Bani europeni pentru ”Tinereţe fără bătrâneţe”

Bani europeni pentru ”Tinereţe fără bătrâneţe”
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Centrul de recreere pentru persoane vârstnice "Tinerețe fără bătrânețe" din municipiul Galați reprezintă unul dintre cele 44 de obiective pentru care Ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației a semnat contracte de finanțare din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional 2014-2020. Potrivit comunicatului de presă transmis de minister, contractul are o valoare de 16.102.186 de lei.

Despre acest centru de recreere aţi mai putut citi în ziarul "Viaţa liberă". Adresa lui va fi pe strada Traian nr. 203, în trei dintre clădirile rămase din fostul sediu al Colegiului "Traian". Aici, vârstnicii ar urma să aibă parte de seri culturale, întâlniri cu personalități ale vieții cultural-artistice locale şi naţionale, aniversarea unor evenimente, dar şi discuţii cu specialiști din diverse domenii (reprezentanții Casei de Pensii, medici, avocați) care să le explice cum pot rezolva anumite probleme cu care se confruntă.

În cadrul proiectului vor fi asigurate și dotările spațiilor, respectiv sala de bibliotecă și lectură, sala de spectacol, sala de audiotecă, sala de cinematecă, sala de internet, sala de socializare și activități recreative, grupurile sanitare, camera de supraveghere, biroul administrativ, garderoba și vestiarele.

Pentru realizarea centrului de recreere, Primăria derulează deja o licitaţie, la care s-a înscris un singur ofertant, asocierea Concivia - Element Design, având în spate numeroşi subcontractanţi. Criteriul de atribuire a contractului, în valoare estimată de 9,5 milioane de lei fără TVA, este "cel mai bun raport calitate - preţ".

Citit 2958 ori Ultima modificare Duminică, 11 Octombrie 2020 21:19

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.