Divina Tragedia - Viaţa Liberă Galaţi
CURCUBEUL TRIUMFAL (I)
Scris de Ion Zimbru Miercuri, 05 Iunie 2024
Din câte-mi şopteşte şi-mi arată geografia planetară terestră, Mediterană-i mare pe mijlocul pământului şi locuieşte-nspre sudul teiului în care stai şi cauţi cu privirea către răsărit. Din câte ştiu de la tine, Ea dinspre această mare trebuie să vină, dinspre Roma, nu dinspre dealurile Ciutei, da?! Şi dacă-i aşa, ce…
STATUL de STRÂMB
Scris de Ion Zimbru Marți, 04 Iunie 2024
Cu zeci de mii de flecari cocoţaţi pe capra schilavă a Republicii (noastre) Capitaliste, cu mii şi mii de iresponsabili ajunşi amploiaţi în instituţii, la drumul mic şi la drumul mare, seriozitatea naţională românească începe/a început de mult să-şi dea duhul. Corectitudinii i se zbate coliva-n piept, şi moralitatea are…
RAPALĂUL DIGITAL
Scris de Ion Zimbru Luni, 03 Iunie 2024
Harababura pornită în urmă cu vro treizeci şi cinci de ani nu are capăt. În condiţiile evidente, n-are cum să aibă. De fapt, cei care instrumentează şi tolerează devălmăşia publică sunt exact cei aleşi să apere liniştea şi ordinea cetăţii. Altfel nu-mi pot găsi explicaţie la perpetuare: claxoane la mort…
MIC TRATAT DE NESIMȚIRE
Scris de Ion Zimbru Sâmbătă, 01 Iunie 2024
Imaginea/eticheta preponderentă a străzii contemporane este alcătuită din nesimţitul profesionist şi târtanul amator. Împreună sau separat, aceste două rezultate ale "educaţiei frugale" (subliniez sintagma trist-depresivă a filozofului Andrei Pleşu, pe care am mai folosit-o şi care argumentează şi pune în vedere realitatea distrugătoare a sistemului educaţional românesc) oferă, zilnic, un…
Numai aşa se poate merge mai Departe
Scris de Ion Zimbru Vineri, 31 Mai 2024
Sigur că da... aşa s-a întâmplat şi aşa zicem: "A vrut să pătrundă-n iubire cu forţa!/ a vrut samavolnic să intre în moarte!/ Dumnezeu l-a certat cu tandreţe şi milă/ ş-apoi l-a rugat să citească o Carte!"Sigur că da... n-a avut încotro şi aşa i-a mai spus Dumnezeu: "Apropie-ţi cerul,…
Dacă nu e Obligativitate, Nimic nu e!
Scris de Ion Zimbru Joi, 30 Mai 2024
Gurile rele/bune spun că - din când în când, ca să fie toată lumea sătulă şi copiii cu burţile goale, cum zice un distins învăţător când subliniază o acţiune/activitate sortită eşecului - Autoritatea Locală face raiduri şi intervenţii şi cercetări şi investigaţii şi iscodiri pentru stoparea/prevenirea infracţiunilor şi apucăturilor (celor)…
HOHOTELE lui 3,14
Scris de Ion Zimbru Miercuri, 29 Mai 2024
De parcă ar săvârşi o rugăciune, Cineva mă împinge în prăpastie. Uite-aşa mă împinge: "să mă satur de îndurare, să mă satur de milă, să mă satur de tot şi de toate... şi să nu mai uit în vecii vecilor că lacrima (adevărată) este singurul cuvânt care nu se plânge!"De…
TREI
Scris de Ion Zimbru Marți, 28 Mai 2024
1. Lacrima Poetului: "A ultima oară ninsorile lunii/ îţi lasă pe rochie fluturi imenşi./ Cămaşa de forţă-şi dezbracă nebunii/ şi fug să se-mbrace în flori de măceşi.// Tu stai şi priveşti (rătăcită pe Mare)/ departe/le lor rătăcit în apus./ Răspunde-mi: de ce a fugit? oare care (din ei) pot fi…
STEAUA
Scris de Ion Zimbru Luni, 27 Mai 2024
În punctul cel mai de jos al Zăpodiei, pe foaie verde fir mohor, cu ochii şi cu mintea ţintă la cerul cu puzderie de s/clipiri, stau şi încerc să înţeleg şi eu ce sunt, ce caut, cine m-a "cultivat" în substantivul ăsta, căruia i se mai zice şi pământ, şi…
EL ESTE...şi nu-i lipseşte NIMIC
Scris de Ion Zimbru Sâmbătă, 25 Mai 2024
Ţi-am promis de mult că ţi-l arăt. Şi cred că a venit timpul să-ţi arăt ce ţi-am promis. Cred că-i foarte important să te dumireşti (şi tu) că există. Şi cred că te-ai întâlnit şi te întâlneşti cu El în fiecare clipă, însă îţi trebuiesc alt fel de ochi pentru…
Strict Autentic (IV)
Scris de Ion Zimbru Vineri, 24 Mai 2024
Zgomotul tramvaielor? Zgomotul ambulanţelor? Zgomotul aeroplanelor? Zgomotul tunetelor? Zgomotul strict necesar într-o fabrică de Linişte? Şi alte şi alte zgomote rezultate din (generatoare de) Util General? Nu, sigur că nu (mă) deranjează! Sunt agasante/devastatoare (şi foarte periculos de stresante) numai zgomotele asociate cu inutilul şi nesimţirea, cu abuzul şi teribilismul,…
Strict Autentic (III)
Scris de Ion Zimbru Joi, 23 Mai 2024
