Unele specii de plante, cum ar fi iedera sau crizantema, îmbunătățesc calitatea aerului, prin absorbția anumitor poluanți, consemnează doc.ro.
Aerul din interior, unde petrecem între 70 și 90 la sută din timp, poate fi mai poluat decât cel din exterior. Vopselele, parfumurile de casă, covoarele, detergenții, lumânările sau fumul de țigară emit tot felul de substanțe nocive, iar printre cele mai periculoase se numără benzenul, formaldehida, tricloretilena, toluenul sau monoxidul de carbon. Prin expunerea la aceste substanțe (unele sunt cancerigeni cunoscuți), cel mai adesea te poți confrunta cu eczeme, migrene sau probleme respiratorii.
Un studiu realizat de cercetătorii americani a arătat că există o serie de plante care purifică aerul și care pot detoxifica locuința de toxinele, pulberile și germenii aerieni care se găsesc într-o varietate de produse, materiale și mobilier de uz casnic.
Limba-soacrei - Cu această plantă la tine în dormitor, vei avea parte de un somn minunat. Eliberează oxigen noaptea și te ajută să respiri mai bine în timp ce dormi. Este una dintre cele mai bune plante pentru filtrarea aerului, absorbând substanțe precum formaldehidă, xilen, benzen, toluen și tricloretilen.
Crizantema - Luminează-ți bucătăria sau camera de zi cu o crizantemă! Aceste flori frumoase ajută la filtrarea multor toxine, inclusiv amoniacul și benzenul, care se găsesc adesea în materialele plastice, detergenți și lipici.
Planta-păianjen - Planta-păianjen, cunoscută și sub denumirea de "voalul miresei" se numără printre cele mai ușoare plante de cultivat, fiind o alegere excelentă pentru începători. Acesta absoarbe toxinele, inclusiv monoxidul de carbon și xilena, un solvent utilizat în industria printului și în producția de cauciuc sintetic. Dacă ai animale de companie, planta-păianjen este una dintre puținele plante care nu sunt toxice pentru necuvântătoare.
Aloe vera - Un ghiveci cu aloe vera își are locul cel mai probabil pe pervazul din bucătărie, pentru că planta iubește soarele. Frunzele plantei conțin un lichid plin de vitamine, enzime, aminoacizi și alți compuși care sunt la îndemână pentru a calma orice arsuri minore sau zgârieturi. Pe lângă faptul că are proprietăți antibacteriene și antiinflamatoare, aloe vera purifică aerul din locuință, absorbând formaldehidă și benzen, substanțe care se găsesc în lacuri, finisaje de podea și detergenți.
Iedera englezească - Este o plantă deosebit de eficientă pentru reducerea particulelor fecale transmise în aer, ceea ce îl face purificatorul ideal pentru baie. În plus, studiile au arătat că iedera poate ajuta și la combaterea mucegaiului din încăperi.
Palmierul pitic - În categoria plante care purifică aerul se află și palmierul pitic. Aceasta este una dintre puținele plante care pot ajuta la reducerea nivelului de amoniac, ce poate fi găsit într-o serie de produse de curățare.
Ficusul - Deși ficusul este un copac originar din sud-estul Asiei, atunci când crește în interior poate ajunge la o înălțime între 2 și 10 metri. Acestei plante, care necesită o întreținere redusă, îi place lumina indirectă și solul uscat între udări. Are proprietăți importante de purificare a aerului, iar printre poluanții eliminați se numără benzenul, formaldehida și tricloretilena. Ficusul poate sta și afară, de la sfârșitul primăverii până când temperaturile sunt prea ridicate sau când se apropie de cele de îngheț.
Dracaena sau arborele dragonului - Trichloretilena și xilena sunt printre poluanții pe care această plantă cu creștere lentă îi absoarbe. Frunzele au o culoare roșie strălucitoare, care adaugă un pic de culoare pentru casa ta. Sfaturi de îngrijire: planta are potențialul de a crește până la 2,5 metri, așadar păstrați-o într-o cameră cu tavane înalte și ferestre mari, care permit putrunderea razelor soarelui.
Feriga - Această plantă preferă să purifice aerul dintr-o locație rece, cu umiditate ridicată și lumină indirectă. Poluanți principali eliminați sunt formaldehida și xilenul.