* Nevoiţi să facă maxi-taxi ca să îşi completeze veniturile * „Îmi ia din timpul pentru cercetare, dar trebuie să mănânc şi eu” * „Din prestigiu şi entuziasm te poţi hrăni doar în primii ani” *
„Staţie la Potcoava, dom’ profesor!”, Este o propoziţie pe care aţi putea lejer să o auziţi pe traseul de maxi-taxi Micro 19 - Parc CFR, pe care un cadru didactic de la Universitatea „Dunărea de Jos” l-a făcut într-o vreme ca şofer pentru a-şi completa veniturile de universitar.
Acum, se gândeşte să îşi ia din nou licenţa de şofer pentru transportul în comun pentru a ieşi iar pe traseu. În timpul liber, adică după ce le predă studenţilor. Este vorba despre şef lucrări Octavian Mircea, de la Facultatea de Mecanică, Universitatea „Dunărea de Jos”.
„E greu, suntem la limită, câştigăm puţin peste 1.500 de lei pe lună, asta în condiţiile în care am muncit o viaţă în laboratoarele instituţiei, mi-am luat doctoratul, îndeplinesc toate condiţiile pentru a deveni conferenţiar”, spune şef lucrări dr. ing. Octavian Mircea.
Acesta povesteşte despre felul în care a decis să îşi completeze veniturile. „În perioada 1997-2000 am făcut maxi-taxi regulat. Pe atunci câştigam cam 600-700 de mii de lei pe zi. Era foarte bine”.
„Ieşeam la ora 7 pe traseu şi făceam până la 7 şi jumătate, după care mă duceam la universitate la cursuri. Mai ieşeam după-amiaza, făceam cu schimbul cu fratele meu”.
„Apoi, au venit regulile restrictive la maxi-taxi şi am renunţat. Am în continuare o maşină, iar acum mă gândesc să îmi iau din nou licenţa să îl mai înlocuiesc pe fratele meu la volan”, mai spune cadrul didactic de la Facultatea de Mecanică.
Aşadar, nu ar fi nicio minune dacă profesorul Mircea şi-ar aduce singur studenţii la cursuri cu microbuzul pe care îl conduce.
Salarii mizere
Situaţia sa este oarecum definitorie pentru majoritatea cadrelor didactice universitare tinere. Este vorba despre asistenţi, preparatori şi lectori, şefi de lucrări. Salariile acestora se situează undeva la limita subzistenţei, astfel că nu e de mirare că mulţi mai sacrifică din timpul dedicat studiului şi pregătirii orelor de seminar pentru a mai face un job în plus, pentru a mai scoate nişte bani.
Diferenţa dintre salariile cadrelor didactice debutante şi ale celor cu greutate, în special ale profesorilor cu vechime, este foarte mare. În timp ce salariul unui asistent abia depăşeşte 1.000 de lei, un profesor universitar cu ani de experienţă în spate ridică mai mult de 5.000 de lei pe lună. Şi dacă mai sunt prinşi şi în tot felul de contracte de cercetare, veniturile lor se pot rotunji până spre 10.000 de lei pe lună.
„Nu salariile profesorilor sunt problema. Acestea reprezintă normalitatea. Salariile mizere ale celor cu funcţii mici arată slăbiciunea sistemului”, susţin, la unison, toţi cei cu care am vorbit despre acest subiect.
Medaliat cu aur pentru invenţie - 1.500 lei
Colegul de catedră al lui Octavian Mircea, şef lucrări Bogdan Georgescu, despre ale cărui invenţii medaliate cu aur la saloane internaţionale „Viaţa liberă” a mai scris, primeşte şi el în jur de 1.500 de lei pe lună. Banii abia îi ajung să îşi plătească facturile curente. Ca să nu mai vorbim despre faptul că are doi copii mici în întreţinere: o fetiţă de trei ani şi un băiat de opt ani.
„Cum să ne descurcăm? Greu. Soţia mea câştigă aproximativ la fel ca mine, aşa că facem ce putem cu banii ăştia”, spune Bogdan Georgescu. Diploma cu medalia de aur pe care o are pe peretele biroului nu pare să îi ţină de foame, deşi a muncit ani întregi, a investit mult timp şi pasiune pentru a o obţine, pentru a ridica nivelul cercetării româneşti.
„Ca să mă descurc mai am două joburi în consultanţă. Nu am de ales. Trebuie să fac asta pentru că banii de la universitate nu îmi ajung deloc. Iar şpagă nu iau sub nicio formă!”, spune Bogdan Georgescu.
