* 50 de pensionari în grija comunităţii * Parteneri în proiect sunt Arhiepiscopia Dunării de Jos, Primăria şi Consiliul Local Galaţi *
La vremuri de cumplită criză spirituală şi socială, creştinul găseşte tot mai multă nădejde în Biserică. Deloc ruptă de realitatea în care trăim şi departe de acuzaţiile ce vin dinspre unele cercuri - cum că Ortodoxia este îndreptată mai mult spre contemplare în detrimentul slujirii sociale - Biserica de la Dunărea de Jos face eforturi să fie prezentă la „altarul inimilor” unor semeni singuri şi aflaţi în nevoi.
Centru multifuncţional de 220.000 de euro
Câteva dintre proiectele sociale ale Arhiepiscopiei Dunării de Jos - derulate cu binecuvântarea Înalt Prea Sfinţitului Casian, Arhiepiscop al locului - îi vizează pe cei mai necăjiţi dintre semenii noştri: copii orfani, copii ai căror părinţi sunt plecaţi în străinătate la lucru, bătrâni singuri şi neputincioşi aflaţi sub povara vremurilor de restrişte.
Ne vom opri astăzi asupra durerilor vârstei a treia şi asupra unui proiect care dovedeşte că Biserica noastră este ancorată în problemele pe care le aduce curgerea vremii şi secularizarea acestui veac.
În afara Sfintei Liturghii, există astăzi şi Liturghia socială a omului, oferindu-le celor neputincioşi, mai ales, merinde pentru suflet, dar şi pentru trup.
Astfel, de la începutul lunii mai 2009, 50 de bătrâni din municipiul Galaţi au găsit alinare în Biserică în calitate de beneficiari ai Centrului Multifuncţional „Speranţe pentru vârsta a treia”.
Proiectul este rodul unui parteneriat realizat între Arhiepiscopia Dunării de Jos, Primăria şi Consiliul Local Galaţi, prin Agenţia „Alternativa” şi are o locaţie în construcţie în Parohia „Pogorârea Sfântului Duh” din Galaţi.
Potrivit contractului, noul centru va fi finalizat la sfârşitul lunii noiembrie 2009 şi pentru el s-au alocat fonduri europene şi locale în sumă de 220.000 de euro.
Dureri trupeşti şi sufleteşti
„Cei 50 de vârstnici ai centrului sunt tot atâtea cazuri sociale, ne-a spus diacon Cătălin Sava, coordonatorul proiectului. Ei au intrat în atenţia noastră pe baza unei anchete sociale şi sunt beneficiarii mai multor servicii de asistenţă socială şi medicală, consiliere duhovnicească şi psihologică. De asemenea, primesc ajutor alimentar şi sunt beneficiarii unor servicii de curăţenie şi spălătorie la domiciliu”.
Mai toţi asistaţii poartă cu ei fel de fel de dureri trupeşti şi sufleteşti: 30 dintre asistaţi - deplasabili - primesc o masă caldă pe zi, care se distribuie la Biserica „Pogorârea Sfântului Duh şi Sfântul Stelian” din Ţiglina I. Alimentele sunt gătite la Cantina socială „Sfântul Nicolae” din incinta Centrului Arhiepiscopal.
Ceilalţi 20 de bătrâni nedeplasabili, pe lângă serviciile amintite, primesc lunar un pachet cu alimente de bază care îi ajută să-şi mai acopere cheltuieli din bugetul lor.
Toţi beneficiarii proiectului au venituri de până în 550 lei pe lună de persoană. Între asistaţi sunt însă semeni care trăiesc dintr-un venit de 113 lei pe lună. Cum supravieţuiesc ei?...
Ora mărturisirii...
Însoţiţi de părintele Cătălin şi de domnişoara Anca Dragomir, asistent social în cadrul proiectului, am ajuns cu ceva... speranţă la câţiva dintre asistaţi.
„Când ajung aici domnişoara Anca şi doamna Angela Dogaru (lucrător social în proiect) se face lumină, ne-a întâmpinat domnul Gh. Harnagea, unul dintre asistaţi - ţintuit la pat datorită unui accident cerebral. Două luni nu am putut vorbi, nu auzeam, nu vedeam, doar respiram”.
