Pensionarii din Armată au ieşit în stradă. Protest împotriva inechităţilor şi nepăsării
Foto: Victor Cilincă

Pensionarii din Armată au ieşit în stradă. Protest împotriva inechităţilor şi nepăsării
Evaluaţi acest articol
(12 voturi)

„Este pentru prima dată în istoria postdecembristă când armata iese în stradă, şi noi suntem armata de rezervă, pensionarii militari”, a punctat marți la prânz, 5 martie 2019, printr-o portavoce, comandorul (rtr) Constantin Asofronie, care a reclamat că Legea 223/2015 a fost amputată de alte ordonanţe, succesive.

Steagul României şi pancarte protestatare – inclusiv cu un citat din premierul Churchill, care observa amar că, după război, militarul este marginalizat – au însoţit grupul de militari în retragere care a protestat cu faţa spre Prefectură împotriva nedreptăţilor reclamate cu privire la aplicarea legislaţiei pensiilor militare, dar şi a dezinteresului privind apărarea ţării în contextul tensionat al acestor momente. A fost astfel emis un protest scris din partea „Comunităţii militarilor, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din Administraţia Naţională a Penitenciarelor reprezentată de federaţiile, asociaţiile, fundaţiile şi sindicatelor care acţionează sub cupola Forumului Structurilor Asociative din Sistemul Naţional de Apărare, Ordine Publică şi Securitate Naţională.”

Protestul, semnat de preşedintele Filialei „Alexandru Ioan Cuza” Galaţi a Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere – ANCMRR, general de brigadă (rtr) Constantin Antohe, care a explicat ieri şi trecătorilor acest demers, şi de către preşedintele Ligii pentru Apărarea Drepturilor Pensionarilor Militari, general de brigadă (rtr) Nicolae Gropan, a fost apoi înmânat prefectului de către o delegaţie banderole albe la mână. Protest a mai fost transmis Guvernului, partidelor parlamentare şi către ambasade ale ţărilor din NATO.

Se cere ștergerea unor inechități

Protestele vor continua din două în două săptămâni, până ce doleanţele vor fi luate în seamă. Tehnic, se cere ştergerea unor inechităţi prin abrogarea unor articole din Ordonanţele de Urgenţă 57/2015, 59/2017 şi 114/2018. La funcţii, grade, studii, condiţii de muncă egale, se cer pensii egale, indiferent de anul pensionării, cer protestatarii, care reclamă o încercare de a dezbina masa militarilor prin aceste inechităţi.

Se cere, printre altele, actualizarea pensiei militare, faţă de actualizările repetate ale pensiilor civile, echitate în domeniul salarizării personalului din apărare, ordine publică şi securitate naţională, acordarea pensiei suplimentare, pentru care au fost reţinute în timp un procent din solde, reacordarea ajutoarelor la trecerea în rezervă a militarilor şi poliţiştilor.

O serie întreagă de inechităţi fac astfel diferenţa nu numai între militarii şi civilii pensionaţi, dar chiar şi între militari: cei ieşiţi la pensie în ultimii 10 – 15 ani având o pensie, la funcţie şi grad identic, mai mare decât cei pensionaţi înainte de această perioadă, chiar dacă aceştia au apucat şi vremuri mult mai grele.

Coeficientul actual pentru militarul profesionist angajat fiind echivalent cu acela al unui muncitor necalificat. Comandorul Constantin Asofronie, jurist, fost membru al Statului Major General, a făcut şi „portretul” Apărării din momentul de faţă, într-o ţară care, în contextul războiului din Ucraina, nu mai fabrică nici praf de puşcă şi foloseşte fregate cu armament de infanterie.

Citit 5078 ori Ultima modificare Miercuri, 06 Martie 2019 01:11

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.