Cum ne FERIM COPILUL de RĂCELI şi PNEUMONII. Iată care este SFATUL MEDICULUI

Cum ne FERIM COPILUL de RĂCELI şi PNEUMONII. Iată care este SFATUL MEDICULUI
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Raportările referitoare la viroze respiratorii şi pneumonii care ajung săptămână de săptămână la Direcţia de Sănătate Publică Galaţi arată că cei mai predispuşi să se îmbolnăvească de infecţii respiratorii acute (viroze respiratorii) sunt copiii cu vârsta cuprinsă între 5 şi 14 ani. Pneumoniile îi afectează cu predilecţie pe copiii care nu au împlinit încă un an.

Simplu, dar eficient

Ca părinţi, prima regulă pe care trebuie să o respectăm atunci când am răcit şi avem un copil mic este să nu venim în contact direct cu acesta. Totuşi, bebeluşul trebuie îngrijit şi hrănit. “Principala cale pe care se transmit virusurile de acest tip este cea aeriană. Astfel, prin purtarea unei măşti de protecţie atunci când suntem în apropierea copilului  îl putem feri de multe neplăceri. Chiar dacă nu suntem părinţi, dar trebuie să mergem în vizită la o familie cu un copil mic, este de preferat să amânăm vizita. Sistemul imunitar al bebeluşilor este încă în formare, ei fiind astfel mai sensibili în faţa oricărui agent patogen. Alăptarea este iar foarte importantă, deoarece laptele mamei conţine imunoglobuline şi alte enzime care ajută la creşterea imunităţii fătului. Alimentaţia trebuie diversificată, însă nu prea devreme”, explică dr. Ginel Baciu, medic pediatru şi directorul medical al Spitalul de Pediatrie “Sfântul Ioan” Galaţi.

Departe de aglomeraţii şi fără antibiotice

Pentru copiii de vârstă preşcolară sau şcolară, medicii recomandă evitarea aglomeraţiilor. "În cazul în care copilul este deja răcit, vizitele sau plimbările în locurile aglomerate nu sunt indicate, pentru că pot fi îmbolnăviţi şi alţi copii. Alimentaţia trebuie să fie cât mai diversificată şi să conţină obligatoriu fructe şi legume, deoarece acestea ajută la sporirea imunităţii. Este total contraindicat să-i administrăm copilului antibiotice, pentru că majoritatea infecţiilor respiratorii sunt produse de virusuri. Antibioticele se folosesc doar împotriva bacteriilor", mai precizează dr. Baciu.

Nu ezitaţi să mergeţi la medicul de familie

E bine ca încă de la primele simptome să mergem cu copilul la medicul de familie. Semnele care trebuie să ne îngrijoreze sunt febra peste 38,5 grade Celsius pentru mai mult de o zi, tusea cu expectoraţie, dispneea (respiraţia cu dificultate) şi zgomotele în piept care apar atât în timpul inspiraţiei, cât şi al expiraţiei.

Citit 5877 ori Ultima modificare Miercuri, 13 Ianuarie 2016 00:55

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.