Acesta recunoaşte faptul că extra-joburile îi cam mănâncă din timpul pe care l-ar dedica cercetării, dar spune că nu are de ales. „Da, este adevărat, îmi ia din timpul meu pentru a mă putea dezvolta în cercetare, dar trebuie să mănânc şi eu”, spune cu francheţe Bogdan Georgescu.
„Tinerii valoroşi pleacă”
De altfel, aceasta pare a fi şi problema cea mai mare cu care se confruntă universităţile din România la această oră. Faptul că salariile de debut sunt absolut dezolante îi îndepărtează pur şi simplu pe tinerii valoroşi de mediul academic.
„Este adevărat, aceasta este una dintre consecinţele salariilor mici la debut. Tinerii valoroşi pleacă la firme care sunt dispuse să îi plătească foarte bine. Chiar dacă nu neapărat din prima zi, ei au posibilitatea acolo să se dezvolte şi să le crească salariul foarte repede”.
„În mod normal, în universitate ar trebui să rămână şefii de promoţie, cei mai buni dintre studenţii noştri. În ultima vreme acest lucru nu se mai întâmplă, tocmai din cauza salariilor”, recunoaşte rectorul Universităţii „Dunărea de Jos”, prof. dr. Viorel Mînzu.
Riscul scăderii calităţii actului didactic pe viitor e sesizat de mai toţi actorii universitari. „Chiar am avut recent un caz al unui cadru didactic tânăr foarte valoros, care a venit la mine şi mi-a spus că pleacă la Bucureşti din cauza salariului. Acum câştigă mult mai bine decât aici”, spune decanul Facultăţii de Mecanică, prof. dr. Cătălin Fetecău.
„Din prestigiu te poţi hrăni doar în primii ani”
Iar situaţia preparatorilor din universitate este de-a dreptul dramatică. Cu numai 1.000 de lei pe lună bani în mână, „îmi ajunge să trec strada, dacă trec pe unde e mai ieftin. Din prestigiu şi entuziasm te poţi hrăni doar în primii ani. Apoi, te bate gândul din ce în ce mai des să pleci”.
„Salariul, sub 250 de euro, este îngrozitor de mic. Când începi, există entuziasm care te face să treci uşor peste greutăţi. Apoi, după ce te prinde pasiunea pentru învăţământ e, din nou, suportabil. Însă dacă aceasta scade fie şi cu doar câtva procente, începi să îţi pui probleme”, ne-a declarat L.S., preparator universitar la „Dunărea de Jos”.
Posibilitatea ca salariile mici din universitate să crească sunt minime. „Salariile lor nu sunt la minim, acum doi ani le-am crescut cu sume foarte mici, ca o minimă compensaţie. Din păcate, nu le putem creşte mai mult de atât pentru că ar ajunge peste celelalte categorii didactice superioare, pe care ar trebui la rândul lor să le creştem. Ar fi o creştere în cascadă, lucru pe care, din păcate, mai ales în situaţia economică actuală, nu ne permitem să îl facem”, a mai spus rectorul Viorel Mînzu.
Nici noua grilă de salarizare a bugetarilor, care va intra în vigoare de la începutul anului viitor, se pare că nu rezolvă problema distanţei mari dintre salariile de debut şi cele ale profesorilor universitari. Cu mici ajustări, diferenţele rămân aceleaşi.
Salariile universitarilor
Conform Ordonanţei de Guvern nr. 15/2008, salariile cadrelor didactice din învăţământul superior (la nivel minim) sunt următoarele:
- preparator - 1.298 lei;
- asistent universitar - 1.414 lei;
- lector - 1.561 lei, cu condiţia să aibă 4 ani vechime neîntreruptă într-o instituţie de învăţământ dacă este doctor şi 6 ani dacă este doctorand;
- conferenţiar - 1.677 lei, cu condiţia să aibă 9 ani vechime neîntreruptă într-o instituţie de învăţământ, altfel se scade sporul de fidelitate, adică 15 la sută din valoare. O condiţie pentru a promova pe post de conferenţiar este de a avea minim 6 ani vechime în învăţământ.
- profesor - 2.917 lei, cu condiţia să aibă 10 ani vechime neîntreruptă într-o instituţie de învăţământ, altfel se scade sporul de fidelitate, adică 15 la sută din valoare. O condiţie pentru a promova pe post de profesor este de a avea minim 10 ani vechime în învăţământ. Cum însă gradul de profesor este obţinut spre finalul carierei, acest salariu creşte foarte mult după ce se adaugă sporul de vechime. Plus alte sporuri, salariile profesorilor ajung la peste 5.000 de lei lunar.
Explicaţie foto: Şefii de lucrări Octavian Mircea şi Bogdan Georgescu îşi compară fluturaşii cu salariul
