Deşi nu există o reţetă generală pentru buna educare a copiilor, specialiştii în psihologie au identificat câteva aspecte comune ale părinţilor ai căror copii au atins succesul în viaţă. Plecând de la acestea, oamenii de ştiinţă au realizat un studiu care scoate în evidenţă factorii ce prevăd succesul copiilor.
Primul dintre aceşti factori este cultivarea responsabilităţii. Cercetările demonstrează că atunci când copiii primesc sarcini de la o vârstă foarte fragedă, în ei prind rădăcini sentimentele de responsabilitate şi încredere în forţele proprii. Fostul decan al Universităţii Stanford, Julie Lythcott-Haims, autoare a cărţii „Cum să creşti un adult”, susţine că micuţii care primesc sarcini ajung buni colaboratori, sunt mai receptivi şi trec mai uşor peste momentele dificile.
Un alt factor important este stabilirea unor realizări importante. Mai exact, părinţii ar trebui să-şi ajute copiii să-şi seteze „bara” suficient de sus, încât aceştia să se întindă până la ea. Acest lucru trebuie făcut fără a-i pune pe cei mici sub o stare de presiune.
Pe lângă asta, copiii trebuie învăţaţi să-şi dezvolte anumite competenţe de gestionare a stărilor negative, precum furia. Acest lucru se poate realiza cu o serie de strategii psihologice sănătoase.
Psihologii susţin că este prioritar ca un părinte să-şi înveţe copilul că orice eşec este parte a unui viitor succes. Deşi asistarea la eşecurile copilului este un lucru foarte dificil pentru cei mai mulţi dintre părinţi, acest lucru ajută la dezvoltarea caracterului minorului.
Absolut necesare sunt şi abilităţile sociale. Un studiu realizat în decursul a 20 de ani, în care au fost implicaţi 700 de copii, arată că cei care au competenţe sociale dezvoltate au obţinut rezultate şcolare mai bune, reuşind, ulterior, să-şi găsească mai uşor un loc de muncă.
Acestor factori se alătură şi importanţa timpului de calitate petrecut lângă cei mici. Numărul de ore pe care copiii cu vârste cuprinse între trei şi 11 ani îl petrec lângă mamă poate prezice comportamentul copiilor, starea de fericire şi realizările acestora. Părinţii ar trebui să păstreze mediul plăcut, ţinând cont de faptul că un nivel ridicat de tensiune lasă o amprentă negativă asupra dezvoltării celui mic.
Nu în cele din urmă, copiii ar trebui ajutaţi să-şi identifice propriile puncte forte, slăbiciunile şi temerile. Absolut necesară este şi dezvoltarea spiritului de prietenie, fermitatea şi corectitudinea. Părinţii trebuie să le transmită copiilor aceste valori prin intermediul tehnicilor de educaţie. Nu sunt necesare sancţiuni, ci conştientizarea faptului că succesul nu se obţine accidental, iar părinţii trebuie să contribuie la construirea lui.
