Bani de concediu, cu ţârâita

Bani de concediu, cu ţârâita
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Se va lua 25 la sută şi din aceste indemnizaţii? *

Cadrele didactice din judeţul Galaţi vor primi banii de concediu mai târziu şi nici măcar nu-i vor încasa pe toţi odată. Cum bilete de concediu subvenţionate prin sindicat nu s-au împărţit, anul acesta, în Galaţi, iar reducerile bugetare bat la uşă, profesorii vor avea o vară de pomină.

Sindicatul Învăţământului Preuniversitar (SIP) Galaţi a trimis, ieri, un comunicat de presă în care îşi arată nemulţumirea faţă de neplata la timp a indemnizaţiei de concediu a angajaţilor din şcoli.

„Se pare că, în cel mai fericit caz, aceste drepturi vor fi încasate în prima decadă a lunii iulie, dovedind astfel încă o dată dispreţul pe care domnul ministru Funeriu îl manifestă în permanenţă faţă de oamenii din învăţămant”, se precizează în comunicat.

Telefonic, preşedintele SIP Galaţi, Valeriu Diculescu, ne-a declarat că e deja o certitudine faptul că oamenii din şcoli vor primi banii de concediu în două tranşe, una în luna iulie, alta în august.

Asta de vreme ce Minsiterul Educaţiei a solicitat, prin inspectoratele şcolare, necesarul de cheltuieli cu concediile, separat pe luna iulie şi, respectiv, august, spune Diculescu, amintind de un document care ar fi fost primit şi la Galaţi.

Acesta a adăuga că de acelaşi „tratament” în tranşe ar urma să aibă parte angajaţii din toate şcolile din judeţ, chiar dacă primăriile au bani pentru plata integrală a indemnizaţiei de concediu.

În unele judeţe, ca de exemplu Suceava, sindicatele au propus, aşa acum scriu ziarele locale, ca şcolile care au fonduri pe trimestrul II să acorde salariul pe concediu cât mai repede, in ideea că vor scăpa de reducerea de 25 la sută.

În condiţiile în care indemnizaţiile de concediu se vor acorda în tranşe e greu de crezut că nu vor fi micşorate cu un sfert.

Citit 2042 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.