„Acum sunt mai bine şi datorită grijii pe care familia mea şi cei de la Speranţa o au pentru mine, păcătosul. Cred că prin această suferinţă Dumnezeu a vrut să-mi mai dea o şansă ca să-mi revin ca să-mi văd păcatele, să încerc să-mi curăţ sufletul de... rugină”.
Domnul Gheorghe are 77 de ani şi de 28 de ani este cu a treia soţie; din primele două căsătorii are câte un fecior, cărora acum le duce dorul: unul e peste mări şi ţări, altul este aici aproape, dar departe, spune bătrânul... Creştinul nostru este de părere că suferinţa pe care o are de ceva timp, pe care a primit-o spre sfârşitul vieţii pământeşti, are drept cauză păcatele sale din tinereţe...
„Acum, tot citind din Scriptură, îmi dau seama că Dumnezeu a dorit să-mi îndrept greşelile mele cele multe, fiindcă am fost un om exigent în viaţa mea, mărturiseşte domnul Gheorghe. Am greşit adeseori faţă de cei din jur... Cred că mi-a dat suferinţa ca să merg mai curat la El, în împărăţia cerului...”
Până va ajunge însă acolo, domnul Gheorghe aşteaptă zi de zi o mângâiere de la cei apropiaţi, mai ales, aşteaptă cu nerăbdare fiecare întâlnire cu slujitorii bisericii care de fiecare dată „mă scot din amorţeala vieţii, mărturiseşte bătrânul”.
„Am numai cuvinte de mulţumire pentru doamna Daniela Boieru, asistenta medicală în acest proiect care, în ultimele luni, zece zile pe lună a venit şi mi-a administrat tratamentul, îmi pune perfuziile şi mă supraveghează, eu fiind nedeplasabil”.
În ciuda suferinţei, domnul Gheorghe are convingerea că „boala asta este ca o ştergere a păcatelor mele! Nu mă întristează, pentru că suferinţa e spre binele de dincolo...”
În nădejdea învierii de apoi, acest „dincolo” este departe pentru domnul Gheorghe; căinţa lui este o asumare a greşelilor prea omeneşti, dar este şi un strigăt de durere şi protest în lupta cu moartea, strigăt care cere în acelaşi timp compasiune şi milă, daruri care vin de la Dumnezeu prin cei apropiaţi, prin lucrătorii şi slujitorii Bisericii implicaţi în acest proiect, care de multe ori îşi uită problemele personale în favoarea acestor necăjiţi.
Singurul drag al Mariei, dragul de Biserică
Cel mai „tânăr” beneficiar al proiectului care împarte speranţe celor de vârsta a treia este doamna Maria Saviţchi (foto 3), în vârstă de 94 de ani. Să nu vă închipuiţi că la aşa o etate are vreo durere! „Doar o bătătură în picior”, ne-a spus doamna Maria.
În ultimii 24 de ani, de când i-a murit soţul, doamna Maria a rămas cu Dumnezeu şi cu Maica Domnului. Copii nu are. De acea, singurul drag pe care îl are este „dragul de Biserică”...
Este ca argintul viu, este mereu în mişcare şi abia, abia doamna asistentă Daniela Boieru a reuşit să o ţină acasă, pentru că am dorit să o vedem în calitate de cel mai „tânăr” beneficiar în acest proiect.
Doamna Maria merge la biserică, la „Trei Ierarhi”, şi ne spune că se bucură ori de câte ori părintele Lucian, ori părintele Ionel, ori părintele Petrică, de la acest sfânt locaş sau părintele Cătălin vin să-i binecuvânteze casa şi să-i dea bună ziua.
„Vin doamnele de la Agenţia Alternativa şi îmi fac curăţenie în casă, doamna asistentă mă consultă. Mai vine şi nepoata mea şi mă ajută, chiar ieri a fost pe la mine, că nu a lucrat. Dumnezeu este cu mine, că altfel nu ştiu ce m-aş fi făcut cu atâta singurătate...”
Cu o pensie de 445 lei, doamna Maria spune că abia abia face faţă cheltuielilor. „Ne aduce de la Speranţa câte un pachet de alimente şi mai scutesc câte un bănuţ, pe care-l adun ca să plătesc lumina sau întreţinerea. Noroc că nu am probleme de sănătate; în toată viaţa mea, am trecut doar o singură dată pe la medic!...”
