* O „peltea” lungă de peste un deceniu *
Impozanta clădire de pe Domnească 24, acum în paragină, a fost expertizată, pe banii Primăriei, acum mai bine de un deceniu. Am discutat cu ing. Mircea Chiriac, managerul SC PROIECT SA, care ne-a dat amănunte.
Expertiza de atunci a propus trei variante: consolidarea clădirii, demolarea acesteia sau menţinerea faţadei, în spatele acesteia urmând să se construiască un imobil nou, îşi aminteşte dl Chiriac.
Pe vremea aceea încă mai exista la parterul clădirii Restaurantul Universităţii. Ministerul Culturii ba a fost de acord, ba s-a opus categoric demolării! Comisia Naţională pentru Monumente s-a opus însă acestui gest simplificator de distrugere a trecutului.
Dar Primăria nu a putut să investească în reabilitare, clădirea fiind revendicată de un fost proprietar, ne-a mai spus dl Chiriac, adăugând că soluţia consolidării este extrem de scumpă, mai ales că încăperile sunt foarte înalte.
Nici Ministerul Culturii nu poate oferi fondurile necesare, deoarece „palatul” este încadrat la clădirile-monument „de tip B”, adică de importanţă locală, nu naţională…
„Este foarte greu de spus ce mai este bun în structura clădirii. A fost afectată de tasări, fiind construită pe loess…”, ne-a mai spus managerul.
Şi totuşi, de la un gălăţean care a urmărit îndeaproape salvarea clădirii – este vorba despre Costel Gheorghiu – am aflat că soluţia reabilitării era chiar puţin mai ieftină decât construcţia unui clădiri noi, având avantajul conservării trecutului…
Un gălăţean angajat de o firmă din Bruxelles
De „Casa Gheorghiu”, ca impozantă relicvă interbelică, s-a ocupat constant un colecţionar de imagini ale trecutului: Costel Gheorghiu, preşedintele Clubului de Cartofilie din cadrul Asociaţiei Filatelice Galaţi.
Colecţionarul a reuşit chiar să lanseze în decembrie 2002, pentru salvarea palatului prin conştientizarea publică, un pliant dedicat acestui monument.
Autorul pliantului citează aici din „Monografia fabricelor din Galaţi”, scoasă la Tipografia „Nouă” din oraş, la 1908, de Gheorghe Codreanu. Iată prezentarea făcută celui care a construit casa, un important fiu al Galaţilor:
„…originar din Galaţi, fiu de comerciant, absolvent al şcoalei comerciale, D-l Simion Gheorghiu a intrat în afaceri comerciale direct în serviciul uzinei de gaz [aerian, folosit la iluminatul public şi al caselor] de la înfiinţarea ei, în 1894”.
„Inspirând încredere deplină, atât Domnului Director local cât şi administraţiei centrale a uzinei din Bruxelles, i s-a dat o procură generală de a representa societatea în toate afacerile ei”.
„D-l Simion Gheorghiu a stabilit raporturi cordiale între abonaţii uzinei şi toţi cei ce vin în contact de afaceri cu uzina, ştiind a concilia atât interesele întreprinderei cât şi a mulţumi publicul”.
„Fapt pentru care noi ca gălăţeni şi români ne bucurăm, fiincă D-l Simion Gheorghiu e şi român şi gălăţean, şi un român să fie aşa de apreciat într-o societate ca aceea pentru iluminat, e lucru destul de însemnat…”.
Dl Costel Gheorghiu s-a zbătut şi pentru editarea unei vederi a „palatului”, de Crăciun în 2003, încercând astfel să atragă atenţia asupra acestei impozante clădiri.
„Pe vremea aceea nu era decât varianta demolării, iar o serie de personalităţi (preşedintele Consiliului Judeţului, Dan Lilion Gogoncea, directorul Muzeului de Istorie, Ştefan Stanciu, primarul Dumitru Nicolae şi deputatul Dan Nica) făceau eforturi disperate pentru a convinge Ministerul Culturii să acorde avizul de scoatere a imobilului din lista de monumente protejate. (vezi vizita ministrului Teodorescu la Galaţi, despre care ziarul VL a scris pe larg)”.
„Acţiunea mea avea exact scopul contrariu, acela de a atrage atenţia asupra istoricului acestei clădiri, pentru a demonstra că demolarea ar fi fost o greşeală”.
„Eu l-am consultat în chestiune pe dl dr. ing. Octavian Coşovliu, tatăl rezistenţei construcţiilor în Galaţi, care mi-a declarat că nicio casă, oricât de degradată ar fi, nu se pune problema să nu poată fi salvată. Singura condiţie pe care trebuie s-o îndeplinească este aceea de a fi încă în picioare”.
Primăria intenţiona să construiască pe locul imobilului demolat un nou sediu (sediul actual fiind revendicat!) cu o Casă a Cărţii la parter. S-a pus apoi problema reabilitării clădirii, implicată în procese de revendicare.
