Cum va fi vremea miercuri şi joi: Ceaţă şi chiciură la Galaţi

Cum va fi vremea miercuri şi joi: Ceaţă şi chiciură la Galaţi
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Miercuri, în sudul şi în estul ţării vremea va fi închisă şi rece. În aceste regiuni se va semnala ceaţă, local persistentă, asociată cu chiciură, fulguială şi burniţă, favorizând izolat producerea de polei.În restul teritoriului cerul va fi variabil, temporar noros în zonele joase, unde pe arii restrânse, dimineaţa şi noaptea va fi ceaţă cu chiciură. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -2 şi 8 grade, posibil mai scăzute în zonele cu ceaţă persistentă, iar cele minime, în general, între -7 şi 2 grade.

La Galaţi, vremea va fi închisă şi rece. Mai ales dimineaţa şi noaptea se va semnala ceaţă, asociată trecător cu burniţă şi fulguială. Vântul va sufla slab cu până la 13 km/h. Temperatura maximă va fi de 5 grade, iar cea minimă de -2 grade.

Joi, vremea se va menţine închisă în regiunile din sudul şi estul ţării, unde se va semnala ceaţă, pe arii restrânse persistentă, asociată izolat cu ploi slabe, burniţă sau fulguială. Vor fi condiţii de polei. În restul teritoriului cerul va fi variabil, temporar noros în zonele joase, iar dimineaţa şi noaptea local va fi ceaţă cu chiciură. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -2 şi 7 grade, iar cele minime, în general, între -8 şi 0 grade.

Citit 1528 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.