Cum gestionăm stresul provocat de coronavirus

Cum gestionăm stresul provocat de coronavirus
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Trăim vremuri fără precedent în care regulile se schimbă de la o zi la alta. Suntem dezorientați, debusolați, speriați, aflându-ne pe marginea unei prăpăstii a cărei adâncime încă nu o cunoaștem. De aceea, consider că astăzi, poate mai mult ca niciodată, este imperios necesar să ne păstrăm echilibrul emoțional care să ne ajute să controlăm situația în care ne aflăm și nu invers.

Olivia Sîntoma, psihoterapeut specializat în psihoterapie sistematică de familie și cuplu, gestalt terapie și analiză tranzacțională, a fost de acord să ne răspundă la câteva întrebări legate de modul în care putem gestiona stresul în această perioadă.

- Se spune că singurătatea este la fel de mortală ca și fumatul a 15 țigări pe zi. Ce putem face pentru a ne păstra sănătoși din punct de vedere emoțional în timpul pandemiei de coronavirus?

- Oamenii sunt ființe sociale care au nevoie de prezența altor oameni pentru a se simți bine și confortabil. Din acest motiv, prelungirea perioadelor în care nu au contacte fizice cu alți oameni sau limitarea interacțiunilor sociale, pot contribui la apariția unor stări emoționale distructive care, suprapuse pe niște dificultăți în gestionarea emoțională, pot conduce inclusiv la apariția gândurilor sau conduitelor suicidare. De fapt, nu singurătatea în sine este mortală, ci percepția pe care o au oamenii cu privire la singurătate.

Concentrarea doar asupra aspectelor negative legate de izolarea la domiciliu poate genera acutizarea și exacerbarea sentimentului de singurătate, precum și apariția emoțiilor negative intense de furie, frustrare, îngrijorare, tristețe, deznădejde, neputință, neîncredere în sine, depresie și anxietate. Pentru a ne păstra sănătatea emoțională în aceasta perioadă, trebuie să ne mutăm atenția de la aspectele negative ale realității în care ne aflam, la cele pozitive. Este foarte important să ne cultivam gândurile constructive care potențează starea de bine, în locul celor distructive. În loc de ”nu mai suport să stau în casa”, aș putea gândi ”nu-mi place să stau în casa, dar acum pot să fac ce mi-am dorit și am tot amânat până acum”. Sau, în loc de ”stau singur în casă şi nu mă simt bine” mi-aș putea spune ”sunt în intimitatea casei mele și mă simt confortabil, în siguranță". De asemenea, sentimentele de singurătate și de dor pot fi atenuate și prin menținerea comunicării cu ceilalți aflați în afara casei, cu ajutorul mijloacelor tehnice actuale.

- Atacurile de panică, cum și de ce vin? Pot fi ele prevenite?

- Atacul de panică face parte din categoria tulburărilor anxioase și este descris în literatura de specialitate ca fiind ” o perioadă în care există debutul brusc al unei frici sau al unei terori intense, asociate adesea cu senzația de moarte iminentă”. Simptomele atacurilor de panică sunt amețeli, senzație de nod în gât, palpitații , tremurături, amorțeli și dificultăți respiratorii.  

În practica mea, am constatat că atacul de panică este un mecanism de apărare disfuncțional al persoanei care, concentrându-se asupra simptomelor fiziologice intense ale atacului de panică, nu se mai gândește la problema din viața sa pe care are impresia că nu o poate rezolva.

De asemenea, atacul de panica poate fi și o modalitate prin intermediul căreia corpul nostru ne atrage atenția asupra faptului că ceva din viața noastră nu este în regulă. Până la momentul în care am avut primul atac de panică, au mai existat situații dificile în viața noastră pe care nu am reușit să le gestionăm într-un mod adecvat. În acest context, apariția atacului de panică are rolul de a atrage atenția asupra modalităților deficitare de rezolvare a diferitelor probleme de viață, ori a prezenței unui sistem de credințe disfuncționale care generează, susțin și întrețin în mod nejustificat frica. 

Dacă panica s-a instalat deja, este important să apelăm la un specialist pentru a învăța să descoperim care sunt motivele pentru care au apărut aceste simptome, ce anume le întreține în prezent și cum să rezolvăm în mod sănătos problemele din spatele acestor manifestări. Pentru a preveni apariția atacurilor de panică, este bine sa învățam cum să ne gestionăm emoțiile negative încă de atunci când acestea au o intensitate redusă.

