Anca Melinte

Anca Melinte

Aurel Nechita a CÂŞTIGAT al doilea PROCES cu Agenţia Naţională de Integritate

Marți, 24 Iunie 2014 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* Paradoxal, aceeaşi instanţă care l-a găsit incompatibil pe dr.Aurel Nechita, motiv pentru care acesta şi-a pierdut mandatul parlamentar, i-a dat acum câştig de cauză tot într-un proces de incompatibilitate După ce şi-a pierdut toate funcţiile de conducere pe care le deţinea şi a rămas doar medic primar la Spitalului Clinic de Urgenţă pentru copii „Sf.Ioan” din Galaţi şi profesor la Facultatea de Medicină şi Farmacie din Galaţi, dr.Aurel Nechita a câştigat cel de- ...

Fostul viceprimar Ciumacenco, ACUZAT de conflict de interese

Marți, 24 Iunie 2014 05:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Agenţia Naţională de Integritate (ANI) îl acuză pe fostul viceprimar PSD Nicuşor Ciumacenco de faptul că a încălcat regimul juridic al conflictului de interese în materie administrativă. Motivul? În perioada exercitării mandatului de viceprimar (2008-2012), a votat favorabil două hotărâri ale Consiliului Local Galaţi, prin care s-au alocat cu titlu de cotizaţie bani pentru Fundaţia „Andreiana Juventus”, al cărei preşedinte era. În opinia ANI, Ciumacenco a încălcat, as ...

TERMOFICAREA, încotro? DEZBATERE PUBLICĂ pe tema încălzirii centralizate

Marți, 24 Iunie 2014 00:00 | Publicat în SOCIETATE
Primarul Marius Stan a declarat că va organiza o dezbatere publică pe tema încălzirii în sistem centralizat. „E un subiect mult prea complex, mult prea greu ca să poată să rămână o decizie de aceasta pe umerii unei minorităţi, a câtorva aleşi. Subiectul este esenţial pentru viitorul Galaţiului”, a spus Stan. Primarul crede că indiferent dacă Apaterm dă faliment şi este înlocuit cu societatea Calorgal, problema rămâne aceeaşi dacă gălăţenii nu-şi vor achita factu ...

Încă un FESTIVAL la Galaţi/ „Fir Întins” către distracţie

Marți, 24 Iunie 2014 13:00 | Publicat în SOCIETATE
Abia s-a încheiat Festivalul Rock la Dunăre şi stă să-nceapă Festivalul „Dunărea Noastră”, că Primăria Galaţi a şi lansat proiectul Festivalului „Fir Întins”, finanţat în cadrul Programului Operaţional pentru Pescuit. Chiar dacă se întinde pe zece luni, punctul central va fi în 16-17 august 2014 şi constă în organizarea de activităţi, expoziţii şi concursuri legate de pescuit şi acvacultură. Citeşte şi: Mega-distracţie, la finele săptămânii viitoare/ C ...

Consilierele preşedintelui Bacalbaşa, DATOARE LA ÎNTREŢINERE/ "Ajutaţi-l pe Lăbuş” să-şi plătească utilităţile

Marți, 24 Iunie 2014 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* Paraschiva Vintilă şi Corina Grigore, angajatele preşedintelui Nicolae Bacalbaşa, nu au în comun doar grija faţă de maidanezi, ci şi dezinteresul faţă de facturile la întreţinere Paraschiva Vintilă şi Corina Grigore, angajate la Consiliul Judeţului Galaţi şi plătite din banii gălăţenilor, manifestă o preocupare atât de intensă faţă de câinii fără stăpân din Galaţi, încât nici măcar programul de la serviciu nu le poate opri să susţină cauza maidanezilor. ...

Padocul, puşcărie pentru maidanezi

Luni, 23 Iunie 2014 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Când m-au înconjurat lătrând furioşi, m-am lipit de un zid şi am stat nemişcată până când şeful haitei de maidanezi de pe strada Ana Ipătescu a dat semnalul să fiu lăsată în pace. Era vina mea: intrasem pe teritoriul loc şi miroseam a pisică. Pentru că da, sunt posesoarea unei pisici răsfăţate de apartament, pe care am adoptat-o după ce şi-a pierdut primul stăpân, mâţă care nu părăseşte casa decât pentru a merge la veterinar, într-o cuşcă de transport. Îmi s ...

Master Planul Apă Canal în DEZBATEREA aleşilor/ Proiecte de MILIOANE DE EURO, tarife la fel de mari

Luni, 23 Iunie 2014 06:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Oricâte investiţii se laudă Apă Canal că va face, oricâte milioane de euro ar înghiţi societatea, tarifele pe care le plătim pentru apă rece şi canalizare vor rămâne în continuare exagerat de mari. Aceasta a fost concluzia discuţiei iscate în Consiliul Local cu ocazia aprobării de către aleşi a Master Planului revizuit şi a Listei prioritare de investiţii ce asigură serviciile de apă şi apă uzată în judeţul Galaţi, etapa 2014-2020. Motivul pentru care acest proiect a ...

Jurnalistele din Galaţi au dat tonul: De Sânziene se poartă ia!

Luni, 23 Iunie 2014 04:00 | Publicat în SOCIETATE
Stimate doamne şi domniţe, nu trebuie să vă gândiţi prea mult cu ce vă îmbrăcaţi mâine, pe 24 iunie. Ia, stilizată sau tradiţională, este obligatorie, sau, cum ar spune pasionaţii de fashion, este un „must have”! De ce? Pentru că pe 24 iunie, de Sânziene, se sărbătoreşte, pentru al doilea an consecutiv, Ziua Universală a Iei, iniţiată şi coordonată de prima comunitate on-line dedicată iei şi costumului tradiţional românesc, „La Blouse Roumaine”. Pentru că fr ...

Gălăţeanul Gabi Aur a pus-o pe jar pe Andreea Mantea

Sâmbătă, 21 Iunie 2014 00:00 | Publicat în TV MANIA
* „Mi-a secat sufletul Andreea”. „A spus că dacă te dai jos de pe tocuri e deranj, că eşti mică de statură şi c-ar trebui să fii şi strâmtă”… iaca acesta a fost comentariul „băieţesc” pe care gălăţeanul Gabi Aur l-a făcut despre Burlăciţa Andreea Mantea la o bârfă mică. Numai că, Georgel, un alt concurent, a găsit de cuviinţă să-l „dea din casă”. Ce-a făcut Andreea care a aflat povestea taman după ce îi oferise lui Gabi un sărut şi o noapte de v ...

Atenţie, şoferi! RESTRICȚII de trafic pe Faleza Superioară

Sâmbătă, 21 Iunie 2014 00:00 | Publicat în EVENIMENT
Primăria municipiului Galaţi anunţă că, începând de luni, 23 iunie 2014, ora 9,00, şi până marţi, 1 iulie 2014, ora 24,00, Bulevardul Marea Unire (Faleza Superioară a Dunării) va fi complet închis circulaţiei, pe segmentul cuprins între străzile General Alexandru Cernat (Parcul Viva) şi Prelungirea Traian (Biserica Maica Precista). În acest interval, traficul va fi deviat pe rute ocolitoare, de la Parcul Viva, fie pe strada Prelungirea Coşbuc cu ieşire în strada Brăilei, f ...