Ştirile zilnice care informează despre riscul infectării cu bacteria care provoacă boala Lyme, au avut efectul, pe lângă rolul strict informativ, de a crea o stare de panică în rândul oamenilor. Mulţi se întreabă dacă nu cumva totul nu este decât o amplificare a mass-media, în fuga după senzaţional. Cu toate aceste temeri întrucâtva îndreptăţite, datele care ne parvin de la instituţiile sanitare nu lasă loc de nicio îndoială. Aflaţi cum se manifestă şi cum putem trata această afecţiune.
„Boala Lyme, cunoscută în literatura de specialitate şi ca borrelioza Lyme sau sifilisul silvatic, este o afecţiune infecţioasă, în care agentul patogen este vehiculat de căpuşe. Infecţia apărută evoluează clinic, pe parcursul a trei stadii. Sunt afectate, cu predilecţie, pielea, articulaţiile, inima şi sistemul nervos”, explică dr. Mihaela Debita, managerul Spitalului de Boli Infecţioase Galaţi.
Ce este şi ce provoacă boala Lyme?
Boala Lyme este provocată de o bacterie care face parte din familia Spirochetaceae. Aceasta a fost izolată pentru prima oară în anul 1982, din intestinul unei căpuşe. Dacă în SUA bacteria este cunoscută sub numele de Borrelia burgdorferi, în Europa predominant este un microorganism asemănător, numit Borrelia afzelii. Afecţiunea este răspândită prin muşcătura unei căpuşe care este purtătoare a acestei bacterii. Pătrunzând sub piele, se produce şi infecţia.
Semnele fiecărui stagiu
Prima etapă este caracterizată de apariţia eritemului (roşeaţă în formă de pată) migrator (EM), care se extinde sub formă de inele, în jurul muşcăturii de căpuşă. În a doua etapă, petele roşii se extind pe mai multe zone ale corpului. Totodată, acum apar şi manifestări neurologice, cardio-vasculare sau articulare. Dacă primele două stadii reprezintă faze precoce ale infecţiei, cel de-al treilea reprezintă deja o infecţie tardivă, cu manifestări mult mai severe. Nu în toate cazurile boala evoluează în toate cele trei etape. Uneori, infecţia se poate opri la nivelul primului stadiu.
„Împărţirea în cele trei stadii evolutive este arbitrară, parcurgerea lor consecutivă nefiind obligatorie. În literatura medicală, se preferă împărţirea în boala Lyme precoce (infecţie localizată şi infecţie diseminată precoce) şi boala Lyme tardivă (infecţii cronice, manifestări neurologice, reumatice, diferite manifestări sistemice, persistente sau care apar secvenţial timp de cel puţin un an)”, adaugă dr. Debita.
Diagnostic şi tratament
Pentru că bacteria se găseşte destul de rar în ţesuturi, metodele de diagnostic directe (analiza probelor la microscop etc.) nu sunt suficient de eficiente. Într-o primă fază, diagnosticul este clinic, bazându-se pe prezenţa petelor circulare roşii care au tendinţa de a migra. În acest stadiu, totul este la nivel de suspiciune, pacientul fiind monitorizat. Testarea serologică, care poate pune diagnosticul final, nu este nici ea deosebit de concludentă în această etapă. Abia în stadiile ulterioare, anticorpii prezenţi în cantităţi ridicate confirmă prezenţa bolii Lyme.
După ce a fost infectat, omul nu reprezintă un pericol pentru cei din jurul său, deoarece boala se transmite doar prin muşcătura de căpuşă. Deşi deosebit de numeroase în acest an, nu toate căpuşele sunt purtătoare ale acestei bacterii. „Procentul căpuşelor infectate variază mult în funcţie de zona geografică. În SUA, în zona New York (insula Shelter) procentul s-a ridicat la 60 la sută, iar pe Coasta de Vest (California) la 1,2 la sută”, se arată în Tratatul de epidemiologie a bolilor transmisibile, prof. Aurel Ivan. Deşi pentru ţara noastră sau pentru judeţul Galaţi nu avem încă astfel de date, dintre cei aproape 500 de gălăţeni muşcaţi de căpuşe, şapte au fost suspecţi de boala Lyme. Dintre acestea, două cazuri au fost confirmate, două infirmate, în vreme ce trei se află încă sub analiză.
„Este esenţial ca tratamentul împotriva bolii Lyme să fie început cât mai repede, de preferat imediat ce muşcătura de căpuşă a fost descoperită şi zona dezinfectată. Cu cât amânăm tratamentul, riscăm să obţinem o eficienţă mai scăzută a acestuia. Pe lângă terapia cu antibiotice, care constă în administrarea unor doze mari şi repetate de medicamente, este importantă şi sporirea, prin alimentaţie, a imunităţii organismului”, concluzionează specialistul nostru.
Prevenţie
Cea mai bună măsură de prevenţie rămâne evitarea mediului în care trăiesc căpuşele. Este de preferat să ne deplasăm pe cărări şi nu pe spaţiile înfrunzite sau pe cele cu iarbă. Dacă totuşi suntem nevoiţi să mergem în astfel de zone, este recomandat să purtăm bocanci, jambiere, cămăşi cu mâneci lungi şi guler şi pălărie, Îmbrăcămintea trebuie să fie deschisă la culoare. Căpuşele fixate se îndepărtează cu pensete aplicate cât mai aproape de piele; insectele nu se zdrobesc, răsucesc, smulg, storc şi nu se manipulează cu mâna neprotejată. Zona se spală cu apă şi săpun şi se decontaminează cu alcool. Locul trebuie controlat o lună, pentru a surprinde apariţia eritemului migrator. Insecticidelor împrăştiate de la sol reprezintă cea mai eficientă metodă de a scădea populaţia de căpuşe.
