Pedala din carul cu fân

Pedala din carul cu fân
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Peugeot Citroen urmează exemplul celor de la Toyota de a-şi rechema maşinile pentru remedierea unor probleme *

Milioane de maşini, înapoi la producător

După decizia japonezilor de la Toyota de a rechema câteva milioane de maşini pentru remedierea unei probleme la pedala de acceleraţie, aproximativ 2,3 milioane din SUA şi 1,8 milioane din Europa, producătorul francez Peugeot Citroen a anunţat şi el o campanie similară. 

Mai exact, este vorba despre modelele Citroen C1 şi Peugeot 107, produse între anii 2005 şi 2009 la o fabrică din Cehia, la Kolin, patronată împreună cu Toyota.

Problema descoperită la aceste modele este aceeaşi cu cea invocată de Toyota şi anume faptul că pedala de acceleraţie poate rămâne blocată în preşul-covoraşul şoferului, provocând o acceleraţie nedorită.  

Un nou trend în marketing?

Probabil vă gândiţi că această problemă, una minoră, ascunde o formă mai neconvenţională de reclamă. Se încearcă, de fapt, să se scoată în evidenţă grija desăvârşită pe care aceste firme le-o poartă clienţilor lor.

Totuşi, pe cât de cusută cu aţă albă pare povestea acestei defecţiuni, trebuie să ştiţi că pedala de acceleraţie buclucaşă de la autoturismele Toyota este suspectată de moartea a 19 persoane în SUA, lucru care ar justifica o campanie de o asemenea anvergură.

Teoria conspiraţiei

Mai plauzibilă este însă ideea că se încearcă muşamalizarea unei probleme mai grave a sistemului electronic de acceleraţie, fiind prezentată publicului larg banala problemă a preşului care blochează pedala de acceleraţie.

Altfel nu îmi explic cum de Peugeot Citroen recheamă numai 97 de mii de maşini produse în patru ani.

Dacă problema ar fi cauzată de un covoraş şi de o pedală a cărei formă a fost proiectată greşit, atunci toate maşinile produse în acest interval ar prezenta această problemă şi nu doar 10 la sută, cum ne informează producătorul francez. 

Pe când „boala” unui sistem electronic poate fi cauzată de un anumit lot de componente cu probleme.

Dispare cultul “Made in Japan”

Se pare că mai multe firme japoneze s-au complăcut în poziţia lor de lideri de piaţă şi, în contextul unei concurenţe acerbe, au făcut rabat la calitate, pierzând din vedere faptul că îşi datorau succesul  doar fiabilităţii specifice produselor japoneze.

Probabil acesta este motivul pentru care Toyota pierde din ce în ce mai mult teren în faţa concurenţilor, Sony nu mai este liderul mondial în domeniul produselor electronice, Honda recheamă şi ea 646.000 de maşini, compania aeriană Japan Airlines, cea mai mare din Asia, dă faliment.

De fapt, toată economia niponă cedează locul Chinei, care devine a doua economie mondială, după cea a SUA.

Indiferent care ar fi motivaţia firmelor producătoare pentru a rechema autoturismele cu pricina, o parte bună există în mod clar. Faptul că ierarhia companiilor transnaţionale nu este una predeterminată nu poate fi decât constructiv şi benefic.

Până la urmă, se ştie foarte bine, eficienţa şi inovaţia sunt provocate de concurenţă.

Deşi pentru ţara noastră nu există încă informaţii exacte cu privire la acest program de rechemări, cel mai bine ar fi să vă adresaţi reprezentantului local, în cazul în care sunteţi client Toyota, Peugeot sau Citroen.

Pentru gălăţeni, reprezentanţa Toyota poate fi gasită în Brăila pe strada Dorobanţilor nr. 669, telefon:/fax:0239606040. Reprezentanţa Peugeot este localizată tot în Brăila, pe şoseaua Râmnicul Sărat nr. 92, telefon: 0239613271.

Dintre aceste firme, doar reprezentanţa Citroen este prezentă şi în Galaţi, pe Drumul Naţional 26, la km. 6, (ieşirea înspre Vânători), telefon: 0236/493311.

Citit 783 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.