Lecţii de viaţă din scaunul cu rotile
Foto: Remus Basalic

Lecţii de viaţă din scaunul cu rotile
Evaluaţi acest articol
(20 voturi)

Pentru majoritatea gălăţenilor cu dizabilităţi, familia rămâne, în continuare, principalul sprijin. Statul, celălalt punct în care aceşti oameni ar trebui să găsească susţinere, uită adesea de responsabilitatea socială pe care o are prin lege faţă de ei. Apar astfel discriminarea, izolarea şi abuzurile, suferinţe încă mult prea bine cunoscute de persoanele cu handicap. Nu toţi gălăţenii cu dizabilităţi sunt însă dispuşi să-şi accepte atât de uşor aparentele limite. Prin curaj, voinţă, talent, modestie şi bun-simţ, unii dintre ei au devenit modele pentru toţi cei din jur. Un astfel de exemplu este cel al lui Cornel Deaconiţa, omul care a reuşit să ne inspire.

Pe Cornel Deaconiţa l-am cunoscut în februarie 2012, atunci când mai multe fotografii pe care le primiserăm pe e-mailul redacţiei arătau un bărbat în scaunul cu rotile care îşi făcea singur drum cu lopata prin nămeţii înalţi strânşi în faţa blocului. Imaginile ne-au intrigat pe loc, motiv pentru care am plecat să aflăm cine era persoana care ne dădea astfel o autentică lecţie de spirit civic.

Când ne-am prezentat şi i-am spus pentru ce veniserăm, Cornel a părut mirat şi oarecum jenat: „Nu am ştiut că cineva m-a pozat în timp ce dădeam zăpada la o parte. Nu e pentru prima oară când o fac şi cred că aşa este normal să faci, dacă poţi”, spunea bărbatul. Ceea ce fotografiile nu arătau însă era că mai mulţi vecini aflaţi pe picioarele lor se uitau spijiniţi de balustradele balcoanelor cum Cornel dă zăpada la o parte. „Mi-ar fi prins bine un pic de ajutor din partea lor. Dar sunt obişnuit cu astfel de scene, în care oamenii se mulţumesc să rămână spectatori”.

Aproape şapte ani mai târziu, l-am găsit pe Cornel la fel de modest, dar mai hotărât ca niciodată să lupte pentru drepturile sale. Între timp, a obţinut o locuinţă socială, şi-a luat permis auto şi este angajat cu normă întreagă. „Faţă de 2012, consider că atitudinea gălăţenilor faţă de persoanele cu dizabilităţi s-a schimbat vizibil în bine. Oamenii sunt mai receptivi la problemele noastre, însă mai avem încă mult de lucru, deoarece mentalităţile se schimbă destul de greu. Trebuie ca tu să te faci vizibil şi să ceri să-ţi fie respectate regulile, cu orice preţ”, crede Cornel.

„Umblu în geantă cu un cârlig de ridicat rampa”

Transportul în comun este una dintre principalele probleme pentru gălăţenii cu dizabilităţi. Sunt încă şoferi de autobuz care refuză pur şi simplu să transporte persoane aflate în scaun cu rotile. „Am trecut printr-o astfel de întâmplare acum un an şi ceva. Eram în staţie la Liceul Metalurgic şi aşteptam autobuzul pentru a merge la Gară. A venit autobuzul 22 şi i-am făcut semn şoferului să coboare rampa. A oprit într-o baltă mare, s-a uitat la mine, apoi a închis uşile şi a plecat mai departe. Am luat atunci un taxi şi m-am dus după el până la gară, pentru a-l întreba de ce a făcut lucrul ăsta. Drept răspuns, mi-a arătat degetul mijlociu.

Şoferii au în fişa postului faptul că trebuie să coboare şi să dea jos rampa, atunci când trebuie să urce sau să coboare o persoană aflată în scaun cu rotile. Altă dată, un şofer mi-a spus că nu are cum să coboare, pentru că nu poate părăsi volanul. I-am răspuns că nu mă deranjează dacă ia şi volanul cu el când vine să coboare rampa. În timp, şoferii s-au obişnuit cu mine. Acum, umblu în geantă cu un cârlig de ridicat rampa, atunci când este nevoie”, povesteşte Cornel.

