* „…copiii sunt copii – visează să aibă jucării frumoase” *
Urcăm treptele pietruite, maaari cât labele Sfinxului pentru cele două fetiţe-gărgăriţe.
Care nu se hotărăsc aşa simplu dacă să le coboare sau să le urce! Copiii se opresc la mijlocul drumului şi se odihnesc.
Program cu cei mici şi program de bidinea
Intrăm în grădiniţa din Vlădeşti în plină curăţenie: „Copiii tocmai au plecat, iar noi ne-am luat iar de datul cu var, de vopsit, de reparat”, râde Jenica Ghiona, în vârstă de 51 de ani, educatoare.
Aflată în mijlocul comunei, grădiniţa se învecinează cu şcoala gimnazială. „Aşa îi vedem pe copiii noştri cum cresc”, susură nostalgic educatoarele.
Grădiniţa din Vlădeşti nu are program prelungit – cei mici pleacă acasă după ora 11, iar educatoarele nu aşteaptă ajutor profesionist ca să zugrăvească.
„Să fie curat”
„O să am şi inspecţia de grad şi e normal să vreau să arate totul proaspăt”, explică doamna educatoare, gata de şmotrul din sala de curs.
La grupa pregătitoare - adică la copiii mari, care urmează să intre la şcoală – deja sala este goală.
Ordonaţi, micuţii şi-au pus înapoi în raft cărţile cu zâne şi desenele făcute cu acuarele.
Şi la Brăneşti, şi la Vlădeşti
„La noi vin 40 de copii – 19 la grupa pregătitoare, 20 la grupa mică -, iar alţi 20 de micuţi merg la grădiniţa din Brăneşti. Avem tot ce ne trebuie, doar copiii…”, povesteşte educatoarea şi se întrerupe scurt.
Întristată brusc, doamna educatoare recunoaşte: „Într-adevăr, nu prea avem jucării pentru copii”.
„Ne jucăm cu ei, confecţionăm împreună din hârtie, dar nu se compară cu jucăriile adevărate”.
„Copiii sunt copii, s-ar juca şi ei cu jucării frumoase, dacă ar avea. Scrieţi în articol, poate citeşte cineva şi se gândeşte şi la ei”.
Când jocul nu costă
Cum să nu scriem?! La plecare, timpul de gândire al fetiţelor oprite la mijloc de drum pare că s-a prelungit în grădina verde-pătrunjel.
Copilele se ridică doar cât să-şi ia pa-pa, şi apoi joacă iar jocul uitării de lume: „O bobică măzărică, ţop, pom…”.
