Trofee muzicale cu repetiţie, la Chriss Music

Trofee muzicale cu repetiţie, la Chriss Music
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Un "răboj" concludent: artiştii Alina Herţa, în vârstă de opt ani - tocmai a câştigat Grand Prix "Vive la France!" 2018, la Paris; Briana Guşu, 10 ani, finalistă şi la Next Star, a primit Marele Trofeu al Festivalului "Viva Allegria!" - Piatra Neamţ 2018; Denisa Maria Balaban, 15 ani, a primit recent Marele Trofeu la Festivalul-concurs "Criss Music" Galaţi; Sophia Antohi, nouă ani, Marele Trofeu Caucazian Grand Prix, la "Championship of Caucasus 2017", în Armenia, unde a fost singurul concurent român…

Toate aceste mari victorii internaţionale şi naţionale ale unor micuţi gălăţeni le-am aflat de la tenorul Valentin Vasopol, reprezentant al şcolii "Criss Music Canto School", condusă de soţii Cristina şi Valentin Vasopol, unde se predă canto, pian şi actorie, "mini-conservator" care are şi propriul festival la Galaţi. Ne gândim că aceşti copii, de care va depinde poate viitorul artistic al oraşului, nu sunt puşi încă destul în valoare de autorităţi, care au, iată, cu ce se lăuda, şi în faţa unor oaspeţi străini de orice nivel, şi în faţa locuitorilor care merită să asculte şi voci gingaşe, nu numai bubuituri sau manele…

"Am făcut exact cinci ani de când am înfiinţat "Chriss Music School" la Galaţi, iar lucrurile au crescut mult în timp! Am început cu doi copii (elevi - n.r.) şi acum avem peste 40, dintre care cam 25 merg în competiţii peste tot şi se întorc cu rezultate foarte bune", rezumă tenorul.

"Chiar acum, o fetiţă, Elena Herţa, în vârstă de opt ani, care a venit numai de un an la noi, a fost la un concurs la Paris, unde a câştigat Marele Trofeu al categoriei de vârstă şi încă două Premii I. La fel, Sophia Antohi, căreia i-aţi luat deja, la vârsta ei, un interviu, a câştigat mai multe trofee, inclusiv în Armenia, a cântat live cu orchestra maestrului Nicolae Botgros, cunoscutul dirijor basarabean şi este invitată în spectacole live, în deschidere la competiţii sportive, la tot felul de evenimente, concerte. O mai avem pe Briana Guşu, finalistă la Next Star. Unde merg cu ea, peste tot, câştigă numai Marele Trofeu, are o voce extraordinară! Ultima câştigătoare de la Festivalul-concurs de muzică "Criss Music" Galaţi, Denisa Balaban, ca să vă daţi seama de talentul ei, a fost invitată de Luminiţa Anghel şi au cântat în duet o piesă din repertoriul Arethei Franklin. Avem şi mulţi-mulţi alţi copii, care vin din urmă extraordinar, sunt foarte ambiţioşi. Am fost cu ei, de exemplu, anul acesta, la concursul naţional "Floare de april" de la Tecuci, de unde s-au întors cu foarte multe trofee şi premii. Majoritatea sunt de vârste mici, dar câţiva au ajuns la 16 ani. Unii sunt la noi de patru-cinci ani, sunt crescuţi de noi de la zero. Acum de exemplu, Denisa Balaban, care a terminat, are 14 ani, a fost cu Cristina şi încă o fată de la noi, Selena [Miruna Lupu], fiind remarcaţi la o televiziune centrală. Neoficial, vă spun că, în toamnă, eu am să merg la un concurs naţional de divertisment de televiziune - nu avem încă voie să spunem numele -, probabil că o să cântăm ceva în duet. Copiii au talent, iar noi lucrăm şi la sufletul lor: şi eu, şi Cristina [Vasopol] le vorbim despre adevăratul mesaj al piesei muzicale, ce trebuie să transmită - căci aici e toată cheia: ce transmiţi.

Dar şi "Mărul de aur" la Galaţi, un festival extraordinar de puternic, am avut vreo 30 de copii în competiţia la care au participat peste 200 şi aproape toţi ai noştri au luat premii. Şi trofeu am avut. Am fost invitaţi şi la Gală - am cântat în duet cu Sofia, am fost la emisiuni la televiziune. Copiii aceştia sunt foarte valoroşi, extraordinar de talentaţi şi reprezintă Galaţiul. Cred că trebuie să-i susţinem şi să mergem mai departe cu ei!

Avem deja, la Galaţi, şapte ediţii ale Festivalului-concurs de Muzică "Criss Music" - spunem că foarte reuşite, căci au fost şi mulţi copii din ţară, şi vedete invitate în juriu. De la noi, de la Galaţi, a fost Florin Bobei, colegul meu de la teatru, tot de aici, doamna Silvia Niţă, Emilia Savu, de la Centrul Cultural "Dunărea de Jos", oameni valoroşi! Urmează ediţia a opta. Avem două pe an".

Am aflat şi despre o bucurie legată de propria carieră: a început repetiţiile, la Teatrul Naţional de Operă şi Operetă "Nae Leonard", în echipa căruia lucrează, la o premieră, în care va juca, la toamnă, rolul titular din prima operetă românească "Crai nou", de Ciprian Porumbescu.

Citit 2501 ori Ultima modificare Duminică, 26 August 2018 20:14

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.