Proprietarul fără proprietate

Proprietarul fără proprietate
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Deşi are casa lui, proprietate personală, un gălăţean plăteşte chirie unui alt proprietar * Clădirea din Domnească 24 rămâne o problemă nerezolvată *

Toţi gălăţenii care trec pe lângă ruina de pe strada Domnească nr. 24, s-e întrebă cât va mai dura până când aceasta o să se prăvălească peste vreun trecător.

Despre Casa Gheorghiu am scris de mai multe ori în paginile ziarului, iar cititorii noştri ştiu deja că imobilul este o clădire de patrimoniu. Familiile care locuiau acolo au fost evacuate. 

Mai mult decât atât, am mai scris că proprietarul clădirii din Domnească 24 nu este numai Primăria, ci şi un gălăţean.

Proprietarul din acte

Clădirea din Domnească 24 are deci doi proprietari: unul este Primăria şi cel de-al doilea un gălăţean. Domnul Bogdan Iacob a primit spre închiriere, în 1993, două camere şi o bucătărie în Domnească nr. 24.

A făcut reparaţii, a întreţinut ceea ce i se oferise, pentru că avea nevoie de casă. A dovedit că e un bun chiriaş şi de aceea, în 1997,– pe vremea când domnul Eugen Durbacă era primar şi nici nu se punea problema că imobilul ar trebui demolat -, a încheiat un contract de vânzare-cumpărare (nr. 198393) a apartamentului.

Plata urma să se facă în rate. Timp de trei ani şi-a plătit datoria cu regularitate. În 2000, la Direcţia de Fiscalitate unde s-a dus să îşi achite rata, a aflat cu stupoare că nu i se mai primesc banii, întrucât actul de cumpărare a fost anulat, ca urmare a faptului că imobilul este propus spre demolare!

Bogdan Iacob nu s-a lăsat intimidat şi a continuat să vireze banii, prin Trezorerie, Primăriei. Între timp, toţi locatarii din Domnească 24 au fost evacuaţi şi toate utilităţile au fost sistate. Chiar şi Bogdan a primit un apartament în Micro 18.

Trebuia, deci, să plece din casa lui, proprietate personală, într-o casă… socială. În momentul de faţă, gălăţeanul locuieşte într-un apartament decent, alături de soţia sa, pentru care plăteşte chirie la preţul pieţei.  

Instanţa îi dă dreptate

Singura în măsură să anuleze un contract de vânzare – cumpărare este instanţa de judecată, nicidecum Primăria. Drept urmare, cei din Primărie l-au dat în judecată pe Bogdan în anul 2003, pentru anularea actului.

Tribunalul Galaţi i-a dat însă câştig de cauză gălăţeanului prin sentinţa civilă nr. 4.637 (din 17.09.2003). Primăria a atacat-o la Curtea de Apel (decizia civilă 51A/21.01.2004). 

Nici aici nu a avut câştig de cauză. A apelat chiar şi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dar Bogdan Iacob a primit, încă o dată, dreptate din partea judecătorilor.

Problema părea a fi rezolvată. Nu e însă nici pe departe aşa. Proprietarul fără proprietate locuieşte în continuare cu chirie alături de soţia sa.

Nu poate nici măcar să îşi depună dosarul pentru o locuinţă ANL, pentru că este, conform tuturor sentinţelor primite din partea judecătorilor,  proprietar. El cu casă, el fără casă!

Ce spun autorităţile

Şi, pentru că este proprietar,  expropierea lui Bogdan Iacob se poate face numai în condiţiile legii, prin hotărâre în instanţă, şi mai departe prin evaluarea proprietăţii şi acordarea de despăgubiri ori a unei locuinţe în conformitate cu fosta proprietate.

„În acest caz, proprietarul fie primeşte despăgubiri juste, la valoarea de piaţă a imobilului, fie primeşte un alt spaţiu de locuit tot proprietate. Altfel s-ar face un abuz”, ne-a explicat domnul Robert Florea, purtătorul de cuvânt de la Judecătoria Galaţi.

Am luat legătura şi cu purtătorul de cuvânt de la Primăria Galaţi, doamna Nicoleta Manole, care ne-a spus că „…în acest moment imobilul este în litigiu”.

„Un anume cetăţean Popleşteanu revendică imobilul. A câştigat la instanţa de fond, dar a pierdut în apel. În acest moment nu vă pot spune în ce  stadiu este procesul”.

„Orice decizie în legătură cu acest imobil trebuie amânată. Rămâne de văzut ce se va întâmpla în instanţă cu revendicarea şi apoi vom discuta cu cei de la Direcţia de Cultură şi vom vedea ce se va întâmpla”.

Ni s-a explicat că în acest moment problema imobilului de pe strada Domnească este procesul de revendicare a acestuia şi nu domnul Iacob, pe care nu-l contestă, de altfel, ca proprietar. Pare că procesul de revendicare este un bun prilej pentru cei de la Primărie de a nu lua decizii în privinţa imobilului.

Cu siguranţă, procesul de revendicare, invocat atât de des de cei de la Primărie, va mai dura ceva timp (cum de altfel se întâmplă cu multe procese din România), aşa că Bogdan Iacob mai are de aşteptat până va fi proprietar cu… proprietate.

Însă nu trebuie uitat faptul că administraţia locală vrea să demoleze imobilul din Domnească 24, iar o demolare se poate face  doar cu avizul tuturor proprietarilor...

Iar o demolare a unei clădiri de patrimoniu, chiar lăsată ani de zile în paragină, are nevoie de multe alte aprobări. Aşa că, potrivit obiceiului gălăţean, totul se amână. Până când?

Cine răspunde de siguranţa cetăţenilor?

Problema juridică a imobilului de pe strada Domnească nr. 24 nu îi interesează prea tare pe cei care se simt în pericol ori când trec pe lângă clădire. 

Ce s-ar întâmpla dacă, până la finalizarea proceselor, va cădea o bucată de zid în capul unui trecător?

Cine va răspunde?

„Nu ştiu să vă spun în acest moment. Imobilul este în litigiu şi de aceea probabil nu am primit nici avize de la Direcţia de Cultură pentru a  face ceva cu clădirea”, susţine purtătorul de cuvânt de la Primăria Galaţi.

Purtătorul de cuvânt de la Judecătoria Galaţi spune altceva: „Dacă se întâmplă un astfel de accident, răspunderea cade pe umerii proprietarului.

În cazul imobilului de pe strada Domnească, se va cere o expertiză să se demonstreze de pe a cui proprietate a căzut   cărămida. Dacă e pe proprietatea gălăţeanului, el va fi tras la răspundere, dacă nu, va fi trasă la răspundere Primăria.

Oricum, Primăria are obligaţia să pună o pancartă prin care să anunţe că există pericolul de accidente”, ne-a explicat Robert Florea. Aşadar, Bogdan Iacob, mai riscă şi să fie tras la răspundere pentru că Primăria a lăsat imobilul din Domnească 24 în paragină.

Citit 2032 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.