Sărbătoarea „Izvorului Tămăduirii”, marcată de credincioșii din Galați și Brăila. Pelerinaj la Biserica „Buna Vestire”, din Brăila

Sărbătoarea „Izvorului Tămăduirii”, marcată de credincioșii din Galați și Brăila. Pelerinaj la Biserica „Buna Vestire”, din Brăila
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Credincioșii din Eparhia Dunării de Jos au participat în ziua de mare sărbătoare a ”Izvorului Tămăduirii” (vineri, 29 aprilie) la pelerinajul anual care a avut loc la Biserica româno-elenă „Buna Vestire“ din municipiul Brăila, prezenți fiind și numeroși gălățeni.

”În fiecare an, în Săptămâna Luminată, această biserică brăileană devine loc de pelerinaj pentru mii de credincioşi atât din eparhie, cât şi din întreaga ţară, care vin cu credinţă aici, la sărbătoarea Izvorului Tămăduirii pentru a primi apa sfinţită din izvorul aflat sub Sfântul Altar. Acest izvor se deschide o dată pe an, la praznicul închinat Maicii Domnului din Vinerea Luminată.

În ajunul sărbătorii, foarte mulți credincioși au participat la Vecernia şi Litia oficiate în biserica „Buna Vestire“.

La zi de praznic, Înalt Prea Sfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a săvârşit mai întâi rânduiala de binecuvântare a apelor izvorului de sub altarul bisericii și i-a stropit cu aghiasmă pe pelerinii așezați la rând împrejurul bisericii și pe trotuarul din apropierea locașului de cult.

În continuare, ierarhul locului împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi a oficiat Sfânta Liturghie la Altarul principal al bisericii, în prezenţa evlavioasă şi rugătoare a credincioşilor”, se arată într-un comunicat de presă al Arhiepiscopiei Dunării de Jos.

În cuvântul de învățătură, ÎPS Casian a tâlcuit pasajul evanghelic de la Sfântul Ioan rânduit pentru această sărbătoare şi a prezentat istoria acestei zile, precum şi minunile săvârşite la Izvorul Tămăduirii de lângă Constantinopol, acolo unde prin lucrarea Maicii Domnului au fost făcute multe minuni şi vindecări în decursul veacurilor, mulţi împăraţi şi foarte mulţi oameni de rând vindecându-se de diferite boli.

Piatra de temelie a sfântului lăcaș din Brăila a fost pusă pe 8 septembrie 1863 de comunitatea greacă, care a obţinut în prealabil aprobare pentru construire de la domnitorul Alexandru Ioan Cuza. Biserica are formă de cruce, cu trei sfinte Altare, cu două turle, iar ca stil domină cel bizantin, cu influenţe elene, gotice şi renascentiste.

Lucrările au fost supravegheate de arhitectul Avraam Ioanidis din oraşul Brusa din Asia Mică, fiind finalizate în 1872.

La săparea temeliilor a fost descoperit un izvor care ulterior a fost captat într-o fântână, chiar sub Sfântul Altar, unde se oficiază în fiecare an slujba de Izvorul Tămăduirii, în Săptămâna Luminată.

Foto: Arhiepiscopia Dunării de Jos

Citit 1392 ori Ultima modificare Luni, 02 Mai 2022 10:15

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.