Un Gheorghiu autentic
Pentru dl Gheorghiu, implicat şi în alte încercări de a conserva trecutul gălăţean, asupra cărora vom reveni, este o problemă specială de suflet: „Cel care a construit clădirea a fost fratele bunicului meu”.
De altfel, numele a stârnit suspiciunea primarului Nicolae care, ne povesteşte dl Gheorghiu, l-a întrebat, pe vremea când colecţionarul gălăţean era angajat al Primăriei, dacă nu cumva chiar dumnealui a dat în judecată instituţia pentru a recupera imobilul.
Înaintaşul cartofilului gălăţean a vândut însă clădirea în 1935 şi a plecat la Bucureşti.
„Cumpărătorul a fost un anume Hagimatias, grec de origine, despre care momentan nu ştiu decât că era proprietar al unei fabrici de cărămidă. Cel care a dat în judecată Primăria este un urmaş al acestuia.”
În ciuda faptului că partea din spate a clădirii, ataşată acesteia, este din lemn şi este foarte degradată, corpul clădirii, despre care am tot scris că este o ruină, pare destul de sănătos. Dl Gheorghiu crede că ideea demolării clădirii a venit de fapt de la costurile legate de consolidare.
„În perioada comunistă, după ce a fost distrusă întreaga societate antebelică, au urmat la rând simbolurile acesteia, casele – spune dl Gheorghiu. Acţiune care a ajuns să se fixeze drept necesară în mentalul colectiv, subconştient, făcând ravagii şi după 1989.”
Palatul Gheorghiu, doi fraţi şi tehnologia gazului
„Gazul aerian şi aragazul, precursori ai gazului metan, şi contribuţia fraţilor Gheorghiu la promovarea acestora în municipiul Galaţi” este titul unui documentar despre istoria celor care au construit nu numai o casă, „Palatul” Gheorghiu, ci şi un viitor pentru oraş.
Bineînţeles, uitaţi ca şi alţi gălăţeni care au făcut ceva pentru oraşul lor! Materialul ne-a fost pus la dispoziţie de urmaşul cunoscutei familii, dl Costel Gheorghiu.
Aflăm deci că fraţii Simion şi George Gheorghiu (mai aveau doi fraţi, Elena şi Vasile), născuţi la 8 februarie 1873, respectiv 19 februarie 1882, fii ai lui Ioan şi Ioana Gheorghiu, locuiau într-o casă cu etaj care mai există şi azi pe strada Traian, lângă Farmacia Ţinc.
La parter, magazin de pantofi de lux, cu atelier în spate. Simion a absolvit prestigioasa şcoală comercială „Alexandru Ioan Cuza” din Galaţi şi s-a angajat la Uzina de Gaz Aerian, construită în acelaşi an, 1894, în Galaţi, cu capital şi tehnologie belgiană.
A urcat din funcţie în funcţie până la cea de director al administraţiei locale a firmei. George, absolvent al aceleiaşi şcoli, s-a angajat tot aici, ajungând şeful contabilităţii serviciului abonaţilor particulari.
Palatul, construit în 1914
Actuala clădire a fost construită pe terenul cumpărat în 1914 de Simion pe Domnească colţ cu Gamulea, demolându-se casele de pe acest teren. Clădirea s-a numit „Palatul Simion Gheorghiu”, ulterior cunoscută drept clădirea „de la magazinul Dermata” şi mai târziu drept cea “cu restaurantul Universităţii”. Avea magazine la parter şi locuinţe la etaj.
Simion Gheorghiu a fost şi director al Băncii Galaţilor, iar George a fost promovat director al părţii române a noii societăţi mixte, româno-belgiene, „Gaz Aerian Galaţi”, cunoscută şi sub denumirea abreviată „GAG”.
Simion Gheorghiu a vândut înainte de război casa din Galaţi şi s-a mutat la Bucureşti, fiind vecin şi prieten de familie cu premierul Armand Călinescu. Terenul Uzinei de Gaz Aerian, preluat de Şantierul Naval SA, între timp militarizat, determină sistarea definitivă a activităţii GAG în anul 1941.
Aceasta facilitează însă introducerea unui nou tip de combustibil gazos, aragazul, a cărui distribuire locală este preluată, în anul 1942, de chiar fostul director al GAG, ca reprezentant al societăţii ploieştene „Aragaz SA”.
Spre sfârşitul războiului însă, şi George Gheorghiu este nevoit să părăsească Galaţiul. Nu s-a mai întors din refugiu, casa sa de pe Brăilei, vizavi de aleea şcolii Cuza, fiind ocupată de armata sovietică, apoi, pe rând, de Clubul S.N.G., Cantina Securităţii, Clubul Sportiv „Dunărea”, jocuri mecanice şi PECO.
Simion moare în anul 1957, iar George în 1970.
Explicaţii foto:
1: Palatul, cu camere şi cu magazine – foto din colecţia Costel Gheorghiu)
2: Cartea poştală editată în 2003
3: Planul clădirii, pus la dispoziţie de C. Gheorghiu
4: Simion Gheorghiu, director pentru belgieni şi bancher
5: George Gheorghiu, omul care a introdus aragazul la Galaţi