Locurile de parcare, o „problemă dureroasă”

În 2016, Asociaţia Sporting Club Galaţi, care numără peste 700 de membri persoane cu dizabilităţi, a pus pe picioare proiectul unei şcoli de şoferi pentru persoanele cu handicap locomotor. Cornel a fost printre primii care au urmat cursurile şcolii şi primul din 62 de cursanţi care a şi obţinut un permis de conducere. „Mi-am cumpărat o maşină, ceea ce m-a ajutat să ajung mult mai repede dintr-un loc în altul”.

Ocupaţia de şofer a venit însă la pachet cu noi frustrări. „Am trăit astfel pe propria piele ce înseamnă să găseşti în mod repetat locul de parcare care îţi este destinat ocupat de cineva care nu are acest drept. Apoi, este şi problema dimensiunilor acestor locuri, deoarece, atunci când în stânga este deja o maşină parcată, nu ai pur şi simplu spaţiu să pui fotoliul rulant între maşina ta şi cea de lângă ca să cobori”, spune Cornel.

Vasile Cristea este preşedintele Asociaţiei Sporting Club Galaţi. „Problema locurilor de parcare este dureroasă, în tot oraşul. În mod normal, pentru că tot se trag acum marcajele pentru noile parcări, locurile de parcare pentru persoanele cu handicap trebuie să fie late o dată şi încă jumătate faţă de un loc normal. Apoi, orice parcare publică trebuie să aibă patru la sută, dar nu mai puţin de două locuri rezervate persoanelor cu handicap. Ei, problema este că locurile astea sunt făcute de dimensiuni normale, iar atunci când o persoană în scaun cu rotile parchează, aceasta trebuie să deschidă ambele portiere la maximum, pentru că trebuie să îşi ia căruţul. Ai nevoie de mai mult spaţiu de manevră decât un om obişnuit. Nu ai spaţiu suficient. Ei au normativele, ştiu despre ce este vorba, doar că nu le respectă”, scrie Vasile Cristea.

„Depinde şi de implicarea persoanei cu handicap”

Când vine vorba despre drepturile persoanelor cu handicap, Vasile Cristea spune că acestea există pe hârtie, dar că trebuie şi aplicate. „Depinde şi de implicarea persoanei cu handicap. Trebuie să fim prezenţi în societate, pentru ca societatea să ne accepte. Avem Biblioteca Judeţeană şi clădirea Uniiversităţii care au montate platforme mobile pentru accesul persoanelor cu handicap. Biblioteca este singura din ţară care prevede accesul persoanelor cu handicap şi la etaj, plus că, tot acolo, este şi un proiect care facilitează accesul nevăzătorilor la cărţi”, mai spune Vasile Cristea.

Probleme, în schimb, sunt la sediul nou al Primăriei Galaţi, acolo unde persoanele cu dizabilităţi spun că rampa mobilă nu este funcţională. „Şi toaleta din Primărie este impracticabilă, deoarece nu are loc şi persoana, şi căruciorul. Eşti fie nevoit să îţi faci nevoile cu uşa deschisă, fie să laşi căruciorul afară”, explică Cornel Deaconiţa.

Copiii cu dizabilităţi, încă respinşi de societate

Discriminarea persoanelor cu dizabilităţi începe încă de la intrarea în învăţământul de masă şi merge până la momentul angajării. Copiii cu dizabilităţi sunt primiţi în şcoală, pentru că aşa prevede legea, dar apoi părinţii colegilor de clasă sunt cei care spun că nu vor să-şi lase copilul în clasă cu X sau cu Y, deoarece acesta are ADHD sau pentru că este în scaunul cu rotile.

