* Un document tulburător: oraşul dintre fronturi * Cui să „mulţumim” că am pierdut centrul istoric *
Un sondaj de opinie realizat printre gălăţeni dovedeşte clar că nu ştim şi nici nu ne pasă ce s-a întâmplat acum 66 de ani cu oraşul nostru. Firesc, ne e greaţă de amintirea ocupaţiei sovietice, care a impus data de 23 august în manuale!
Dar este şi ziua de doliu în care a început distrugerea oraşului! Superba Piaţă Regală din zona PROIECT SA de astăzi, desfăşurată în jurul statuii lui Costache Negri, a rămas o ruină după acele zile. Fotografiile ulterioare arată puţine ziduri rămase în picioare, negre; doar statuia, neatinsă…
Un centru elegant, înlocuit cu locuinţe colective!
Degajarea ruinelor, în anii 50, prin „munca voluntară” a elevilor şi a primilor studenţi şi construcţia, în viteză, a unor blocuri-tip prea modeste pentru un centru de mare oraş cu trecut istoric. Retragerea, până la 23 august, a autorităţilor, arhivelor, a armatei române, alături de cea germană, retragerea civililor în faţa ameninţării Armatei Roşii, despre cruzimile căreia se vorbea, moartea martorilor, face să nu avem astăzi mărturii a ceea ce s-a întâmplat aici.
Unii din cei evacuaţi cu ultimul tren, deraiat şi el în apropierea Brăilei, alţii primiţi de brăileni, au povestit despre o lumină mare deasupra oraşului Galaţi, în flăcări, văzută de la mare distanţă: ardeau centrul şi portul!
Ce s-a întâmplat însă în oraşul fără stăpâni aflăm, parţial, dintr-un document preţios: trupele germane s-au retras din oraş abia pe 27 august, minând probabil obiectivele considerate strategice, iar aviaţia sovietică a bombardat succesiv oraşul rămas în mâna germanilor. Dar să vedem documentul.
Trei ore de bombardament sovietic
„La 24 august, ora 20, un groaznic bombardament [sovietic] s-a abătut asupra oraşului Galaţi, care a durat până la ora 23”, scrie în nota din 10 septembrie 1944, nr. 377, aflat la Arhivele Statului Galaţi, în Fondul Comisia Europeană a Dunării (C.E.D.), dosar nr. 975, scrisă de Carlo Cappellaro, intendentul provizoriu de la Palatul C.E.D., actuala Bibliotecă „V.A. Urechia”, adresată secretarului general al ComisieI. Raportul viza perioada 24 august - 2 septembrie 1944.
„Subsemnatul rămăsesem singur, cu armata germană, în curtea comisiunei şi cu vreo 50 de soldaţi pe care i-au adus pentru paza comandaturii [germane]. Palatul C.E.D. a fost ţinta principală a bombardamentului, dar toate au căzut la 50 de m. Împrejur, din cauza marei presiuni a fluxului şi a bombelor mari, palatul a avut de suferit.” La 25 august, germanii au început a face tranşee, unul în faţa palatului şi una în fundul curţii”.
25 şi 26 august: Galaţiul aruncat în aer de nemţi!
O informaţie: mai erau gălăţeni în oraş! „Stând de vorbă cu vecinii, am aflat că toţi ştiau că palatul va fi distrus la plecarea germanilor din Galaţi. Aşa au început, pe la ora 15, pocniturile de distrugere şi dare de foc a Galaţiului. Acest infern a continuat până la 26 august noaptea”.
Noapte în care Armata Roşie a ajuns aproape de podul peste Prut şi martorul a observat pregătirile de retragere germane. Cappellaro, răpus de somn pe la ora 23, se trezeşte pe la 3,30, singur.
El este cel care trage apoi în echipajul unei motociclete cu ataşul plin de „pachete şi fitiluri suspecte”, venit să mineze clădirea: răneşte pe unul din cei doi soldaţi nemţi şi-i goneşte. Nu mai apar germani: ruşii erau deja la bariera CFR de pe Calea Prutului.
Salvează astfel clădirea şi o predă ruşilor: 27 august, sovieticii intră în oraş, la 10, percheziţionează fosta comenduire germană şi, la ora 18, ocupă Palatul C.E.D. Până pe 2 septembrie, când armata mută frontul spre vest…
Gălăţenii - şi sub nemţi, şi sub ruşi…
La Galaţi, locuitorii au fost obligaţi să fie gazde ofiţerilor germani, apoi ai celor sovietici. Au suportat bombardamente, pe 23 august ’44 au plecat în bejenie…
Apoi nu şi-au mai regăsit, la întoarcerea acasă, o mare parte din oraş. Casele scăpate întregi, rămase fără geamuri de la explozii, nu fuseseră călcate de hoţi: fugiseră şi ei…
După „întoarcerea armelor”, pe aripile vântului… istoric
Jumătate de veac de comunism, de atrocităţi au urmat zilei în care românii „au întors armele” împotriva fostului aliat german, presat de victoriile Armatei Roşii, de debarcarea Aliaţilor în Normandia şi în Sicilia. Intrasem în război alături de germani, la fel, presaţi de Istorie: Hitler cucerise deja Franţa, Cehoslovacia şi Polonia…
Alte distrugeri de Ziua Z - Duşmani şi prieteni
Operaţiunea „Overlord” - debarcarea Aliaţilor în Normandia - a fost acoperită prin diversiuni în Europa; inclusiv prin bombardarea Galaţiului, a oraşelor Bucureşti, Ploieşti, Braşov, Craiova, Piteşti, Râmnicu Vâlcea, pe 6 iunie 1944.
