Grupul austriac Agrana a cumpărat fabrica de zahăr de la Lieşti
Foto: Foto: Bogdan Codrescu

Grupul austriac Agrana a cumpărat fabrica de zahăr de la Lieşti
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Şansele ca fabrica să funcţioneze în următorii ani şi să ofere din nou locuri de muncă în zonă sunt minime

Grupul austriac Agrana Zucker A.G. cu care colaborează toţi cei 15 cultivatori gălăţeni de sfeclă a cumpărat, recent, de la Lemarco SA, fabrica de zahăr de la Lieşti, la pachet cu cea de la Urziceni. De unitatea de la Urziceni, Agrana avea nevoie din motive de strategie de piaţă. În urmă cu doi ani, grupul austriac a vrut să preia şi fabrica de la Luduş, dar aceasta a ajuns până la urmă în proprietatea Tereos, un alt mare producăt de zahăr al lumii. Or, poziţia Urziceni-ului, era una care, potrivit directorului de materie primă al Agrana România, Mihai Dimitriu, nu putea fi ratată.

«Fabrica de la Urziceni este în apropierea portului Constanţa, important pentru aprovizionare şi transport, şi are acces la reţele de transport rutier şi feroviar. Cumpărând pachetul de la Lemarco, am luat şi fabrica de la Lieşti. Cum încă nu am primit unda verde de la Consiliul Concurenţei pentru tranzacţie, nici nu am avut de ce să trecem în revistă infrastructura. Nu ştiu, la acest moment, dacă utilajele mai sunt acolo. Totuşi, personal, nu văd fabrica de la Lieşti funcţionând în următorii doi ani. Rămâne totuşi de văzut. Nu este exclus să se pună la punct, pentru zona de Sud-Est a ţării, o strategie de revigorarea a cultivării sfeclei de zahăr », a precizat Mihai Dimitriu.

AGRANA deţine o fabrică de zahăr în Roman şi una în Buzău, precum şi o fabrică de amidon în Ţăndărei. Până la acest moment, fermierii gălăţeni cultivă circa 584 de hectare de sflecă, iar producţia este destinată fabricii Agrana de la Roman.

Citit 9018 ori Ultima modificare Joi, 06 Februarie 2014 17:07

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.