Merele noastre şi perele lor

Merele noastre şi perele lor
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Odată cu vremea un pic mai blândă s-au întors pe tarabele din Piaţa Centrală şi mormanele de mere multicolore. Preţurile unui kilogram încep de la 1,4 lei şi cresc  până la 2,5 lei, în cazul fructelor verzi-gălbui, mari şi cu o coajă curată.

Dezavantajul – dacă vă cumpăraţi doar un kilogram din acestea din urmă este că n-o să luaţi acasă mai mult de patru sau cinci fructe. Oricum, bine că sunt şi mari şi mici, aşa încât putem alege pe îndelete.

Până la urmă, era şi cazul să mai vedem pe tarabe şi ceva fructe româneşti, printre miile de portocale, mandarine, clementine, lămâi, struguri de provenienţă orientală etc.

Ce-i drept, n-am prea văzut pere autohtone, aşa că am început de acum să le cam uităm gustul. Nu le-am putut trece cu vederea, însă, pe cele din ţara care plângea după Eva Peron, la preţul de 6,50 lei kilogramul.

În ceea ce priveşte fructele exotice, portocalele se dau şi la 2,5 lei, spre deosebire de suratele lor mai mici, mandarinele, al căror preţ este de 4,7 lei. La mijloc au căzut clementinele: 3,8 lei per kilogram. Pomelo costă 3,99 lei, bananele 4,3 lei, iar grapefruitul 3,2 lei.

Şi piaţa de legume se înfăţişa în toate culorile, ieri, în jurul prânzului. Ardeii graşi verzi făceau ieri 5 lei kilogramul şi aveţi toate şansele să îi găsiţi şi astăzi la acelaşi preţ.

În nuanţe diferite ale aceleiaşi culori se prezentau guliile de 3 lei kilogramul. Castraveţii mici, dar cu aspect proaspăt costă 6 lei, iar un kilogram de boabe de fasole face 6 sau 7 lei.

Cartofii  din soi galben sau roz -  între 1 şi 1,2 lei, în funcţie de distanţa pe care au bătut-o până la piaţă (de prin Bădălan sau tocmai din Covasna) şi de cât de mult ţine la ei comerciantul.

Preţul usturoiului porneşte de la 12 lei şi ajunge până 15 lei pe kilogram. Dovleceii de un verde crud  - cu 50 de bani mai scumpi decât weekendul trecut - au ajuns să coste 8 lei.

În astfel de condiţii, e şi normal să vă gândiţi: facem mâncare de dovlecei sau luăm un kilogram de spanac la 6,5 lei şi rezolvăm problema felului doi pentru weekend?

Orice veţi hotărî să îndesaţi în sacoşe, nu uitaţi o lege nescrisă a pieţei: când aţi văzut un preţ bun, profitaţi. Peste 5 minute, marfa s-ar putea să coste deja mai mult.

Citit 666 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.