Monument de patrimoniu naţional în suferinţă

Monument de patrimoniu naţional în suferinţă
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

 

  • Lucrările de restaurare a vechii Mănăstiri „Banu” din comuna Nicoreşti, una din cele trei biserici de patrimoniu din această aşezare gălăţeană, trenează de cinci ani

 

În 2006, Ministerul Culturii şi Cultelor a alocat fonduri pentru ca Biserica banului Neculai Lenţu să fie ridicată din ruină. Numai că, la cinci ani de atunci, lucrurile au rămas în acelaşi stadiu. Adică, restaurarea în linii mari a fost făcută, însă lucrările riscă să se deterioreze, fiindcă nu sunt bani pentru acoperiş. Nefiind acoperiş, cine se încumetă să înceapă pictura, pentru ca biserica să fie redată cultului?

”Lucrările de restaurare s-au oprit fiindcă nu avem posibilităţi să cumpărăm şi să punem acoperişul. Cu mai bine de cinci ani în urmă, fostul şi actualul primar al comunei Nicoreşti ne-a sprijinit în demersurile noastre şi de atunci ne zbatem pentru a găsi fonduri ca să continuăm lucrările; să acoperim această biserică -  monument de patrimoniu naţional, însă demersurile noastre nu au dat rezultate”, ne întâmpină părintele Barbu Ifrim, protopop de Nicoreşti.

Istorie veche

Banul Neculai Lenţu şi soţia sa Catinca sunt primii ctitori ai locaşului; sunt greci şi s-au aşezat pe aici pe la 1774. Împreună au luat hotărârea de a zidi Biserica din Nicoreşti pe la începutul veacului al XIX-lea, avându-i ocrotitori pe Sfinții Nicolae și Spiridon. Locaşul a fost sfințit de Ep.l Gherasim I al Romanului, în 1807. Atunci, ctitorul a înzestrat biserica şi cu moşia sa de la Piscu. La început, locașul a fost biserică de mir. După anul 1824 a fost transformată în mănăstire şi trecută în jurisdicţia Mănăstirii „Neamţ”, cu statut de metoc. Realizat în stil moldovenesc, inițial locașul a avut trei turle, dar după cutremurul din 1940 a rămas cu două, cum este și astăzi. Catapeteasma este din același lemn de acum două sute de ani, iar valoarea aşezământului bisericesc o dau și icoanele, care au nevoie de restaurare. Prefaceri importante au loc la mijlocul veacului XX, în anul 1949, când locașul a fost restaurat, pictat și resfințit de Episcop locotenent Antim Nica. Potrivit pisaniei, tot atunci a fost așezată și pictura de C. Scuratoschi, care se mai păstrează parțial.

Astăzi lipseşte entuziasmul?

Constatăm că entuziasmul care l-a caracterizat altădată pe banul Neculai Lenţu nu prea mai este. E cert că la Biserica Banu nu se va relua rugăciunea, fiindcă lipsa acoperişului pune în dificultate toate lucrările făcute până acum. Dar, obligaţia e şi mai mare, fiindcă în 2006, cercetările au scos la iveală urme ale civilizaţiei şi istoriei noastre mult mai vechi.

Citit 2792 ori Ultima modificare Luni, 18 Iunie 2012 16:26

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.