Gălăţeanul Andrei Costin Dobrin, apreciat de urmaşul lui Nobel

Gălăţeanul Andrei Costin Dobrin, apreciat de urmaşul lui Nobel
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Proaspăt absolvent al Colegiului Naţional „Vasile Alecsandri” (CNVA), admis la 5 universităţi de top din Marea Britanie, Andrei Costin Dobrin are o ţintă clară.

Vrea să pună în aplicare toate cunoştinţele de matematică, astfel încât, în viitor, să nu aibă grija zilei de mâine. El este unul dintre cei 43 de absolvenţi de CNVA acceptaţi la facultăţi din vestul Europei.

Este însă singurul dintre ei invitat de urmaşul lui Alfred Nobel să facă parte din clubul select al celor mai performanţi liceeni din lume.

Scrisoarea de peste Ocean

Andrei Costin a primit în urmă cu ceva timp o scrisoare de peste Ocean, semnată de Claes Nobel, preşedintele Societăţii Naţionale a Liceenilor cu Performanţe. Membrii acesteia, tineri din SUA şi din toată lumea, sunt selectaţi graţie rezultatelor deosebite.

„Eu i-am uimit cu notele de la examenele SAT, adică testarea, în limba engleză, a cunoştinţelor de ştiinţe. Aşa că m-au invitat să fac parte dintre membrii lor. Am fost onorat să accept, chiar dacă am ales să devin student în Marea Britanie, şi nu în SUA”, aflăm de la tânărul gălăţean.

În scrisoare, Andrei Costin este felicitat pentru acumulările academice şi excelenţă şi este invitat să se bucure de toate onorurile şi beneficiile ce decurg din statutul de membru al societăţii.

Meritul gălăţeanului este cu atât mai mare cu cât, în istoria Colegiului „Vasile Alecsandri”, doar un singur absolvent a mai avut parte de acelaşi tratament onorant din partea societăţii.

Admis la 5 universităţi

Dintre cele 5 universităţi la care a intrat (University College of London – UCL, Imperial College of London, Warwick University, Edinburgh University, Sheffield University), Andrei alege UCL-ul, cotat drept a patra instituţie de învăţământ superior din lume, unde ar urma să aprofundeze matematica şi managementul.

Rezultatele la examenele internaţionale SAT, participările la numeroase concursuri de ştiinţe din ţară, dar şi activităţile din afara şcolii i-au convins pe englezi că tânărul gălăţean are toate şansele să devină un student emerit.

Criteriile de admitere la prestigioasa universitate sunt însă foarte stricte, mai ales că, de exemplu, şeful Catedrei de Matematică este laureat al echivalentului premiilor Nobel în domeniul matematicii.

Chiar dacă tânărul este ca şi admis, oficialii instituţiei din Marea Britanie i-au mai impus o ultimă ştachetă. Ca să-şi împlinească visul studenţiei englezeşti, Andrei Costin mai trebuie să dovedească un singur lucru: că la proba de matematică a examenului de bacalaureat poate obţine o notă minimă de 9,80.

„Sunt o fire ambiţioasă şi fac tot posibilul să-mi ating scopurile academice. Vreau să lucrez în domeniul economic şi să aplic practic cunoştinţele de matematică”.

„Trăim într-o eră digitală şi spaţială, iar matematica, domeniu în care vreau să mă specializez, este viitorul omenirii”, spune tânărul absolvent de CNVA, care nu poate exprima în cuvinte mulţumirea pentru susţinerea primită de la profesoara de limba engleză Nicoleta Ioniţă şi de la profesorul de matematică şi dirigintele său, profesorul Constantin Ursu.

Citit 3269 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.