În ianuarie 2010, s-au întâlnit la Bucureşti doi foşti inamici: un pilot român veteran, generalul de flotilă aeriană Ion Dobran, care luptase împotriva avioanelor ruseşti, a părăsit aeroportul Tecuci şi, după o luptă pe cer (numită de specialişti „Dogfight” - Lupta câinilor), a doborât avionul colonelului american Barrie Davis, apoi s-a prăbuşit şi el. Trăiesc amândoi.
Ioan Brezeanu - un martor al minării centrului
Născut în timpul Primului Război Mondial, prof. univ. dr. doctor Ioan Brezeanu, Cetăţean de Onoare al Galaţiului, general de brigadă în retragere, a luptat şi a fost rănit pe fronturile celui de-Al Doilea Război Mondial, de la Est la Vest. Profesorul lucrează la o istorie a distrugerilor Galaţiului, din 1711 încoace.
Pe 26 august, sublocotenentul Brezeanu ajungea la Galaţi, după o retragere de 6 zile, pe jos, de la Iaşi. Înainte de a ajunge la Brăila, spune că a fost martor la minarea centrului vechi al oraşului de către hitlerişti, după trei bombardamente ruseşti.
Autorităţile şi civilii se refugiaseră după bombardament, iar soldaţii nemţi, doi câte doi, făceau găuri în zidurile caselor de pe Domnească, în apropierea Pieţei Regale, plasând dinamita: distrugeau cât mai mult în calea ruşilor. A urmat o noapte de vuiet şi flăcări, văzute de refugiaţi la Brăila. Profesorul are o listă cu locuinţele şi fabricile distruse.
Oarba de Mureş: sânge cu pâine!
În august ’44, Regimentul 11 Siret din Galaţi lupta pe Nistru. S-a retras şi a luptat până în Tatra, cu pierderi uriaşe. Colonelul în retragere Gheorghe Balaban mărturiseşte că se simte vinovat că trăieşte: atâţi camarazi i-au căzut la Oarba de Mureş!
Ne-a adus o relatare a luptei, aparţinându-i generalului în retragere Traian Rotaru, atunci comandantul unui pluton de mitraliere al regimentului gălăţean.
„Într-un miros greu de cadavre neridicate, deoarece nemţii controlau cu foc toată coasta, urcăm, urcăm mereu, o pantă alunecoasă cu înclinaţie de peste 30 la sută. Gâfâiam! Nicio şoaptă, niciun zgomot. Apa de ploaie se amestecă cu sudoarea şi se scurge pe şira spinării.(…) La noi nu ajungeau bucătarii, care fuseseră răniţi”.
„Lângă mine e un ostaş fără cap. (…) găsesc o bucată de pâine plină de sânge. O curăţ, rămâne cât un pumn şi îmi potolesc foamea. Stau într-o groapă trei sferturi cu apă. Îmi este frig. (...) Nişte gloanţe nenorocite mi-au ciuruit bunătate de manta, un pantalon şi un picior”. (Fragment din cartea „Dacă n-ar fi fost aşa”, semnată de general)
Bombe de Înviere!
Povestea doamnei Ana Anghelescu, fiica şleparului Prosper Anghelescu, va fi inclusă în romanul-frescă „Povestiri la a şaptea poartă”, în lucru, al lui Maximilian Popescu. Aflăm despre bombardamentul american din aprilie:
„În Noaptea de Înviere, Galaţiul a fost bombardat. «Stăteam la sora mamei, mătuşa Maria, povesteşte Ana Anghelescu. Dormeam, când o bubuitură mare se aude şi suflul unei bombe zgâlţâie casa din temelii. Geamurile s-au făcut zob”.
„Speriată, sunt luată de mână de Carolina, sora mea mai mare, fugind la bucătărie unde ştiam că o găsim pe tuşa Maria. Nu era nimeni. Aveam să aflăm ce s-a întâmplat dimineaţa, când pe poartă, plângând în hohote, intră tuşa cu vărul Marin în braţe”.
„Când bomba căzuse în curte peste grajd, omorând pe Sultan, calul de cavaliere al unchiului Gheorghe Panait, o schijă a perforat capul vărului Marin, care s-a lăsat moale în braţele maicii sale. „Au,mamă…” a mai apucat să mai spunăl».
Alt episod: al evacuării: „În noaptea de 23 August 1944, spre zori, Prosper plecă cu un şlep N.F.R. împreună cu familia, în amonte. Într-una din magazii duce arhiva Navigaţiei Fluviale Române din Galaţi. «Marfă» deosebit de preţioasă, însoţită şi de salariaţii instituţiei. S-a plecat în grabă şi până la Gura Siretului au fost mitraliaţi de un avion german. Speriată, Zamfira vrea să sară în barcă cu copiii, dar Prosper nu o lasă”.
„[La Gura Borcei, ruşii] acostează cu un şlep unguresc legat de remorcher la «ureche». Ruşii îl iau pe Prosper şi familia şi îi îmbarcă pe şlep. În timoneria cu geamurile sparte găsesc pe cârmaciul şi marinarul maghiari împuşcaţi în cap”.
„Unul din ruşii care îi însoţeau aruncă o vorbă scurtă - „Vraghi” şi împreună cu celălalt aruncă peste bord trupurile. Copii ţipă înspăimântaţi, Prosper îi duce în cabină, iar Zamfira plângând spune „Tatăl Nostru”. Părinţii spală comanda şi puntea plină de sânge”.
CITEŞTE ŞI Amintirile roşii pălesc în faţa prezentului negru
Explicaţii foto:
1 - Aşa arăta Piaţa Regală, complet distrusă în 1944
2 - Imagine şocantă: aviaţia anglo-americană bombardând Bucureştiul pe 4 aprilie ‘44
3 - Fotografie inedită: tătucii comunişti omagiaţi şi la Galaţi, în faţa Prefecturii - 1945
