* Rămas în părăsire de ani de zile, subsolul spaţiului comercial a devenit o veritabilă hazna şi adăpost pentru boschetari * Oamenii din zonă au fost aduşi la disperare de „blestemul” gunoaielor aflate la doi paşi de blocuri * Până acum, nimeni nu a reacţionat la necazurile locatarilor * Ironia sorţii, din spaţiu al mizeriei, subsolul complexului comercial ar putea fi transformat fără prea multă cheltuială într-un club de petrecere a timpului liber *
Deasupra, mai ales dimineaţa, aroma de pâine caldă se amestecă cu izul de verdeaţă de la aprozar, cu damful de motorină când trece vreun „20” galben şi obosit, cu mirosul dulceag al prăjiturilor de la cofetărie sau cel de detergenţi de la minimarket.
După vreo două zile ploioase de toamnă se adaugă o notă nostalgică de frunze putrede, filtrată discret cu aroma de vermut ieftin de la birtul din colţ.
Acesta este parfumul de cartier, normal ar spune unii, distilat în jurul centrului de greutate al Micro 16 – Complexul „Siret”. Centrul comercial are însă şi o faţă ascunsă, dedesubt, un fel de „drum al Infernului” asupra căruia dl Gheorghe Chirilă ne-a atras atenţia la întâlnirea cu cititorii „Vieţii libere” din această săptămână.
Focar de infecţie
„Aici, sub complexul comercial este un fel de subsol în care, probabil, pe timpuri intrau maşinile care aduceau marfă. Acum spaţiul e părăsit de ani de zile, iar ce-i acolo e nenorocire, e ceva de groază, nu o să vină să credeţi!”, ne spune dl Chirilă.
Într-adevăr, în spatele complexului, în spatele unor porţi ruginite ferecate cu lanţuri şi un lacăt cât pumnul, coboară spre hăul de sub structurile de beton un soi de „drum al miracolelor” în care mizeria, putreziciunea, repulsia capătă forme concrete.
Maldăre de peturi, de gunoaie arse, de haine mucegăite se amestecă pestilenţial cu mirosul de urină şi de stârv. Dl Chirilă are dreptate: Dacă există vreun drum spre Infern, atunci acesta ar putea să treacă pe sub Complexul „Siret”.
Iar asta este o problemă. A fost suficient câteva minute să zăbovim „la porţile Infernului” pentru ca în jurul nostru să se strângă oamenii care locuiesc în zonă. Se vede din tonul lor că răbdarea le-a ajuns la os.
„Este inadmisibil, în toţi aceşti ani să trăim cu focarul acesta de infecţie lângă noi. Gunoaie, resturi aruncate, ies copiii. De 15 ani nu a intrat nimeni pe aici. Nu a trecut nici un salariat de la Primărie, de la Sănătate, de la Mediu, nu au văzut ce-i aici?”, ne spune indignată Elisabeta Domniţeanu.
Geamurile de la blocul de vizavi se deschid, oamenii ies la balcon, vorbesc toţi odată acum când, în sfârşit, se găseşte cineva care să le asculte păsurile.
„Este crimă ce se întâmplă aici! Vă rugăm, ajutaţi-ne, suntem disperaţi, de ani de zile stăm îngropaţi în mizeria asta. Vin şi boschetari, beau, odată l-au găsit pe unul mort acolo…”.
„Ce facem noi, avem copii, nepoţi, cum să stăm cu aşa ceva la doi paşi de bloc”, ni se strigă din toate părţile. De la etajul doi, doamna Olga Ioan vine cu o soluţie disperată:
„Domnule, măcar să taie copacii ăştia din curte, lăstărişul, să vedem cine aruncă gunoaie. Că altfel nu se vede nimic. Da’ ce miros este pe timp de vară!”.
„Noi, de la bloc, vedem. Noi am făcut adrese la Primărie, din partea asociaţiei, am mai fost noi să strângem gunoaiele, degeaba! Parcă-i un blestem, nu reuşim să scăpăm de mizerie!”.
Dorinţă să fie
Ironia sorţii, spaţiul acesta bântuit de demonii mizeriei, indiferenţei, nesimţirii ar putea cu puţin efort să devină un punct de atracţie pentru comunitatea locală, pentru oamenii care, de voie sau de nevoie, caută un loc unde să-şi petreacă timpul liber la ei în cartier.
„Acum, la Complexul Siret nu avem în faţă decât nişte bănci, şi alea puse prin bunăvoinţa dlui Ciucă. Acolo mai vine lumea din zonă, pensionarii să joace table, şah şi alte asemenea. Dar când plouă, unde să te duci?”.
„Sau vara, când bate soarele se încinge aici de au fost oameni cărora li s-a făcut rău. Dar în partea asta, unde-i subsolul acesta, s-ar putea face un club extraordinar fără prea mare cheltuială. Un club al pensionarilor!”.
„Toată lumea ar fi mulţumită: Locatarii de aici ar scăpa de mizerie, oamenii ar avea unde să vină, ar fi ceva civilizat! Nu-i păcat să lăsăm totul aşa, în părăsire?”, ne explică dl Gheorghe Chirilă.
Întrebarea din urmă a rămas în aer, deocamdată fără răspuns. Dar, poate cine ştie, cine are urechi de auzit va auzi…
