Cine cenzurează ziarul?

Cine cenzurează ziarul?
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Noi. Nimeni altcineva. Însă, ca să înţelegi asta, trebuie să înţelegi şi faptul că jurnalismul este o meserie, că necesită, pe lângă talent, şi documentare, dovezi care să probeze cele scrise.

Întrebarea, pusă de doamna Crăiţa Georgeta, care ne scrie deseori din Penitenciarul Galaţi, era inclusă în următorul fragment din scrisoare:

„Întotdeauna v-am pus la curent cu evenimente sau fapte de corupţie, dar nu reacţionaţi când e vorba despre importantul Boldea Mihail”.

„Se pare că cenzurează puţin acest ziar? El oricum deţine controlul la tot ce mişcă în Galaţi…”.

Ei bine, orice informaţie, despre parlamentarul amintit sau oricine altcineva trebuie probată.

Şi ca să avem dovada afirmaţiei dumneavoastră am verificat data de 24 martie (cum aţi scris) şi nu s-a confirmat prezenţa celui menţionat în penitenciar.

Acum spuneţi că era vorba de 25 martie, şi de altă locaţie. Vă putem crede pe cuvânt, dar nu putem acuza pe nimeni pe baza acestei simple declaraţii.

Nepublicarea unor acuzaţii nedovedite nu înseamnă cenzură. Vă înţelegem frustrarea şi sperăm ca justiţia să demonstreze că aveţi dreptate, dacă aveţi, însă noi nu suntem nici organe de cercetare şi nici judecători.

Investigaţiile noastre au nevoie de puncte de pornire şi de dovezi palpabile pentru a se materializa.

Citit 790 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.