* Sărbătoare de la suprafaţa Pământului până acolo unde credem că ajung rugăciunile noastre * „Poftiţi, fraţilor întru credinţă, la cafea!” *
Sub semnul Crucii, o „întâmplare” de dată recentă, semnificativă pentru Valea Horincei, legată strâns de viaţa creştinilor din Comăneşti – resfinţirea bisericii. Hramul ei, Sfinţii Voievozi.
Încărcată de ani şi singură cu ţăranii din parohie şi teii ce străjuiesc aleea de la intrare. Zidită – atenţie! – în 1796. Având peste 200 de ani, i s-au degradat picturile, impunându-se restaurarea lor.
Ca vrednic fiu al acestei aşezări, artistul plastic Costel Bogatu, stabilit în Bucureşti, s-a implicat în salvarea celor din interior, dând totodată atenţie şi exteriorului („Din loc în loc, ne-a precizat primarul Aurel Florea, a pictat şi pe-afară câte-o icoană, aşa după cum s-a înţeles cu preotul Alin Tuluş”).
Pentru slujbă, scenă amenajată de săteni, după priceperea lor, în aer liber. Adică sub tei. După aprecierea primarului Florea, au luat parte la resfinţire 400 de oameni.
Cel care a oficiat-o, însuşi Înalt Prea Sfinţitul Casian al Dunării de Jos, întâmpinat de lume cu o bucurie rar de întâlnit în viaţa de zi de zi. Sărbătoare de la suprafaţa Pământului până acolo unde credem că ajung rugăciunile noastre. Soborul, format din zece preoţi.
Să mai spunem că localitatea, rămasă fără şcoală şi fără grădiniţă, se consideră cu un picior intrat în groapă. Tot ce i-a mai rămas de făcut – să se ţină cu dinţii de biserică, să n-o piardă, că dacă ar pierde-o piere şi el.
Întreruptă de o ploaie brutală, slujba a continuat în biserică, unde însă, din cauza spaţiului prea mic, n-a încăput decât o parte dintre credincioşi. Deşi satul este miniatural, cu suflete puţine şi buzunare prin care vântul bate 24 de ore din 24, s-au găsit totuşi resurse – ce frumos! - pentru pregătirea unui ospăţ moldovenesc, de nivel urban, finalizat cu servit îngheţată şi „poftiţi, fraţilor întru credinţă, la cafea!”.
N-au fost uitaţi săracii veniţi din alte sate: punându-se mână de la mână, s-au făcut şi pentru ei pacheţele cu de-ale gurii, consistente şi destule ca număr.
Prinzându-se de veste că „la Comăneşti se vor distribui pachete”, copiii şi adulţii din familiile scăpătate din Puricani, Cristeşti, Găneşti, Aldeşti, Săseni şi Prodăneşti s-au înfăţişat la biserică, aşteptând nerăbdători „finalul”.
Udaţi leoarcă de ruptura de nori, s-au înapoiat la casele lor mulţumiţi că oamenii din Comăneşti s-au gândit şi la ei.
