„Colaje de suflet”

„Colaje de suflet”
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Ieri, la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi s-a deschis expoziţia  „Colaje de suflet”. Evenimentul, organizat de Centrul de Zi pentru Persoane Adulte cu Handicap „Luceafărul”, din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Galaţi, alături de instituţia gazdă, este prilejuit de sărbătorirea, pe 3 decembrie, a Zilei Internaţionale a Solidarităţii cu persoanele cu handicap.

Autorii lucrărilor expuse, cei 23 de beneficari ai Centrului de Zi „Luceafărul”, au participat, ieri, la activitatea educaţională intitulată “Diversitatea lumii vii in imagini”.

„Rolul acestei activităţi este de a ne determina pe noi toţi să privim dincolo de handicap şi să descoperim ce oameni minunaţi sunt aceste persoane. Cred că fiecare dintre noi poate face mai mult pentru ei. Primul pas este înţelegerea”, a declarat Mariana Luca, referent în cadrul Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi.

Expoziţia deschisă ieri  va putea fi vizitată până la finalul acestui an, între orele 9.00 – 17.00, după cum ne-a declarat Florin Matei, responsabil relaţii publice în cadrul Complexului.

Citit 1876 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.