Spitalele sunt pregătite pentru codul portocaliu

Spitalele sunt pregătite pentru codul portocaliu
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Pacienţii care fac dializă ar trebui să rămână în spital câteva zile * 9 dintre aceştia au refuzat internarea * Gravidele şi bolnavii cu afecţiuni cardiovasculare trebuie să cheme Ambulanţa din timp! *

Avertizarea cod portocaliu de ninsoare şi viscol emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie pentru judeţele din sudul ţării - printre care şi Galaţiul - i-a pus în gardă responsabilii sănătăţii gălăţenilor.

Deşi la nivelul judeţului nostru vremea nu se arăta foarte capricioasă până duminică după-amiază, Direcţia Judeţeană de Sănătate Publică Galaţi a luat o serie de măsuri preventive astfel încât să preîntâmpine situaţiile de urgenţă.

Dr. Valentin Boldea, directorul DJSP Galaţi, şi dr. Mihai Polinschi, şefului Serviciului Judeţean de Ambulanţă, au organizat duminică o conferinţă de presă în cadrul căreia s-a discutat situaţia bolnavilor a căror viaţă ar putea fi pusă în pericol în această perioadă. 

„Până acum în judeţ nu au fost probleme deosebite, dar nu ştim ce ne aşteaptă până dimineaţă. Am anunţat toate unităţile medicale să asigure locuri de cazare pentru toţi cei care solicită asistenţă medicală şi avem în vedere mai ales persoanele fără adăpost. Am dat dispoziţie să se verifice sursele alternative de curent, să fie funcţionale, în caz că vor fi pene de curent cauzate de viteza mare a vântului”, a precizat dr. Valentin Boldea.

Bolnavii trebuie să sune imediat la 112

Conform metodologiei Ministerului Sănătăţii, bolnavii din judeţ care sunt transportaţi cu Ambulanţa la centrele de dializă trebuie internaţi pe perioada codului portocaliu pentru a putea fi trataţi la timp.

Deşi spitalele au suficiente locuri disponibile pentru a-i găzdui, unii dintre aceştia au refuzat categoric internarea. În această situaţie sunt 3 bolnavi din Tecuci, care au semnat o declaraţie pe propria răspundere că vor rămâne acasă şi alte 6 persoane din judeţ care au declarat telefonic că nu vor să rămână în spital.

„Vom depune aceleaşi eforturi să ajungem la ei, indiferent de vreme, însă nu ne mai pot acuza de nimic. Este mult mai eficient să luăm măsuri preventive. Şi gravidele la termen ar trebui internate, dar situaţia lor e delicată pentru că data naşterii este aproximativă”.

„Am luat legătura cu medicii de familie care monitorizează situaţia de la faţa locului, însă îi rugăm pe toţi bolnavii, în special pe cei cardiovasculari, să ne contacteze la orice simptom mai deosebit pentru a-i putea aduce din timp la spital. Timpii de răspundere sunt mult mai mari decât în mod obişnuit, iar riscurile sunt mult mai crescute”, a declarat şeful Ambulanţei.

Potrivit dr. Mihai Polinschi, în judeţul Galaţi nu existau până duminică după-amiază bolnavi a căror viaţă să fie în pericol, însă Ambulanţa avea deja snow-mobilul pus la punct în caz că zăpada ne-ar da iarăşi bătăi de cap.

Citit 780 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.