Adunare Generală la Colegiul Medicilor Galaţi

Adunare Generală la Colegiul Medicilor Galaţi
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Chestiunile financiare au fost printre primele probleme aduse în discuţie *

Medicii din întreg judeţul s-au întâlnit joi la Colegiul Medicilor din Galaţi pentru a discuta problemele fiecărui domeniu de activitate în parte.

S-a prezentat cu acest prilej raportul activităţii desfăşurate în perioada martie 2009 - martie 2010 care cuprinde toate eforturile depuse de Colegiu în vederea sprijinirii corpului medical.

Potrivit acestui raport, în perioada care tocmai s-a încheiat a fost promovată creşterea calităţii actului medical şi s-au căutat soluţii viabile pentru finanţarea sistemului medical.

De asemenea, în ultimul an au fost analizate peste 40 de reclamaţii (dublu faţă de 2008) în Comisia de Jurisdicţie şi Comisia de Disciplină, în urma cărora niciunui medic nu i-a fost ridicat dreptul de a profesa şi nici nu s-a aplicat vreo pedeapsă penală.

Potrivit preşedintelui Colegiului Medicilor Galaţi, dr. Dumitru Cristea (FOTO), majoritatea medicilor gălăţeni se arată îngrijoraţi de situaţia financiară a sistemului de sănătate românesc şi de previziunile legate de noul sistem de plată al medicilor de familie.

„Finanţarea Sănătăţii este deficitară, iar spitalele mari au la ora actuală foarte multe datorii. Din câte am fost informat, la ora actuală bugetul spitalului nostru este deosebit de precar, pentru că banii vor acoperi doar 70-80% din nevoi”.

„Abia dacă ajung pentru salarii şi o parte dintre utilităţi, iar pentru medicamente şi materiale sanitare nu rămâne mai nimic”.

„Eu nu critic, ci caut soluţii împreună cu colegii. Poate un împrumut ar putea scoate Sănătatea din impas iar prin accesarea de fonduri europene s-ar putea achiziţiona aparatură”, a declarat dr. Cristea.

În ultimul an, Colegiul Medicilor din România a câştigat un proiect cu finanţate din Fondul Social European care se va derula la Galaţi pe parcursul anului 2010.

Proiectul „Calitate în sănătate prin instruirea medicilor de familie” va consta în instruirea unui grup de 20 de medici de familie din totalul celor 300 de la nivelul judeţului, în vederea prevenirii riscului acuzaţiilor de malpraxis medical.

Citit 738 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.