Bun găsit, dragi iubitori de animale! Şi astăzi vom încerca să vă fim de ajutor cu sfaturi utile pentru creşterea şi îngrijirea animalelor de companie. Aşa cum am promis, pentru a fi mai aproape de cititorii noştri decât am fost până acum, am decis ca o dată pe lună, să nu ne mărginim doar la a le răspunde, cu ajutorul specialiştilor, la întrebări, ci să le oferim posibilitatea de a da lecţii de bună practică altor stăpâni mai puţini descurcăreţi sau ştiutori. Aşa că astăzi vom lua o pauză la subiectul de care ne ocupăm de câteva săptămâni încoace – greşelile pe care le fac stăpânii în relaţia cu animalele de companie – şi vom da cuvântul unei stăpâne de motan. Le reamintim cititorilor invitaţia de a ne povesti cum îşi îngrijesc şi răsfaţă sănătos prietenii cu pene, blană sau pielea rece cu promisiunea că poveştile cele mai frumoase şi credibile vor fi publicate aici, la rubrica dedicată animalelor de companie.
Panda, motanul într-o ureche
Panda s-a născut în stradă şi a fost singurul supravieţuitor dintre fraţii şi surorile lui. Cea care avea să-l adopte, Carmen, l-a găsit mieunând disperat de foame şi de frig, murat de ploaie şi puricos. „Făcuse ochi, dar nu ştia încă să meargă ori să mănânce singur, aşa că a trăit vreo două săptămâni cu biberonul. De fapt, biberonul nu i-a plăcut, aşa cum nu i-a plăcut nici laptele special pentru pui de mâţă, produs de o firmă de renume. Maidanezului i-a plăcut însă combinaţia de lapte, gălbenuş de ou, smântână şi miere, pe care o sugea dintr-o seringă în timp ce se lupta aprig cu mâna care îl hrănea! Pentru constipaţia lui rebelă a înghiţit linguriţe întregi de ulei de măsline virgin, laolaltă cu bucăţi de tablete de deparazitare, recomandate de medicul veterinar pentru că, pe lângă purici, avea şi viermişori”, ne-a povestit Carmen. După ce a învins toate aceste probleme, şi a mai crescut, motanul s-a ales cu o otită nasoală, şi a stat o săptămână cu un guler de plastic în jurul capului, perioadă în care a muşcat şi zgâriat, nervos, totul în jur. Infecţia la ureche i-a trecut, cu tratamentul indicat de veterinar, dar a rămas cu o sensibilitate. După o a doua infecţie contractată în aceeaşi zonă. A rămas cu o ureche un pic şuie, deformată de vechile infecţii. Oricum, era un motan într-o ureche! Defectul fizic nu i-a ştirbit cu nimic farmecul motănesc. Doar e fiul celui mai tare motan de cartier! După prima infecţie urinară, finalizată cu un sondaj făcut de medicul veterinar, mănâncă numai hrană pentru pisici cu probleme urinare şi e foarte sănătos. A scăpat de castrare pentru că s-a mutat la ţară, unde poate vrăji câte pisici poate, şi unde are un mare succes.
Dacă aveţi o poveste la fel de interesantă, trimiteţi-ne-o pe adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
