6.000 de lei, împrumutul record la C.A.R. „Învăţământ” Bereşti

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Preşedintele Casei, profesorul Mihai Talaşman, vrea să deschidă un punct de lucru la Tg. Bujor * Perioada de rambursare a banilor se va extinde la 18 luni

Cu 466 de membri, Casa de Ajutor Reciproc „Învăţământ”, de pe lângă Grupul Şcolar „Paul Bujor” Bereşti, e cea mai activă „bancă” de acest fel din nord-estul judeţului Galaţi. Înfiinţată în baza unei hotărâri pronunţate de Judecătoria Tg. Bujor, în decembrie 1997, s-a consolidat treptat, devenind, pentru membrii săi, puşculiţa la care apelează când le crapă măseaua. Cel care a pus prima „cărămidă” la temelia ei este profesorul Mihai Talaşman, directorul de azi al unităţii de învăţământ amintite.

Pot deveni membri toţi cei care fac dovada că au venituri lunare sigure, între care şi pensionarii. S-a pornit la drum cu 21 de membri. Tipul de împrumut, cel clasic. Prima cerere a venit din partea unei femei de serviciu. Se apropia Paştele şi pentru că nu avea bani să-şi cumpere miel şi făină pentru cozonaci, s-a adresat C.A.R.-ului nou-înfiinţat, pentru a-l testa.

De atunci, banda rulantă a cererilor de împrumut nu s-a mai oprit. Cel mai mare împrumut acordat în anul 2008 a fost de 5.000 de lei. 2009 a început cu o plusare – 6.000 de lei. Localităţi din care C.A.R. „Învăţământ” are membri? Galaţi, Tg. Bujor, Bălăşeşti, Bereşti, Bălăbăneşti, Rădeşti, Pleşa, Cavadineşti, Meria, Aldeşti…

Se cotizează cu sume cuprinse între 5 şi 50 de lei lunar. Câţi bani au fost rulaţi în anul precedent: 3,2 miliarde de lei. Ca avantaj principal, dobânda mică şi fixă. Se pot obţine bani până la nivelul de trei ori mărimea fondului social.

Eşalonarea restituirilor se face după un grafic acceptat de ambele părţi, de-a lungul unui an. Se intenţionează ca nu peste mult timp să se ajungă la perioadă de rambursare de 18 luni.

La sfârşitul fiecărui an, 3-4 la sută din dobânda plătită la împrumuturi se întoarce la membri, în raport cu mărimea fondului social al fiecăruia. În caz de deces, fondul este restituit familiei respectivului, în două săptămâni, adăugându-se 500 de lei ca ajutor de înmormântare.

Întrucât activitatea merge şnur, se fac „săpături” în vederea deschiderii unui punct de lucru în incinta Grupului Şcolar „Eremia Grigorescu” Tg. Bujor. Ar fi nevoie doar de un mic spaţiu şi de un casier cinstit.

Citit 3973 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.