Ce face doamna Maria când nu are musafiri? „Găteşte, singură, zice dânsa. Mai face o rugăciune şi merge la biserică, fiindcă aşa o îndeamnă Maica Domnului”.
Doamna Maria are permanent dor de ducă şi văzând-o, parcă te jenezi să te vaiţi că te doare ceva. Trupeşte nu te mai doare nimic; te doare însă singurătatea care-i apasă pe aceşti semeni, „enigmatici şi cuminţi”, cărora Biserica le-a întins o aripă îngerească prin lucrătorii, asistenţii sociali şi medicali, mai ales, prin cuvântul preoţesc care alină, care înalţă şi ridică orice suflet creştinesc din necaz şi din nevoi...
Supravieţuieşte din 113 lei
Între cei 50 de beneficiari ai Proiectului „Speranţe pentru vârsta a treia” sunt şi două surori: Ana şi Eugenia Gheorghiu (foto 4), una în vârstă de 86 de ani, cealaltă mai mică, de 83 de ani.
Locuiesc împreună, într-o căsuţă pitită undeva, pe o stradă a vechiului Galaţi. Locuinţa lor este în disonanţă cu vilele somptuoase ale vecinilor, iar gardul porţii este străjuit de sârmă ghimpată...
Sunt bucuroase şi surprinse de oaspeţi... Din vorbă în vorbă, reţinem că doamna Ana a revenit din Bucureşti în Galaţi, la casa părintească, cu vreo 5-6 ani în urmă; suferindă fiind cu auzul a dorit să fie într-un fel în grija surorii sale.
De vreo lună, doamna Eugenia a avut un accident şi merge în cârje, aşa încât - în prezent - ajutorul Anei este important. În atenuarea durerilor trupeşti şi sufleteşti ale celor două surori slujesc lucrătorii de la „Speranţa”, ceea ce face ca şi aceste beneficiare să se minuneze de necuprinsa milostivire a lui Dumnezeu...
Din durere în durere, aflăm că doamna Eugenia trăieşte dintr-un venit de 113 lei pe lună. „Imensa sumă” vine din ajutorul social şi... „Noroc că are sora mea pensia un pic mai mare, zice Eugenia. A fost contabilă în Bucureşti şi neavând copii, ne-am regăsit în casa părintească în nevoile şi durerile bătrâneţii...”
Amintiri trecute, pentru vieţi viitoare
Cele două doamne tocmai primiseră şi vizita menajerei de la Agenţia „Alternativa” a Primăriei Galaţi, „cea mai bună şi mai corectă femeie din Galaţi”, zice doamna Ana, adresându-se părintelui Cătălin. Asistatele se plâng, fiecare cu durerea sa, una mai acută decât cealaltă...
Eugenia are un morman de medicamente, iar Ana este înconjurată de cărţi de rugăciune şi multe iconiţe. Un acatistier era deschis la ora venirii noastre: „Citesc zilnic rugăciune. Zilnic parcurg câte cinci-şase acatiste nu atât ca să îmi ocup timpul, ci ca să mă asigur că primesc ajutor de la Dumnezeu...”
Se face pauză şi privirea doamnei Ana se îndreaptă înspre tabloul din perete al răposatului tată, grec la origine, pe nume Gheorghidiadi. Într-o fotografie de epocă este şi mama celor două surori; după port, o femei nobilă, care a născut doisprezece copii... Dintre toţi cei 12, doar cele două surori mai trăiesc. În prezent, Ana şi Eugenia adună amintiri trecute pentru vieţi viitoare.
Le-am lăsat cu gândul la cei dragi, cu nădejdea la Dumnezeu că puţina sau multa credinţă pe care au adunat-o în suflete le-a adus în casa plină de nevoi şi de singurătate oameni cu dragoste de Dumnezeu şi de semeni. Oameni ai Bisericii aşteptaţi cu nerăbdare să le deschidă uşa, să le împartă lumină şi speranţe pentru zile mai bune...