„Copiii cu dizabilităţi încă sunt respinşi de societate, chiar şi părinţilor le este ruşine să iasă pe stradă cu ei, să fie văzuţi de alţii aşa. Şi în şcoală există discriminări. Eu am trecut prin asta şi ştiu ce înseamnă pentru un copil să se simtă privit şi tratat astfel. În 80 la sută din situaţii, adaptarea şi integrarea unui copil sau a unui tânăr cu dizabilităţi depinde de el şi de familie. Dacă familia îşi acceptă copilul astfel şi îl încurajează, acesta vede că este susţinut şi capătă încredere în forţele proprii”, concluzionează Vasile Cristea.

Cine este Cornel Deaconiţa

Cornel Deaconiţa s-a născut în Suceava, în urmă cu 43 de ani. La vârsta de un an, a fost diagnosticat cu poliomielită, boala împiedicându-l să mai meargă vreodată. A urmat o şcoală profesională în domeniul confecţiilor de încălţăminte. S-a gândit că aşa poate să-şi găsească mai uşor de lucru, pentru că ai nevoie doar de mâini. Doar că, la absolvire, fabricile de încălţăminte tocmai începeau să se închidă pe bandă rulantă. A ajuns la Galaţi datorită Asociaţiei „Sporting Club” şi s-a stabilit aici. Este pasionat de tenis de masă, de atletism, de biliard şi de tir cu arcul, sporturi la care a ieşit de mai multe ori primul sau al doilea pe ţară.

Spectacol dedicat persoanelor cu dizabilităţi

Marţi, 3 decembrie, Teatrul Naţional de Operă şi Operetă “Nae Leonard” va găzdui, începând cu ora 14,00, un spectacol deosebit, organizat cu ocazia Zilei Internaţionale a Persoanelor cu Handicap. “Simţim la fel” promite ca prin muzică, dans, poezie şi teatru să binedispună timp de câteva ore această categorie specială de spectatori, care, în pofida nevoile diferite, simt la fel ca noi, toţi ceilalţi. Evenimentul a fost pus la cale de Asociaţia Persoanelor cu Handicap “Sporting Club” Galaţi, cu sprijinul Primăriei, Consiliului Judeţean, Consiliului Local, Teatrului Naţional de Operă şi Operetă “Nae Leonard”, Arhiepiscopiei “Dunărea de Jos” şi Centrului Cultural “Dunărea de Jos”. Pentru ca spectacolul să fie unul memorabil, mai multe şcoli şi asociaţii din judeţ şi-au oferit ajutorul: Asociaţia Surzilor Filiala Galaţi, Liceul Tehnologic "Simion Mehedinţi" Galaţi, Şcoala Profesională Specială "Emil Gârleanu" Galaţi, Şcoala Gimnazială Specială "Constantin Pufan" Galaţi şi Şcoala Gimnazială Specială "Constantin Păunescu" Tecuci. Prezentatoare va fi poeta şi publicista Angela Baciu. (Elena Govaert)

Peste 16.000 de persoane cu dizabilităţi

Ziua internaţională a persoanelor cu dizabilităţi ("International Day of People with Disability") este marcată anual, din 1992, pe 3 decembrie, cu scopul de a promova şi implementa programele destinate îmbunătăţirii condiţiilor de viaţă pentru aceste categorii sociale defavorizate.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) arată că, în prezent, peste un miliard de oameni, circa 15 la sută din populaţia lumii, trăieşte cu anumite forme de dizabilitate, 80 la sută dintre aceştia provenind din ţările în curs de dezvoltare, iar 50 la sută neavând acces la sistemul de îngrijire medicală. O statistică îngrijorătoare este şi aceea care arată că mai mult de 100 de milioane de persoane cu dizabilităţi sunt copii, iar probabilitatea ca aceştia să se confrunte cu violenţa este de patru ori mai mare decât în rândul copiilor fără probleme.

Situaţia este îngrijorătoare şi la nivelul judeţului Galaţi, unde sunt înregistraţi 1.473 de copii şi 14.708 adulţi cu dizabilităţi. (Teodora Miron)

Citit 5453 ori Ultima modificare Miercuri, 04 Decembrie 2019 15:11

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.