(!) de când nu mai vine maria/ miroase-a pustiu în grădină
şi luna nu vrea să răsară/ nici nouă, nici goală, nici plină (!)
(!) nu pot înţelege de cine,/ de ce, până când, până unde/
îi este atâta de frică/ şi-mi pune pustiuri sub frunte (!)
(!) încolo, încoace, aiurea/ măsor aşteptările toate,
dar nici o scrisoare nu vine/ să-mi spună ce face departe (!)
(!) vin păsări mai grele ca vremea,/ mai lungi ca lumina pe care
mi-a dat-o maria, odată,/ din singura ei lumânare (!)
(!) vin păsări şi stau în grădină/ şi cântă şi cântă şi cântă,
dar nu pot s-o uit pe maria/ înaltă, subţire şi blândă (!)
(!) şi stau...şi mă uit după lună.../ şi câinele tace cu mine...(!)
(!) hai, câine, să plângem alături (!) maria din veci nu mai vine (!)
