În total, 75 de gălăţeni s-au îmbolnăvit de gripa nouă

În total, 75 de gălăţeni s-au îmbolnăvit de gripa nouă
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Joi, la ora 13, un transport special cu doze de vaccin împotriva gripei noi a plecat din Capitală spre Galaţi * Nu ştim încă numărul exact de doze care ne-a fost repartizat * Autorităţile sanitare judeţene nu mai au dreptul să ofere informaţii despre gripă. De ce oare? * Ieri, Institutul Cantacuzino confirmase îmbolnăvirea altor patru gălăţeni *

Institutul Cantacuzino a confirmat, ieri, încă patru îmbolnăviri de gripă nouă. Detalii ne-a oferit directorul Direcţiei de Sănătate Publică (DJSP) Galaţi, dr. Valentin Boldea.

„Este vorba, mai întâi, despre cadrul didactic în vârstă de 54 de ani de la Facultatea de Ştiinţe din cadrul Universităţii «Dunărea de Jos», în cazul căruia se stabiliseră deja suspiciuni. Apoi, s-a confirmat îmbolnăvirea unui marinar de curând revenit din Olanda”.

„Gripă nouă are şi un sudor angajat al unei firme gălăţene, dar şi o femeie casnică de 39 de ani. În cazul acesteia din urmă vorbim despre anumiţi factori de risc, dat fiind că pacienta este supraponderală”, a precizat dr. Boldea.     

Dacă includem şi cele şase îmbolnăviri confirmate tot joi în rândul elevilor şi copiilor de grădiniţă, putem spune că numărul total al cazurilor de infectare cu virusul A(H1N1) raportate de DJSP s-a ridicat la 75.

De azi, noutăţi ioc!

„Menţionăm că Ministerul Sănătăţii este singura autoritate care va prezenta date şi informaţii privind evoluţia îmbolnăvirirlor cu A/H1N1, iar acest lucru se va realiza zilnic, printr-un comunicat de presă difuzat la orele 12.00. Pentru media audio-video, informaţiile cuprinse în comunicatul oficial vor fi diseminate de către comunicatorii desemnaţi prin ordin de ministru”, se arată într-un comunicat postat pe site-ul Ministerului Sănătăţii.

Cu alte cuvinte, singura sursă de informare privind îmbolnăvirile de gripă va rămâne site-ul ministerului.

În plus „în raportările zilnice nu se vor mai regăsi date personale ale celor care au decedat, respectiv vârsta, sexul, localitatea unde s-a produs decesul etc.”.

Cu alte cuvinte, în cazul unui astfel de eveniment nefericit, vă vom putea informa doar că „o persoană a decedat”. Punct. 

„Cerem mass-mediei să trateze cu responsabilitate aceste subiecte şi să trateze cu profesionalism relaţia cu personalul medical”, se mai arată în comunicat.

Având conştiinţa împăcată că am fost corecţi atât faţă dumneavoastră, cititorii noştri, cât şi faţă bolnavii de gripă despre care am scris şi faţă de personalul medical care ne-a furnizat informaţiile, vom încerca să vă oferim, în timp real, date despre îmbolnăvirile de gripă nouă.

Poate că, cine ştie, ministerul se va răzgândi în curând! De altfel, ce motive ar avea oficialii să nu mai ofere informaţii de interes public prin intermediul autorităţilor judeţene de sănătate?

Citit 618 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.