Geniali în liceu, mediocri la Bac

Geniali în liceu, mediocri la Bac
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* La unii candidaţi se constată şi diferenţe de aproape trei puncte *

Notele de la bacalaureatul de anul acesta par să reflecte o situaţie mai aproape de adevăr. În cea mai mare parte, mediile de la bacalaureat  sunt cu câteva sutimi sau cu un punct mai mici decât mediile multianuale.

Situaţia era inversă în anii anteriori, când în calculul mediei de la bacalaureat intrau şi notele de la probele orale iar ultima probă se dădea la educaţie fizică şi sport de către mai bine de jumătate dintre candidaţi.

Există însă anul acesta şi câteva diferenţe paradoxale pe listele admiterii. Dacă primii intraţi au diferenţe foarte mici între mediile multianuale şi media de bacalaureat, pe la mijlocul listelor apar şi situaţii în care diferenţele sunt de aproape trei puncte.

Să fie vorba doar de accidente, sau de cazuri în care candidaţi respectivi au avut parte de tratament diferenţiat în liceu, iar la bacalaureat, nemaiputând fi favorizaţi de soartă, şi-au arătat întreaga lor valoare: abia au fost în stare să promoveze examenul naţional.

Una dintre candidate a reuşit să fie admisă la mai multe facultăţi, printre care şi  Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor, având o medie multianuală foarte mare, deşi abia a reuşit să promoveze bacalaureatul. Ea are media de liceu 9.10 şi la bacalaureat 6.20.

O astfel de situaţie poate fi întâlnită şi pe lista admiterii la Facultatea de Ştiinţe Economice: o altă viitoare studentă are media multianuală 8.98 dar a promovat bacalaureatul la limită, obţinând abia 6.00. 

Şi pe lista de la Metalurgie există un viitor student cu 6.26 la bacalaureat şi 9.06 media multianuală, sau altul cu 6.55 la bac şi 9.00 media multianuală.

Nici Facultatea de Mecanică nu a scăpat de asemenea paradoxuri, având în rândul studenţilor un candidat cu 6.08 la bacalaureat, care în liceu a fost de 9.04.

Câteva astfel de cazuri sunt şi la Educaţie Fizică, cele mai  relevante în acest sens fiind ale unor candidate cu 6.86 la bac şi 9.16 în anii de liceu sau 6.17 la bac şi 8.88 în liceu. Dar aici măcar departajarea candidaţilor a fost făcută şi de proba de aptitudini.

Diferenţele de peste două puncte sunt mult mai multe, le puteţi vedea şi singuri, accesând site-ul Universităţii „Dunărea de Jos”.

În aceste condiţii se pune întrebarea câtă relevanţă are media de bacalaureat şi media generală din timpul liceului la admiterea la facultate şi câţi studenţi ar mai avea universităţile dacă ar reintroduce examenul de admitere.

Citit 1405 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.