În Germania, bibicul din Micro 17 a fost amendat cu 50 de euro pentru că a parcat motocicleta pe trotuar. În Belgia, pompierii au pus furtunurile cu apă pe un nesimţit care-şi lăsa urina printre pubele. Aţi auzit/văzut să se fi luat (în Galaţi) vreo astfel de măsură împotriva imbecililor…
Strict Autentic (II)
Scris de Ion Zimbru Miercuri, 22 Mai 2024
Mai am un bibic. Tot în Ţiglina 17 îl am. Şi acesta, ca şi acel din ziarul de ieri, e băiat "giorno", cum îi place să se alinte în limba lui Giani Morandi. Că a fost în Italia, la muncă. Şi nu numai în Italia a fost. Şi în Anglia,…
Strict Autentic (I)
Scris de Ion Zimbru Marți, 21 Mai 2024
Am un bibic în Ţiglina 17. Stă cam la patruzeci de câini distanţă de mine. Băiat bun. De bufet, adică. Nu ştie, nu se bagă. Unde-l pui, acolo stă. Din ăla, cuminte ca o fată mare...(iartă-mă, iertătorule, că vorbesc dodii!)...De cuminte ce-i, l-a lăsat (şi) nevastă-sa. Spun "şi nevastă-sa" fiindcă…
Viitorul Timpului...Trecut (IX)
Scris de Ion Zimbru Luni, 20 Mai 2024
Da, se vede satul. Satul doamnei Doi. Satul unde am fost de atâtea ori şi unde am scris şi am citit pe Aria Trupului Doi. Abia aştept să ajung şi s-o văd. Poate mă roagă s-o scriu din nou, s-o citesc din nou. Ar fi frumos, ar fi mai frumos…
Viitorul Timpului...Trecut (VIII)
Scris de Ion Zimbru Sâmbătă, 18 Mai 2024
Unu spre Doi!?... Sigur că da! Mă uit în ochii păsării care mă însoţeşte pe drumul spre draga mea doamnă Doi! Mă uit exact în ochii păsării care mă însoţeşte prin aer, zburând cu spatele, să-i pot vedea ferestrele negre şi să-mi poată vedea ferestrele verzi! Mă uit şi mă…
Viitorul Timpului...Trecut (VII)
Scris de Ion Zimbru Vineri, 17 Mai 2024
Nu-mi răspunzi? Nici măcar din milă? Nici măcar din curiozitate? Nu-mi dai nici o satisfacţie? Treaba ta! Te avertizez: vin să te sfărâm! Şi pe tine, şi pe tanti Lui, hututuia lui Zero! Din cauza lor am ajuns să fiu luat drept caraghios în Bârfa celor proşti şi mulţi, cum…
Viitorul Timpului...Trecut (VI)
Scris de Ion Zimbru Joi, 16 Mai 2024
Şi încep să cred că motivul tăcerii tale este cu totul şi cu totul altul, iar nu prostia nevestei lui bădia Zero, ţaţa Lui. Dacă nici după misiva asta nu-mi dai nici un semn de viaţă, înseamnă că trebuie să vin pân-acolo, trebuie să văd la faţa locului dacă presupunerile…
Viitorul Timpului...Trecut (V)
Scris de Ion Zimbru Miercuri, 15 Mai 2024
N-ai auzit atunci, în prima noapte de poezie, ce ţi-am adus aminte despre Tăcere? Nu despre tăcerea ta de acum, ci despre Tăcere, în general? Oare ai uitat aşa de repede că nu trebuie să urli, însă nici nu trebuie să nu scoţi şi să nu scrii nici un cuvânt?…
Viitorul Timpului...Trecut (IV)
Scris de Ion Zimbru Marți, 14 Mai 2024
Nu care cumva să crezi că insist, că-s prost şi o fac pe deşteptul. N-am să te mai sâcâi multă vreme...Dacă nici după "publicitatea" pe care ţi-am dat-o ieri nu ai curaj să "rupi" tăcerea, rezultă că te doare-n cot... (că tot trei litere are, câte două consoane şi o…
Viitorul Timpului...Trecut (III)
Scris de Ion Zimbru Luni, 13 Mai 2024
Văd că nu-mi scrii. N-ai decât. Nu te ştiam aşa de încăpăţânată. Ori ţi-ai pus în gând să vii, la modul surpriză, cu tanti Lui şi cu nenea Zero, aici, la mine, pe Aria Zimbrului? M-aş bucura tare mult să vă demonstrez cu lux de amănunte că poetul Nichita Stănescu-i…
Viitorul Timpului...Trecut (II)
Scris de Ion Zimbru Sâmbătă, 11 Mai 2024
Da...exact aşa încep: "Dragă doamnă Doi, te anunţ că tăcerea nu mai e de aur. De multă vreme, e o tinichea coclită, un hârb, o bagatelă. Dacă tu taci din cauza prietenei tale, doamna Lui, faci o greşeală catastrofală. Mai ales că ţi-am spus de când hăul să nu pui…
Viitorul Timpului...Trecut (I)
Scris de Ion Zimbru Vineri, 10 Mai 2024
Acum, la fără un sfert, se împlinesc şase luni, cinci săptămâni, patru zile, trei ore, două minute şi-o clipă de când aştept un cuvânt drept răspuns de la tine. Măcar un cuvânt, dacă mai multe nu vrei, nu poţi ori nu ştii. Şi ştii foarte bine ce au însemnat şi…
Amintiri...de la Una Mică (VII)
Scris de Ion Zimbru Joi, 09 Mai 2024
În timp ce Neculai Petrache îşi soarbe ultimul elixir mititel şi mă întreabă cum să facem şi cum să dregem pentru a scăpa de bombardierii care-şi lasă decibelii şi resturile anatomice peste tot, unde vrei şi unde nu vrei, eu îmi amintesc... (şi chiar mă condamn pentru lipsă de combativitate)...…