Noile troleibuze, dotate cu instalaţii de aer condiţionat, au devenit cele mai aşteptate mijloace din transportul public local, în condiţiile în care celelalte autobuze, troleibuze şi tramvaie se transformă, din cauza căldurii, în adevărate etuve. Paradoxal, gălăţenii care au călătorit ieri, în jurul orei 9,30, cu unul dintre troleibuzele nou-nouţe de pe linia 102, au fost nevoiţi să facă saună preţ de câteva staţii. Şi asta pentru că aerul condiţionat nu funcţiona! Chiar dacă afară era plăcut, în interiorul mijlocului de transport, din cauza aglomeraţiei şi a faptului că toate geamurile erau închise, atmosfera devenise greu respirabilă. Deşi mai mulţi călători i-au cerut cu insistenţă conducătorului să pornească aerul condiţionat, angajatul Transurb s-a făcut că nu-i aude. În disperare de cauză, două călătoare au încercat să deschidă unul dintre geamuri, dar nu au reuşit. Abia când conducătorul troleibuzului a observat în oglindă că-i facem poze, a binevoit să pornească instalaţia, iar aerul a devenit respirabil.
Degeaba avem troleibuze noi, dacă nu funcţionează aerul condiţionat! Scris de Anca Melinte
Anca Melinte
Articole recente - Anca Melinte
„Muzica mi-a salvat viața”, documentar de Oscar la TVR Modernizarea Falezei are nevoie de un supervizor Stimulent financiar pentru 14 cadre medicale de la Spitalul din Tg. Bujor Decât un eșec în premieră, mai bine o reluare de succes „Angajare de clovn” cu premiera în instanță. Dramaticul gălățean și directorul teatrului, amenzi pentru hărțuire
Mai multe din această categorie:

