Mese calde pentru persoanele dezavantajate

Mese calde pentru persoanele dezavantajate
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Ministerul Fondurilor Europene, prin Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate (POAD), a lansat în consultare publică ghidul aferent apelului de proiecte "Acordarea de mese calde". Scopul apelului este asigurarea de mese calde persoanelor dezavantajate/ marginalizate și diversificarea sprijinului acordat. Bugetul este de 28,7 milioane de euro, distribuite pentru cele opt regiuni de dezvoltare ale României, regiunii Sud-Est (din care face parte și județul Galați) revenindu-i 4,31 milioane de euro, puțin peste 15% din total.

Proiectele pot fi depuse de instituțiile prefectului din toata țară, unitățile administrativ teritoriale, unități sanitare județene/ municipale, ONG-uri acreditate în domeniu, instituții de cult și asociații religioase, furnizori acreditați de servicii sociale, structuri de economie socială care activează în domeniul alimentației (aceste entități nu vor acționa ca operatori economici, ci ca entități non-profit), precum și de alți actori sociali relevanți în domeniul excluziunii sociale.

Propunerile şi sugestiile pot fi trimise prin e-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., până pe data de 21 februarie.

Citit 2328 ori Ultima modificare Marți, 11 Februarie 2020 18:50

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.