* Pentru ajutorarea copilului Andreea Alisa Tagleru, în urma apelului nostru s-au adunat primele sume de bani *
În vârstă de doar 8 ani, Andreea este dependentă de cei din jur. Nu poate să vorbească, nici să se exprime. Ea are hipoacuzie de percepţie neuro-senzorială bilaterală profundă congenitală, cu retard sever în dezvoltarea limbajului. Adică, are autism, fiind între persoanele cu handicap de gradul I.
Mama sa vine cu rugămintea de a întinde o mână de ajutor pentru a putea merge la tratament la Iaşi, fapt pe care Alisa trebuie să-l facă periodic.
De aceea, revenim cu apelul de a ajuta această familie care are multe dureri şi care nu se jenează să recunoască faptul că nu mai face faţă nevoilor zilnice cu doar un salariu.
Rugăm sindicatele de pe platforma siderurgică să întindă o mână de ajutor acestei familii, rugăm gălăţenii să nu uite să fie oameni generoşi. Nu peste mult timp, familia Tagleru trebuie să meargă la un tratament la Iaşi şi fără noi nu va reuşi.
Orice sumă pe care doriţi să o donaţi pentru Andreea Alisa o puteţi depune în contul nr. RO72RZBR0000060012404233, deschis la Raiffeisen Bank. Doamne ajută!