Directorii şi inspectorii fac muncă voluntară

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Directorii de şcoli care îndeplinesc funcţia de preşedinţi ai celor două centre unde se organizează concursul de titularizare, dar şi directorii care sunt membri ai comisiilor vor munci fără să primească măcar un leu.

În ordinul ministrului prin care se stabileşte plata cadrelor didactice participante la organizarea acestui concurs se arată că doar secretarul centrului va primi 75 de lei, supraveghetorii 20 de lei pe zi, iar informaticienii 1 leu pentru fiecare lucrare procesată.

Un cadru didactic evaluator va primi 5 lei pentru fiecare lucrare corectată, iar secretarul comisiei de la centrul de evaluare va primi doar 50 de lei. La fel vor fi salarizaţi şi profesorii corectori la contestaţii şi secretarii centrului de contestaţii.

Niciun leu nu vor primi nici inspectorii şcolari membri în comisiile judeţene de monitorizare, de evaluare sau de rezolvare a contestaţiilor.

Citit 754 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.