Solidaritatea cu nevoiaşii
Doamna Angela Dogaru (foto 2) este lucrător social în cadrul proiectului şi, încă din ianuarie 2009, a mers din casă în casă şi i-a cercetat pe cei necăjiţi care se aflau în atenţia unor parohii din Galaţi.
„Toţi lucrătorii, împreună, am realizat 200 de anchete, îşi amintea tânăra doamnă. Trei luni am bătut la uşile celor mai necăjiţi dintre semeni, înfruntând uneori şi suspiciunea. Între timp, cei 50 de beneficiari au căpătat încredere în noi şi acum ne aşteaptă cu braţele deschise...”
„Teoretic, fiecare dintre cei cincizeci de asistaţi trebuie vizitaţi cu o anumită frecvenţă săptămânală, a continuat domnişoara Anca Dragomir, asistent social. În general, nu este deloc simplu să lucrezi cu oamenii, când ei au o anumită vârstă şi nenumărate dureri îţi trebuie multă dăruire şi multă înţelegere faţă de problemele celuilalt...”
Tovarăş de alungat singurătatea
Când eşti pus în slujba lui Dumnezeu şi a semenilor, omenia, altruismul, generozitatea, bunătatea şi renunţarea la propria persoană sunt imperative care nu trebuie doar enunţate şi proclamate. Ele se regăsesc în fapta bună şi vin din solidaritatea cu cei slabi şi neputincioşi şi adeseori eşti pus în situaţia să alegi între problemele acestor semeni şi cei din propria familie...
„Ni s-a întâmplat, adeseori, să fim chemate de câte vreun beneficiar sâmbăta şi chiar duminica, povestea doamna Angela. Şi dacă trebuie, trebuie... Las copilul, las musafirul, las familia, las totul baltă şi dau fuga la acel asistat. De cele mai multe ori constat că nu aveau tovarăş cu care să alunge singurătatea”.
Prin aceleaşi încercări trec adeseori şi ceilalţi lucrători care au diferite responsabilităţi în cadrul Proiectului „Speranţe pentru vârsta a treia”.
De exemplu, şi despre domnişoara asistent medical Daniela Boieru am auzit cuvinte frumoase despre faptele pe care le face pentru viaţă şi din dragoste de viaţă. „Iar cel care promovează viaţa în jur, el însuşi se umple de viaţa din jur...”
Asemeni slujitorilor de la Sfintele Altare, fiecare dintre aceste trei tinere femei există ca să-i ajute pe alţii. Sunt printre noi oameni care s-au născut să oblojească rănile trupeşti sau sufleteşti ale fraţilor căzuţi nu între tâlhari, ci în neputinţele bătrâneţilor şi ale sărăciei.
Şi jertfa acestor tinere muceniţe este pe măsura disperării celor aflaţi în nevoi, de vreme ce reuşesc să ducă în casele şi în sufletele lor o speranţă cât de mică.
Inaugurarea centrului, la sfârşitul lunii noiembrie
Centrul multifuncţional „Speranţe pentru vârsta a treia” (foto 5), realizat din fonduri PHARE, este în curtea Bisericii „Pogorârea Sfântului Duh şi Sfântul Stelian” din Galaţi. Potrivit contractului, trebuie inaugurat şi deschis la sfârşitul lunii noiembrie.
Are săli de consiliere spirituală şi psihologică, cabinet medical, club pentru activităţi culturale şi spirituale, cantină, sală de mese, spălătorie şi spaţii pentru alte activităţi administrative.
Biserica renaşte speranţa
Cum proiectul este finanţat până la 30 noiembrie, încă 3 ani va funcţiona prin grija celor trei parteneri - Arhiepiscopia Dunării de Jos, Primăria şi Consiliul Local Galaţi.
Şi acest centru, ca alte câteva proiecte, este un semn că mama noastră Biserica este singura care ne adună la sânul ei şi - după modelul Prea Sfintei Treimi - ne învaţă comuniunea şi slujirea celor aflaţi în nevoi. Semn că apostolatul social, slujirea comunitară în Biserică vin în prelungirea slujirii spirituale şi îşi au izvorul în jertfa Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Numai aşa, slujind cu toţii în Biserica lui Hristos, vom renaşte speranţa şi vitalitatea acestui neam, ducând în inimile semenilor „o notă de înălţare peste vânturile şi valurile de toate zilele”.
