Parcul zoo se închide - îl face CJ-ul rachetă

Parcul zoo se închide - îl face CJ-ul rachetă
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Reveniţi! Shere Khan şi Simba în concediu *

De Ziua Internaţională a Grădinilor Zoologice, casierele au stat acasă. La parcul zoo de la Gârboavele intrarea a fost liberă (iu-piiii).

Liber era  şi sentimentul de nesiguranţă: „Tu-ţi dai seama că poate să vină unul cu flexul, să taie lacătele de la cuştile carnivorelor? Cine dracu’ îl vede? Aici nu este nimeni, niciodată”. Tăticul din faţa noastră şopteşte conspirativ cu mămica.

Fetiţa este lăsată în timpul ăsta să pozeze tigrii. „Uite, mami, sunt trei”. Copila ţine întins un deget lipsit de dubii. Ăhă, trei. ’ai de capul nostru!…

Sat cu: lei, tigri, urşi, bibilici

Grav nu este că noi şi orice vizitator ştim secretul: la Zoo Gârboavele se intră ca în satul fără câini. La orice oră din zi. Când îţi tună. Grav este că „secretul” nu e secret, iar pericolul ca o minte deviată să profite de asemenea neglijenţe este real (aceasta este un avertisment).

Neîngrijită cum o ştim dintotdeauna, Grădina Zoologică din Gârboavele îşi înghesuie animalele – superbe de altfel (cele mai multe) – în cuşti mizerabil de mici.

Magnific de frumoşi, leii stau la confort patru, spaţiul pus la dispoziţie fiind insuficient unei familii de trei persoane, darămite pentru trei fiare cântărind de 5-6 ori greutatea unui om.

Să mai enumerăm bibilicile, curcanii, păunii? Bine, nu le mai enumerăm. Dar erau pe-acolo, se jucau în praf.

Penthouse, dar nu pentru tigri

La fel, cei „trei” tigri se plimbă pe rând prin cuşcă, nu cumva să se calce pe labe. Sunt enormi, cam cât un bou fiecare – asta ca să ne facem cât de cât o idee. Şi ca să vedeţi că nu suntem cu pricea, iată: spaţiul de care se bucură alde Shere Khan este un adevărat apartament de lux. Dar NUMAI pentru un porcuşor de Guineea.

Despre urşi nu vă spun decât că îi respect maxim. În preajma unor exemplare de acest fel, aflate în libertate – în patru labe sunt mai înalţi decât un om în picioare – nu mi-aş dori decât să mor repede. Altfel, ei sunt destul de drăguţi: molfăie gratii, scot limba la vizitatori şi mormăie pe rând, să nu-şi suprasolicite vocile.

Lupii din fereastră

Surpriză: ieri, Zoo conţinea şi lupi. Până acum le-am văzut doar fereastra de termopan – ciudat, „evoluaţilor” ăia de la Zoo Sydney nu le-a dat prin cap (am văzut pe Animal Planet) să-şi bage animalele în cuşti de sticlă.

Cred că din cauză că nu le-a dat Consiliul lor Judeţean suficiente fonduri, deh. Altfel nu umblau ei cu fonfleuri, „imitarea mediului natural”, auzi colo.

Zoo Brăila câştigă

…spune Radu, de 29 de ani. A venit cu prietena să se plimbe prin Gârboavele: „Regret, doamnă, dar am fost acum două săptămâni, la Zoo Brăila. E incredibil de bine îngrijit, curat, păzit de doi gardieni, cu om la poartă, leagăne pentru copii, mese şi frigidere cu sucuri pentru vizitatori”.

„Aveau mai multe animale: şi struţ, şi cangur, şi porc ţepos, şi vulpi sănătoase (a noastră are albeaţă la ochi, şi păsări emu, şi bivoli, şi ponei, mă rog, erau o droaie de animale) sunt mult mai bine îngrijite”.

„Ţarcurile - nu cuşti betonate!, ţarcuri - erau sclipitoare. Să vă zic că fructele exotice – ananaşi, mango, papaya, aranjate în formă tort, proaspete - puse la porcul ţepos mi-au lăsat mie gura apă de cât de bine arătau. Nu mirosea urât, animalele erau descrise pe tăbliţe înfipte în pământ în faţa cuştilor”.

La noi e bine că avem cultură generală, că de scris nu scrie nimic. La ei leagănele chiar funcţionau, nu era prăbuşite la pământ ca la Gârboavele”.

Birocraţia de la Zoo

Am intrat ieri şi în corpul administrativ. Măcar stăm bine cu inima, că ziceam că e casă bântuită: uşi date de perete, birouri pustii, întunecoase. Să nu tragem concluzii pripite.

Florin Matei, purtătorul de cuvânt al Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi: „Zoo Gârboavele se va închide săptămâna viitoare pentru reabilitare şi modernizare. Va fi cel mai modern parc zoo din sud-estul Europei, pe alei vor fi puncte de informare a vizitatorilor. Vor fi aduse animale noi – maimuţe”.

„Proiectul este în valoare de 4 milioane de euro, pe bani europeni, şi pot doar să mai spun că actualul spaţiu al Zoo Gârboavele a fost suplimentat cu şapte hectare. Vor fi mărite spaţiile pentru lei, tigri. Cele actuale – astea sunt”.

Când vom vizita „cel mai modern parc zoo din sud-estul Europei”? Cândva! Florin Matei ne-a direcţionat pentru amănunte spre Laura Angheluţă, de la Consiliul Judeţean, director de proiecte. Dânsa – către Paula Simion. La dumneaei n-am mai sunat, că se făcea ora 16 şi plecau bugetarii acasă. Succes în…, pardon, cu Zoo.

Citit 1463 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.