Ştefan Zaharia este un băiat vesel şi optimist din Nămoloasa, care e obligat să trăiască zilnic cu povara de a fi altfel decât ceilalţi. S-a născut fără auz. Până la vârsta de cinci ani, când a făcut operaţie, nici nu a ştiut că există sunete şi nici n-a auzit vreodată glasul mamei. După implant, a început să audă, dar destul de puţin. A fost nevoie să i se cumpere un aparat prin intermediul căruia aude vocile, dar destul de distorsionate.
Părinţii ar face orice să-l ajute să audă cât mai bine, mai ales că Ştefan este un copil isteţ şi dornic să înveţe. Este în clasa a III-a şi are numai „foarte bine” pe linie. Îi place foarte mult matematica. La limba română se descurcă însă mai greu. E normal, având în vedere că Ştefan avea şase ani când a început să pronunţe şi consoanele. Până la implantul nervului auditiv putea să emită doar vocale.
„Am fost cu el la logoped la Bucureşti, în fiecare lună. Operaţia a costat în 2002 aproape 25.000 de euro. N-am avut banii, dar ne-am vândut apartamentul din Galaţi şi ne-am mutat la ţară la părinţi, numai ca să putem să-i oferim o şansă copilului. Ne-am consolat cu gândul că aşa a vrut Dumnezeu, dar nu putem să stăm cu mâinile în sân atunci când putem să facem ceva ca să-i fie mai bine”, ne povesteşte tatăl copilului.
Ca urmare, nu au contenit să-l ducă pe la diverşi specialişti la consultaţii. Recent au fost la un doctor din Timişoara care le-a recomandat un nou aparat, mult mai performant decât cel pe care îl are Ştefan în prezent, pe care îl importă direct din Austria.
„Costă 4.600 de euro. Nu mai avem banii aceştia. Tot ce am avut am cheltuit cu operaţia, cu aparatul pe care-l are în prezent, cu deplasările la logoped la Bucureşti. Dacă ne-am fi permis, nu am fi apelat la bunăvoinţa altora. Ne dorim foarte mult să putem să-i cumpărăm aparatul. Ar fi o şansă în plus să pentru a avea măcar o soartă normală, pe măsura meritelor lui. V-am spus, îi place să înveţe, are o memorie foarte bună, dar nu va putea să ţintească mai sus, dacă nu va auzi mai bine”, mai spune tatăl său.
O lacrimă se furişează din ochii mamei, grăbită să se ascundă, să nu vadă Ştefănuţ: „Vă rugăm să ne ajutaţi. E un copil nemaipomenit de bun şi de afectuos. Mă doare să-l văd cum se consumă şi plânge şi se întreabă de ce eu aud, iar el nu. Tot timpul mă întreabă: „Eu de ce sunt altfel?”. Ce poţi să-i spui la numai zece ani ai lui…”
Despre povestea lui Ştefănuţ, noi am mai scris înainte de Crăciun. Oameni cu suflet mare (printre ei, cei de la Poliţia Comunitară) au venit la redacţie şi au depus câte ceva în contul lui. S-au adunat în jur de 200 de euro.
Mai sunt necesari 4.400 de euro. Gălăţenii care cred în destinul lui Ştefănuţ îi pot da o şansă depunând orice sumă la casieria redacţiei.
