Ciprian Pruteanu a rămas orfan de mamă de la 5 ani. Ceva mai târziu a rămas şi fără tată. A fost crescut de unchiul şi mătuşa sa, care s-au străduit să-i ofere o familie, în ciuda faptului că loviturile cumplite ale sorţii l-au însingurat şi l-au măcinat, furându-i copilăria.
Fire foarte sensibilă, recunoaşte că i-a fost cumplit de greu să treacă peste toate acestea, că de multe ori a crezut că a ajuns la capătul puterilor, dar ceva mai puternic decât durerea l-a transformat într-un supravieţuitor.
Curiozitatea şi o sete nesăţioasă pentru cunoaştere l-au „ţinut în continuare în joc”, devenindu-i un ţel în viaţă, populându-i singurătatea. A învăţat cu uşurinţă, dar a şi muncit pe brânci, uitând uneori de noţiunea timpului.
A fost un elev strălucit în CNVA, obţinând nenumărate premii la concursuri, iar în prezent se află printre cei 140 de proaspeţi studenţi la Facultatea de Fizică din cadrul Universităţii din Edinburgh – cea mai bună facultate de acest profil din Europa, care are o sumedenie de parteneriate cu cele mai performante institute de cercetare din lume.
Admis direct în anul al treilea
Fiind cea mai bună facultate de fizică, a atras o mulţime de candidaţi: „Au fost 135.000 de aplicaţii pentru numai 140 de locuri. M-am numărat printre cei selectaţi şi, chiar dacă am fost admis la încă alte patru universităţi în Marea Britanie, voi merge la Edinburgh!”.
CV-ul său este destul de impresionant, nu întâmplător a fost selectat. Ca să vă daţi seama cât de bine a fost cotat la nivelul de cunoştinţe şi la capacitate de muncă, pot să vă spun că cei Universitatea Dundee l-au declarat admis direct în anul al III-lea, numai să-l convingă să le fie student.
Cercetătorul
Epopeea cunoaşterii a început imediat după moartea mamei sale, când a învăţat singur să citească, descoperind în cărţi un refugiu. A încercat să afle mai ales ce se întâmplă cu omul când moare, pentru că răspunsurile date de oamenii mari nu l-au mulţumit.
Cum s-a maturizat prea devreme, jucăriile nu l-au atras decât ca să facă experimente cu ele şi să le transforme în altceva.
„Biata mea mătuşă a trebuit să mă suporte aşa. De câte ori nu i-am stricat lucrurile prin casă cu experimentele mele! I-am decolorat covorul lucrând la un proiect despre cum curg picăturile de diverse substanţe, lucrare cu care am obţinut medalia de aur la Simpozionul Internaţional de Ştiinţe din 2008 şi locul I la Concursul ˝Ştefan Procopiu˝”.
„Am avut norocul să mă înţeleagă şi să mă accepte aşa cum sunt. Chiar m-a încurajat şi m-a susţinut, deşi nu întotdeauna a reuşit să mă înţeleagă, eu fiind un copil dificil”.
Şi nu e singura situaţie de acest gen! Altădată i-a ars mătuşii perdeaua din bucătărie, încercând să sudeze un sistem solar. Acum este atras de fizica cuantică sau de cea nucleară şi de filozofie:
„Sunt domenii provocatoare, intuitive, nu există modele, trebuie să visezi cum arată noţiunile pe care le cercetezi. Filosofia mă atrage pentru că se află undeva între riguros şi poetic. Îmi mai place literatura şi în perioadele mele critice sau creative stau nopţi la rând citind şi scriind. Am publicat şi articole în reviste de fizică şi în cea a Clubului de astronomie. Am primit şi un premiu pentru literatură la Timişoara, dar nu m-am dus să-mi ridic hârtia, m-a interesat doar să ştiu dacă scrierile mele pot părea interesante”.
Profesorul
Cunoaşterea i se pare singurul scop demn de urmărit în viaţă. Ca urmare, nu are vise legate de înfăptuiri concrete. Îl interesează să lucreze în cercetare şi să fie profesor în acelaşi timp, să le deschidă minţile şi altora.
Mai în joacă, mai în serios, a şi fost deja profesor la Şcoala de astronomie de la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii, unde a avut elevi de toate vârstele.
Informaticianul
Deşi a avut cine să-l crească şi nu i-a lipsit un trai decent, a avut de timpuriu mândria să contribuie şi el cu ceva în casă:
„M-am angajat ca administrator şi creator de site-uri pe la diverse firme. În ultimul timp, am lucrat cu un prieten de la CNMK, un geniu al informaticii, pentru firme serioase care ne-au cerut să le creăm sistemele de securitate informatică”.
„Doar cu o oră - două lucrate pe săptămână, ajungeam să câştig minim între 2-300 de lei. Alteori, în funcţie de importanţa lucrării şi de statutul firmei, primeam chiar şi 1.000 de lei odată. Banii îi dădeam în cea mai mare parte în casă, dar îmi păstram şi ceva de buzunar”, povesteşte Ciprian.
Vorbeşte cu admiraţie despre alţi prieteni de-ai săi care, pentru că au crescut fără sprijinul părinţilor din diverse motive, au fost nevoiţi să se descurce pe cont propriu:
„Dacă au ceva minte, le-a prins bine că au fost nevoiţi să se descurce singuri. Acesta e avantajul lor. Au învăţat să lupte pentru a supravieţui. E un avantaj pe care-l observi de regulă în timp. Azi primeşte loviturile, dar peste 20 de ani vei culege roadele destinului tău”.
Am stat cu plăcere de vorbă cu Ciprian. E o bogăţie de om şi poţi să discuţi cu el cu onestitate despre aproape orice subiect. Mi-ar plăcea să vă mai scriu despre el peste 20 de ani, când roadele muncii susţinute vor da deja în pârg şi când trecutul său dureros va rămâne doar o amintire.
