Gigacaloria, din nou scumpa de ea!

Gigacaloria, din nou scumpa de ea!
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

După ce s-a scumpit în decembrie 2009, căldura livrată gălăţenilor, în apartamente, în sistem public centralizat, urmează să ne mai „ardă” încă o dată buzunarele.

Astfel, dacă aleşii locali vor fi de acord şi vor vota în şedinţa de mâine a Consiliului Local, preţul gigacaloriei va creşte pentru a doua oară în decurs de numai două luni.

Să ne aducem aminte…

Motivându-se că nu s-a mărit timp de doi ani, preţul gigacaloriei a fost majorat, în decembrie 2009, de la 140 de lei/gigacalorie (cât era la acea dată) la 148,77 de lei.

Acest lucru a însemnat pentru gălăţeni o creştere cu numai 8,77 de lei/gigacalorie – aşa ne-a asigurat, la acea dată, viceprimarul municipiului Galaţi, Nicuşor Ciumacenco, promiţându-ne că  majorarea abia dacă va fi simţită.

Numai că această „mică” majorare a fost resimţită de gălăţeni sub forma unui adevărat cutremur financiar (având în vedere că factura cu noul preţ a fost plătită, în ianuarie, când, se ştie, este luna cu cele mai mari cheltuieli şi nevoi din an – pe de o parte, se achită taxele, asigurările etc, iar pe de altă parte, se încearcă echilibrarea bugetului suprasolicitat în luna decembrie, a cadourilor şi cheltuielilor cu Crăciunul şi Anul Nou).

Scumpirea nu se opreşte aici

Acum însă, urmează o a doua mărire a preţului gigacaloriei, de la 148,77 de lei la 160,69 de lei. Creşterea care va fi resimţită de fiecare gălăţean va fi de această dată de circa opt la sută.

Dacă punem la socoteală şi creşterea  din decembrie 2009, se poate spune că faţă de începutul acestei ierni, gălăţenii vor plăti gigacaloria scumpită cu 14,77 la sută!

În condiţiile în care, într-o lună de iarnă, într-un apartament se consumă minim două gigacalorii, rezultă că factura pe noiembrie 2009 era de 280 de lei, factura pe ianuarie a fost de 297,52 lei, iar factura pentru luna februarie va fi de 321,35 de lei.

De ce să plătim mai mult?

Desigur, rămâne de văzut ce va decide Consiliul Local Galaţi, joi seară, la şedinţă. Poate că aleşii locali nu vor fi de acord ca gălăţenii – şi aşa greu încercaţi în ultima perioadă, prin pierderea locurilor de muncă ori reducerea sau întârzierea salariilor – să mai scoată bani în plus din buzunare.

Primarul Dumitru Nicolae a explicat, ieri, că această nouă majorare a fost solicitată de către Electrocentrale, care a motivat creşterea prin „majorarea preţului la petrol şi gaze naturale, în baza hârtiilor emise de ANRE”.

Totuşi, edilul nu a răspuns ce ar atrage, de pildă, refuzul Consiliului Local de a vota majorarea de preţ a gigacaloriei.

Cât priveşte perioada de doi ani, în care la nivel local nu s-a mai majorat preţul  agentului termic, primarul a precizat că în această perioadă „…diferenţele de preţ - de furnizare, de la Electrocentrale şi până la preţul facturat la populaţie - au fost suportate de Apaterm tocmai în baza reducerii pierderilor din reţeaua de agent termic, reabilitată an de an, cu fonduri de la bugetul de stat şi cel local”.

Acum însă, se vede treaba că sistemul nu mai funcţionează. Este drept, în acest an nu avem niciun  scrutin…

Citit 903 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.