
Ovidiu Amălinei
Subvenții de 172 milioane de lei pentru motorină
Miercuri, 13 Septembrie 2023 10:00 | Publicat în ECONOMIE
Peste 172 milioane de lei pentru motorina aferentă trimestrului doi al anului 2023 este valoarea sprijinului financiar acordat unui număr de 16.836 de beneficiari, pentru 112,48 milioane de litri de motorină, informează Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA). Din valoarea totală a ajutorului de stat, cel mai mult va merge către sectorul vegetal, respectiv circa 146,8 milioane de lei pentru perioada 1 aprilie - 31 iulie 2023 şi o diferenţă de 177.091 de lei pentr ...
Blocarea extinderii Spațiului Schengen alimentează extremismul
Marți, 12 Septembrie 2023 19:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Blocarea aderării României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen riscă să ducă la înmulţirea "celor care vor să distrugă Europa", a declarat, la Strasbourg, preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola. Aceasta a precizat că nu trebuie ignorată creșterea extremismului, ci contracarată, arătând că Uniunea Europeană contează.
Parlamentul European s-a reunit în prima sesiune plenară la Strasbourg după vacanţa de vară, ocazie cu care Roberta Metsola a susținut o conferin ...
Piața de investiții imobiliare s-a înjumătățit
Miercuri, 13 Septembrie 2023 13:30 | Publicat în ECONOMIE
Piaţa de investiţii imobiliare din România a înregistrat o valoare de 168 milioane de euro, în primul semestru al acestui an, aproape la jumătate comparativ cu nivelul din 2022, relevă datele cuprinse în raportul companiei de consultanță Colliers. În această marjă, segmentul industrial şi logistic reprezintă aproximativ 36 la sută din total. De asemenea, birourile au rămas o clasă importantă de active şi au atras tranzacţii ce reprezintă 31 la sută din volumul total, în p ...
Salariul mediu net, în scădere la 4.565 de lei
Miercuri, 13 Septembrie 2023 12:30 | Publicat în ECONOMIE
În luna iulie 2023, câştigul salarial mediu brut a fost de 7.317 lei, cu 47 de lei (-0,6 la sută) mai mic decât în luna iunie 2023, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică. În aceste condiții, câştigul salarial mediu net a fost de 4.565 de lei în iulie, în scădere cu 35 de lei (-0,8 la sută) faţă de luna anterioară. Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei - 10.584 lei, ia ...
Fermierii gălățeni, zdruncinați de pagubele produse de vijelia din august
Marți, 12 Septembrie 2023 20:30 | Publicat în ECONOMIE
Peste 9.000 de hectare de culturi au fost afectate de furtuna cumplită care s-a abătut peste Galați luna trecută, pe 6 august, iar pagubele înregistrate de fermieri sunt de ordinul zecilor de milioane de lei. Datele au fost centralizate în urma evaluărilor în teren realizate de comisiile din care au făcut parte reprezentanți ai Direcției pentru Agricultură Județeană (DAJ) Galați și ai primăriilor din localitățile afectate.
Încă zdruncinați de efectele furtunii de luna trec ...
Iliana Ivanova, confirmată în funcția de comisar european
Marți, 12 Septembrie 2023 15:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Parlamentul European a aprobat marţi, în sesiune plenară la Strasbourg, numirea Ilianei Ivanova în funcţia de comisar european din partea Bulgariei pentru inovaţie, cercetare, cultură, educaţie şi tineret, informează un comunicat de presă al legislativului comunitar. Ea a fost aprobată cu 522 de voturi pentru, 27 împotrivă şi 51 de abţineri.Pe 5 septembrie, Comisia pentru industrie, cercetare şi energie şi Comisia pentru cultură şi educaţie au organizat o audiere de trei ore ...
Rusia va relua producția tancurilor sovietice T-80
Luni, 11 Septembrie 2023 16:57 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Rusia plănuieşte să reia producţia de tancuri T-80, a anunţat canalul oficial de televiziune Zvezda, care este administrat de Ministerul Apărării Federaţiei Ruse, informează dpa. Aleksandr Potapov, directorul companiei producătoare de tancuri Uralvagonzavod, a declarat că uzinei pe care o conduce i s-a trasat sarcina să reia producţia de tancuri T-80. Tancurile T-80 s-au dovedit extrem de utile, în special în timpul "operaţiunii militare speciale" din Ucraina, a subliniat Zvezda, ...
Ucraina a recucerit de la ruși două platforme de foraj din Marea Neagră
Luni, 11 Septembrie 2023 19:07 | Publicat în Război în Ucraina
Ucraina a declarat luni că a recucerit de la ruşi două platforme de foraj petrolier şi gazier din Marea Neagră, aflate sub controlul Moscovei din 2015 şi aproape de Peninsula Crimeea anexată în 2014, informează Reuters şi AFP.
"Ucraina a preluat controlul asupra «Vîşki Boika» (Turnurile Boiko)", a anunţat într-un comunicat serviciul de informaţii al Ministerului Apărării ucrainean (GUR). În timpul unei "operaţiuni unice", "au avut loc lupte între forţele speciale ucrainen ...
Partidul lui Putin, "victorios" în teritoriile ocupate
Luni, 11 Septembrie 2023 16:52 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Moscova a anunţat duminică seară victoria partidului preşedintelui Vladimir Putin în alegerile organizate şi în teritoriile anexate din Ucraina, cu peste 70 la sută din voturi, scrutine considerate "ilegale" de Kiev şi aliaţii săi, relatează AFP. Comisia Electorală Centrală a Rusiei a declarat duminică seară că partidul Rusia Unită al preşedintelui rus s-a clasat pe primul loc la aceste alegeri regionale în cele patru teritorii anexate din Ucraina - Zaporojie, Herson, Doneţk ...
Liderul nord-coreean Kim Jong Un, cu trenul blindat în Rusia
Luni, 11 Septembrie 2023 16:54 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Liderul nord-coreean Kim Jong Un va vizita curând Rusia, unde va avea o întâlnire cu preşedintele rus Vladimir Putin, au confirmat luni atât Moscova, cât şi Phenianul, relatează agenţiile Reuters şi EFE. Kim va vizita Rusia în zilele următoare, la invitaţia lui Putin, a anunţat Kremlinul, în timp ce agenţia de presă de stat nord-coreeană KCNA a transmis că "Kim Jong Un se va întâlni şi va avea discuţii cu camaradul Putin în timpul vizitei" în Rusia, fără alte detalii. ...