Piaţa Centrală, locul în care domneşte gunoiul

Piaţa Centrală, locul în care domneşte gunoiul
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Locatarii blocurilor din Piaţa Centrală - în special a celor din spatele Banc Post sunt năuciţi de mizeria care se adună, zilnic, în jurul tomberoanelor de acolo. "În fiecare dimineaţă, după ce pleacă maşina de la Ecosal, pe jos sunt împrăştiate numai gunoaie. De la ambalaje, la sticle, plastic, cutii, orice! Nu înţeleg de ce muncitorii de la Ecosal se limitează doar să deşerte tomberoanele şi nu fac puţină curăţenie şi în jurul lor. Mai nou, au adus acolo şi igluurile pentru materialele reciclabile şi e nebunie! De atâta mizerie cât e împrăştiată pe jos, nici măcar nu poţi ajunge să duci materialele fiecare în iglu special", ni s-a plâns domnul Paul, un locatar din zonă, care ne-a trimis şi un set de fotografii.

Imaginile sunt grăitoare: în jurul igluurilor dar şi printre tomberoane este mizerie în toată regula. Iar pentru ca tabloul să fie şi mai interesant, de jur-împrejurul tomberoanelor sunt tot felul de cutii şi bidoane, tăiate, din plastic, pentru ca patrupedele să aibă de unde să bea apă şi să mănânce.

"Sesizarea am să o transmit mai departe responsabilului de zonă. Dar să ştiţi că la mizeria generală contribuie şi rromii care împrăştie gunoiul pe jos, în căutare de PET-uri, şi chiar şi cetăţenii care aruncă resturile pe jos, nu în tomberoane. Acesta este nivelul de civilizaţie, ce să-i faci?", ne-a spus şeful serviciului Ecosal, Ion Ionescu. La fel de adevărat este că nivelul de civilizaţie este direct proporţional cu calitatea serviciilor publice. Iar tabloul zilnic al mizeriei de pe jos, din jurul tomberoanelor, nu indică cine ştie ce grijă faţă de curăţenia oraşului.

Citit 1285 ori Ultima modificare Luni, 19 Martie 2012 17:40

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.