Sute de gălăţeni s-au adunat în această seară pe traseul de la Inelul de Rocadă, până la Tribunal, dar şi pe strada Regiment 11 Siret, pentru a urmări momentul cel mai spectaculos, rememorarea momentului când armata română se retrage victorioasă, cu torţe, de pe câmpul de luptă.
În ciuda gerului destul de înţepat, adulţi şi copii au urmărit în tăcere ritualul aprinderii torţelor, realizat cu precizia şi sincronizarea unui dans, după care au pornit în marş, pe muzică, pe strada Brăilei. În faţă, fanfara Centrului Cultural „Dunărea de Jos” dădea ritmul, iar soldaţii Batalionului 300 Infanterie Mecanizată ”Sfântul Andrei” a adus urale şi aplauze în rândul gălăţenillor, atunci când au început să cânte „Treceţi, batalioane române, Carpaţii!”. De piatră să fii, şi tot te trezeşti fredonând alături de ei, în timp ce te căzneşti să păstrezi cadenţa la mers. Muzica ostăşească nu are cum să nu îţi intre în sânge, emoţia nu are cum să nu îţi intre în sânge. Oamenii au mers mândri lângă militari. Angajaţi de la magazinele de pe Brăilei au ieşit şi ei să îi vadă, iar mulţimea i-a urmat până la punctul terminus, în dreptul Parcului Viva. Cu tricolor prins în piept, sau cu steguleţe în mâini, oamenii şi-au aprins la rândul lor torţele românismului în suflete. Momentul nu a durat decât puţin peste jumătate de oră, dar dacă defilarea s-ar fi desfăşurat pe toată strada Brăilei, oamenii i-ar fi urmat cu încredere pe militari încă ceva vreme. Dragoş şi Ana, doi frați de şase şi opt ani, au mers plini de încântare umăr la umăr cu soldaţii, străduindu-se să ţină pasul. Parcă nu se mai lăsau duşi acasă, deşi frigul le aprinsese bujori în obraji şi le înroşise nasurile.
„Ne place să mergem ca soldaţii”, ne-au spus pe fugă, atenţi să nu încurce paşii. Ceva mai încolo, vreo trei băieţi mai mărişori, veniseră „înarmaţi” cu puştile lor de jucărie, semn că nu erau la prima defilare cu soldaţii din Garnizoana gălăţeană.