- Cum putem gestiona stresul provocat de Covid-19?

- Stresul este o reacție de apărare a organismului atunci când ne aflam în situație de pericol. La bază, frica este o emoție adaptativă deoarece  ea ne semnalează că ne aflam în situație de pericol. În această perioadă, oamenii se tem de acest virus care le pune în pericol sănătatea sau viața lor sau a celor dragi. E normal să apară preocupări despre cum trebuie să procedeze pentru a se proteja. Însă creșterea în intensitate a acestui stres la cote foarte înalte, ar putea provoca mai multe dezechilibre emoționale și fiziologice care să nu aibă neapărat legătura cu prezența acestui virus.

Pentru a face față stresului legat de coronavirus, este important să ne protejăm în mod realist fără a minimaliza sau exagera potențialul pericol al acestuia și respectând  normele de igienă și recomandările de a sta în casa. 

În același timp, este important să ne ocupam de sănătatea noastră emoțională fără a ne alimenta în mod nejustificat panica. Este normal să știm ce se întâmplă, dar putem căuta sursele de informare care nu ne întrețin spaima. În acest sens, putem evita emisiunile și prezentatorii TV care cultivă stresul și groaza prin intermediul intonației și al cuvintelor cu încărcătură negativă foarte mare. Este recomandabil să nu stăm cu ochii doar pe statisticile care arată numărul de îmbolnăviri și de decese. Putem citi informațiile din surse credibile și importante pentru noi. Atunci când citim, nu mai auzim și intonația care întreține spaima. De asemenea, lecturând, putem reveni asupra informațiilor care ni s-au părut importante, pentru a le analiza și pentru a decide dacă sunt utile sau nu. Mai putem căuta și alte surse de informare pentru a ne face o opinie realistă proprie. 

Tot pentru o stare de bine, putem să ne preocupam de realizarea unui confort al căminului pentru perioada în care ne aflăm în casă. Sunt indicate activități precum curățenia de primăvară sau crearea unor colțuri speciale. Putem da curs, de asemenea, pasiunilor noastre pe care nu am avut timp să le dezvoltăm sau putem investi timp pentru a învăța ceva nou. 

Dacă până în prezent nu am avut timp să ne ocupam de noi într-un mod sănătos, acum poate fi un bun prilej pentru a începe să ne ocupam de gândurile și de emoțiile noastre. În loc să ne plângem pentru că nu putem merge la magazin sau pentru că nu putem să ne vizităm familia sau prietenii, ne putem concentra asupra modalităților concrete de a ne asigura cele necesare  sau pentru a găsi soluții de a comunica în acesta perioadă. Dacă ne concentrăm asupra soluțiilor și nu asupra problemelor, există o probabilitate foarte mare de a reuși să le rezolv. De asemenea, tot pentru gestionarea stresului legat de covid-19, putem să ne rugam, să practicam exerciții de relaxare și de meditație, și chiar să facem mișcare în confortul propriei case.

- Cum le vorbim copiilor noștri despre coronavirus?

- Întâi ne gestionăm propriul stres referitor la acest virus, astfel încât să nu le alimentam inutil panica. Dacă suntem panicați deja, probabil că și copiii noștri resimt acest stres. Când le vorbim copiilor este de dorit să înțelegem ce gândesc, ce simt ei cu privire la această situație și apoi să îi ajutăm să aibă o viziune obiectivă asupra realității. Este foarte important să îi ajutăm în gestionarea trăirilor negative, dacă acestea au apărut deja și să îi motivăm pentru a respecta regulile de igienă și de a sta în casă. Dacă noi suntem speriați, nu trebuie să ascundem aceste emoții față de ei. Indicat ar fi să recunoaștem că ne temem, dar că avem speranța că va fi bine și că facem tot ce putem noi pentru a fi bine. Le putem reaminti o situație în care au fost bolnavi și simptomele pe care l-au avut. Precizăm că manifestările acestei gripe sunt mai intense și că este important sa prevenim îmbolnăvirea ca să ne simțim bine și să ne bucurăm de perioada în care stăm acasă.

Citit 3053 ori Ultima modificare Vineri, 15 Mai 2020 20:09

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.