Politicienii ne tot ceartă pe noi, cei din mass-media, că n-am citit Raportul extins al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Riscurilor Sociale şi Demografice din România, cel cu dezincriminarea consumului de droguri şi comercializarea sexului.
Să punem puţin lucrurile la punct. Noi, cel puţin unii, l-am citit. Cu toate că nu era neapărat treaba noastră.
De citit, cu creionul în mână, era musai să-l citească politicienii. Pentru că acest raport lor le-ar folosi pentru a gândi, dacă pot şi au cap pentru asta, politici, proiecte şi programe necesare diminuării riscului în domeniile analizate în raport.
Însă dumnealor s-au ofuscat pentru faptul că presa a extras doar câteva aberaţii, fiţi liniştiţi sunt mai multe, care merg direct la interesul imediat al cetăţeanului şi şochează. Păi acesta e lecţia pe care mass-media a tot învăţat-o de două decenii încoace, inclusiv de la politicieni.
Dacă o găină nu face pui vii, nu e interesantă pentru nimeni. Analizele şi sintezele inteligente şi complexe sunt pentru cercetători, nu pentru consumatorii de extraordinar, grăbiţi şi saturaţi de politică.
Dar să ne reîntoarcem la raport. De altfel, foarte bine documentat şi interesant. Se vede mâna specialiştilor şi cercetarea îndelungată. Care nu avea cum să fie făcută în intervalul de timp pe care l-a avut comisia la dispoziţie.
Părerea mea este că oameni cu carte şi aplicaţie în domeniile respective au avut cercetări gata făcute, pe care le-au pus alături şi apoi la dispoziţia preşedinţiei. Exact în momentul în care li s-a cerut acest lucru.
Cel mai bun argument este faptul că majoritatea datelor sunt vechi. Cele mai multe din 2007. Deci din anul integrării europene, după care atât în legislaţia cât şi în acţiunile noastre s-au schimbat o grămadă de lucruri. Există însă şi raportări la 2003, 2005 şi mult mai puţine la anul 2008.
Un alt argument ar fi că, la o simplă căutare pe net, îl găsim pe prof.dr. Marian Preda, preşedintele comisiei amintite, ca autor al unor astfel de studii. El se află, de exemplu, printre semnatarii Metodologiei Studiului Generaţii şi Gen, o amplă lucrare finanţată de ONU, anul apariţiei 2007, unde datele demografice şi concluziile asupra cercetărilor privind familia, sănătatea acesteia, partenerii, rolul lor, numărul de copii, tendinţele cuplului etc. sunt bază şi pentru raportul prezidenţial.
Şi pentru ceilalţi autori o astfel de căutare ar fi demonstrativă. Sunt cadre didactice de prestigiu, care n-au stat degeaba în aceşti ani. E ciudat numai faptul că, abia la finalul unui mandat prezidenţial de cinci ani, ei au fost găsiţi şi puşi să ofere rezultatele cercetărilor care le ocupă timpul. Au fost aşadar folosiţi ca instrument electoral, fie că le place sau nu.
Mai mult, viciul Raportului respectiv nu ţine de calitatea lui sau de faptul că unele date sunt depăşite în timp, mai ales că situaţia nu s-a îmbunătăţit în ultimii ani. Greşeala este că semnatarii oferă idei.
O cercetare serioasă, pusă la dispoziţia unor decidenţi din zona legislativului şi executivului, mai ales în România, unde totul se interpretează, ar trebui să le ofere acestora din urmă date reale, pe baza cărora să ia măsuri.
Nu cercetătorul propune măsurile respective, pentru că poate da naştere, în lipsa cunoaşterii legislaţiei şi a programelor deja existente, la discuţii inutile. Aşa cum s-a şi întâmplat.
