Jurnaliştii români din Ucraina, urmăriţi de Securitate. Apel în numele libertăţii de exprimare

Jurnaliştii români din Ucraina, urmăriţi de Securitate. Apel în numele libertăţii de exprimare
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Jurnaliştii din cadrul secţiei româneşti de la Radio Ucraina-Internaţional, secţie care funcţionează la Kiev, nu au deloc un început de an excelent. După ce, în toamna lui 2013, ei au fost anunţaţi că redacţia românească a postului va fi mutată la Cernăuţi, ei se tem, mai nou, pentru propria lor viaţă, deoarece spun că sunt supravegheaţi de oameni ai Serviciului de Securitate din cadrul Companiei Naţionale de Radiodifuziune a Ucrainei (CNRU).

Conform Etransmedia.ro, o platformă a jurnaliştilor români de pretutindeni, ziariştii solicită intervenţia conducerii statului ucrainean şi a instituţiilor internaţionale, pentru soluţionarea problemei legate de funcţionarea în regim normal a redacţiei emisiunilor în limba română de la Radio Ucraina-Internaţional. În primăvara anului trecut, numărul ziariştilor care lucrează la secţia de limbă română a fost redus, iar după câteva luni conducerea CNRU hotăra transferarea redacţiei româneşti de la Kiev la Cernăuţi. Ziariştii văd transferarea redacţiei la Cernăuţi (unde există deja un corespondent, dar de naţionalitate ucraineană) ca pe o lichidare camuflată a ei, deoarece aceştia vor avea acces limitat la informaţiile corespondenţilor din ţară. În plus, ei nu vor mai avea un site propriu şi vor fi privaţi de posibilităţile de a transmite emisiunile pe satelitul şi în grila postului de radio „Ucraina-Internaţional” către ascultătorii vorbitori de limba română de pretutindeni. Jurnaliştii cred că, în final, toate acestea vor duce la închiderea acestei redacţii şi, astfel, şi la limitarea drepturilor românilor din Ucraina de a avea emisiuni la radio în limba maternă.

Deşi am reuşit să contactăm un jurnalist de la redacţia în limba română, care ne-a confirmat situaţia, acesta nu a dorit să îşi facă public numele, deoarece se teme de repercusiunile pe care le-ar putea avea dezvăluirea identităţii sale.

Conform ultimului recensământ, în România îşi duc viaţa aproximativ 60.000 de ucraineni. În Ucraina, conform Wikipedia, trăiesc 400.000 de vorbitori de limba română.

Citit 1102 ori Ultima modificare Joi, 09 Ianuarie 2014 17:01

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.