Navigând pe rețelele de socializare, am văzut fraza ’’Arată-mi prietenii tăi ca să-ți spun cine ești’’, moment în care am căzut un pic pe gânduri. Cu toții ne dorim o prietenie adevărată, dar oare știm ceea ce înseamnă prietenie? O recunoaștem când o avem în viața noastră? Ce oameni am în jurul meu? Cine îmi sunt prietenii?
Făcând o retrospectivă, îmi dau seama că Bunul Dumnezeu mi-a trimis în viața mea oameni de tot soiul. În cei aproape 21 de ani pe care îi am, am strâns puțini oameni pe care să-i încadrez la prieteni. Cât de mult înseamnă să ai alături de tine un prieten și cât de amar e să conștientizezi că nu mai este cine a fost acum ceva timp, că legătura sufletească dintre voi s-a pierdut! Dezgustătoare este circumstanța în care observi că ai fost uitat, acum tu ești un fost prieten, trădat cu ușurință și înlocuit fără ezitare. Dar știm cu toții minunata senzație când X e acea persoană alături de care te simți liber, fericit și împlinit emoțional.
Practic, e imposibil să definim cu precizie termenul de ’’prieten’’. Prietenia este un statut, un nume ce înseamnă lucruri diferite pentru fiecare dintre noi. În viziunea mea, prietenul adevărat te va susține indiferent de situație, vei simți că poți avea încredere în el, nu te va judeca pentru ceea ce faci sau gândești, nu îți va răni sentimentele în mod intenționat, te va respecta și va fi drăguț, își va petrece timpul cu tine pentru că vrea și nu pentru că simte că e nevoit să o facă, compania lui îți va face plăcere, îți va arăta că este de încredere, va fi alături de tine și în situațiile dificile. Sper din tot sufletul că, pentru fiecare dintre voi, aceste cuvinte au descris o persoană sau măcar anumite aspecte legate de cineva care vă este aproape. Nu vorbesc aici despre așa-zisele prietenii, care, la prima ceartă și contradicție, se duc pe apa sâmbetei, nu, eu vorbesc despre prietenie în adevăratul sens al cuvântului.
Într-o zi, am fost martora unei conversații dintre un bunel și nepotul său. Moș Vasile îi spunea lui Matei o vorbă din bătrâni că ’’Prietenul la nevoie se cunoaște, dar, în realitate, la bucurie se știe’’. La fel ca mine, Matei era confuz și nu înțelegea, mereu auzise că prietenul adevărat se vede la greu, de ce acum bunelul îi zice că, de fapt, la fericire îi cunoaştem.
- Uite! Când ai o problemă, îți este greu în viață, te duci repede la un prieten și îți împarți cu el necazurile.
- Da! Și prietenul meu mă ajută să le depășesc, spuse Matei.
- Prima dată, posibil, te va ajuta să învingi problema. Însă apoi, la următoarele probleme, nu te va mai ajuta. Tot ce va putea face este să te consoleze, să-i fie milă de tine.
- Și asta nu e rău. Cel puțin mă va susține…
- E chiar foarte rău. Pentru că vei începe și tu să te consolezi, să-ți fie milă de tine însuți, în loc să-ți rezolvi problemele. Eu am avut noroc în viață de prieteni care niciodată nu m-au consolat atunci când mi-a fost greu. Astfel că, întotdeauna, eu mi-am rezolvat problemele fără să mă plâng cuiva, iar, apoi, am sărbătorit victoriile mele împreună cu prietenii mei. Pentru că să-ți fie milă de cineva este foarte ușor. Dar să te bucuri de succesele și bucuriile cuiva este un lucru foarte greu. Abia aceasta este adevărata prietenie.
Scriind aceste rânduri, am ajuns la concluzia că sunt o persoană cel puţin parţial norocoasă, tind să cred că puținii oameni de calitate din jurul meu se pot numi prieteni. Am realizat că, din tot cercul mare de persoane cu care vorbesc zilnic, extrem de puțini sunt cei care intră și în categoria aceea de ’’prieteni apropiaţi’’. Până la urmă, fiecare dintre noi decide cui își încredințează sufletul și gândurile, cine îi merită prietenia, dacă o acordă până la proba contrarie oricui sau aşteaptă ca oamenii să îşi dovedească întâi calităţile.
